Ajutorul din rugăciunea către Dumnezeu

0
352
Ajutorul din rugăciunea către Dumnezeu

Deseori am primit reproșul : bine părinte ne rugăm dar ce mare folos aduce rugăciunea până la sfârșit, nu prea simt nimic. Ca un cuțit care se implantează în inimă mă taie aceste cuvinte fără de socoteală, ieșite din minte fără credință și chibzuire creștinească. Eu vreau să zic că fără rugăciune nu avem nici un folos , nici un bine, și nici nu ne mântuim. Vai de cei care se lipsesc de rugăcine, care uită de ea și nu o pronunță, sunt la fel ca peștele care este scos din apă, deci cum peștele are nevoie de apă așa și creștinul are nevoie de rugăciune.
Știm cu toții că rugăciunea este o convorbire cu Dumnezeu, cel ce nu se roagă Domnului, refuză, nu dorește să stea de vorbă cu El, Acela este un om mort, și nu are nici suflet și nici minte, acel om este mort și ticălos și împuțit. Trebue să recunoaștem cu toții că dacă nu ne rugăm suntem morți, moare sufletul care nu se roagă.
Dacă ne întoarcem înapoi în biserica primară vedem că sfinții nu judecau altfel, ei preferau mai bine moartea , decât să se lipsească de rugăciune. Rugăciunea este bogăția celui sărac, iar cel fără de rugăciune chiar de șede pe un tron totuși este cel mai sărac decât toți semenii lui. Achav nu era oare împărat , nu avea de toate ? Însă fiindcă nu se ruga , nu s-a dus să-l caute pe Ilie, pe un om fără de locuință îmbrăcat întru simplu cojoc. Ce vedem prin asta? Omul care are atâtea de multe , caută pe cel care nu are nimic, eu cred că el ar spune : pentru ce îmi folosesc mie toate ale mele când un om simplu sărac a încuiat cerul și toate din jur sunt fără folos.

Prin aciasta aș dori să înțelegeți că Ilie era mai bogat decât împăratul Achav, deoarece până el a rugat ploaie de la Dumnezeu , împăratul cu toate avuțiile lui , cu toți prorocii lui mincinoși și cei asemenea lor erau în mare nevoie. Aceasta este cu adevărat puterea rugăciunii! Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat că rugăciunea noastră nu este de folos dacă nu o însoțim cu fapte, ne-a mai învățat ca să nu ne întemeem numai pe puterile noastre , dar să cerem și ajutorul Său , aducând și faptele noastre.Prin milostenie rugăciunea ajunge puternică și înaripată. Scris este: „Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu”(Fapte10,4).

Omului îi este cu neputință a vorbi cu Dumnezeu fără lucrarea Duhului, în sfintele noastre nevoințe , harul trebue să fie de față ca să ne ajute, să ne plece genunchii nostril ca să ne rugăm , să cerem. Asta de vorbă cu Dumnezeu e mai mult decât a vorbi cu oamenii, pentru aciasta avem nevoie de har, să ne întăriască, să ne dee îndrăznire , și tot odată să ne arăte cât de mare este cinstea de a sta de vorbă cu Dumnezeu. Vedem cât de importantă este rugăciunea și foloasele acesteia dacă este îmbinată cu post și fapte de milostenie, fiecare virtute o înalță cu o treaptă mai sus, iar toate împreună ne dau aripi pentru a ajunge la ceruri.

Faptele bune te înaripează, pentru că cei care nu au făcut nici un bine nici nu pot să se roage cu îndrăznire, iar cei care au făcut fapte bune, fac rugăciunea cu mai multă tragere de inimă, bucuroși în amintirea faptelor lor.Rugăciunea trebue făcută cu multă stăruință, cu sufletul smerit și inima zdrobită. Să fie ghindurile liniștite , să nu avem tulburări. Psalmistul a spus : Din adâncuri am strigat către tine Doamne. Deci și rugăciunea noastră trebue să fie din adâncul inimii, să facem o taină din ea, așa că când ne rugăm să arătăm multă bună cuviință, pentru că prin rugăciune întrăm în palate împărătești nu în cele pământești. Nu ne rugăm oamenilor ci ne rugăm lui Dumnezeu care este pretutindenea și ne aude chiar înainte de a deschide gura noastră și cunoaște tainele inimii noastre. Dacă ne vom ruga așa vom primi plata naostră. Că tatăl noastru cel ce vede întru ascuns ne va răsplăti nouă la arătare (Matei 6,6) Grija noastră să fie una, să stăruim necontenit în rugăciune și să nu ne supărăm dacă Dumnezeu întârzie cu împlinirea cerințelor noastre, dimpotrivă să arătăm și mai multă răbdare. Cunoscând toate aceste să nu ne discurajăm niciodată, și să nu încetăm a ne apropia de Dumnezeu la rugăciune.