Evanghelia Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Video)

0
2309
Evanghelia Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Video)
Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Iisus Hristos. Acest termen a început să fie folosit de către Biserică după secolul I era noastră. Termenul se regăsește în Noul Testament de 109 ori (la nominativ și declinat). Iată câteva exemple de versete care se referă la Evanghelie:
Marcu 1:14-15: „După ce a fost închis Ioan, Iisus a venit în Galilea, și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ”S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie”;
Apocalipsa 14:6: „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod”.
După cum este folosit în Noul Testament, cuvântul se referă la diferite aspecte din descoperirea divină. În mod absolut și esențial mântuirea omului este prin evanghelia harului lui Dumnezeu (Romani 2:16). Aceasta este vestea bună: că Iisus Hristos a murit pe cruce pentru păcatele lumii, că El a înviat dintre ce morți pentru ca să fim îndreptățiți (Romani 4:24-25), și că prin El toți cei care cred sunt iertați (îndreptățiți) de toate lucrurile.
Utilizarea termenului însă precede creștinismul și nașterea lui Iisus. De exemplu, există inscripții precreștine care celebrează împărați romani ce aduceau „vestea cea bună” întregului imperiu prin impunerea păcii și prosperității (Octavian este un astfel de exemplu). Mai mult, acești împărați erau desemnați, ca și Iisus, cu termenul de „mântuitor”, iar teologul Helmut Koestler consideră că primii misionari creștini au fost influențați de propaganda imperială în adoptarea acestui termen azi recunoscut ca tipic creștin. Despre această chestiune de propagandă, alți teologi ca de exemplu Paula Fredriksen merg cu comparația mai departe, ei arătând că evangheliile creștine sunt „publicitate religioasă” și nu biografii. Dar dacă cititorului de astăzi minunile și vindecările din evanghelii îi apar remarcabile, cetățeanului mediu al Imperiului roman timpuriu nu i-ar fi produs o impresie prea puternică, căci astfel de povești despre vindecări miraculoase, viziuni mistice și chiar învieri erau spuse despre un apreciabil număr de semi-zei și eroi, și de fapt, un număr de fenomene supranaturale erau puse pe seama anumitor filozofi sau împărați. Vespasian este un astfel de împărat roman creditat cu înfăptuirea unor vindecări miraculoase, raportate de istoricii Cassius și Tacit (într-o astfel de descriere acesta redă vederea unui orb, în alta validitatea unui olog – Istoriile lui Tacit). Dar nu numai împărații erau în acea lume în care Iisus a trăit înfăptuitori de minuni, ci și oamenii simpli, de exemplu filozofii sau înțelepții, de ex. Pitagora sau Apolon din Tiana. Despre acesta din urmă se spune că avea darul care în evangheliile creștine este numit „glosolalie” („vorbitul în limbi”), ca și pe acela al scosului diavolilor din oameni.
Evangheliile desemnează scrierile religioase despre Iisus Hristos și au existat numeroase astfel de scrieri în afară de cele recunoscute de Canonul biblic. Acestea sunt numite „evanghelii apocrife”, termenul însemnând scriere religioasă nerecunoscută de canoane, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică.
http://www.youtube.com/watch?v=CW_xJnnDX64&feature=player_embedded

Sfânta Evanghelie cea de la Matei
http://www.youtube.com/watch?v=0DInBjdiO0I&feature=related
Evanghelia dupa Matei este prima scriere din Noul Testament. Este cea dintai Evanghelie in ordinea cronologica, dupa cum ne arata traditia bisericeasca.
Autorul ei este Sfantul Matei, Apostol al Domnului Hristos. Acesta era originar din Capernaum, unde exercita profesia de vames. El era fiul lui Alfeu si se numea Levi (Marcu 2, 14), inainte de a deveni Apostol al Mantuitorului, dupa care fapt, ia denumirea de Matei.
Pe lista Apostolilor la Marcu (3, 18) si Luca (6, 15) el este trecut pe locul al saptelea, iar in Evanghelia sa, din modestie, se situeaza pe locul opt (Matei 10, 3). In Evanghelii nu se mai spune nimic despre activitatea sa, ci doar in Faptele Apostolilor este amintit, in randul celorlalti Apostoli, cu ocazia alegerii lui Matia (Fapte 1, 13). Desigur, el a impartasit situatia tuturor celorlalti Apostoli. A primit imputernicirea de a predica Evanghelia (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15), s-a impartasit de harul Duhului Sfant la Cincizecime si a raspandit invatatura crestina in Ierusalim.
Pe timpul persecutiei lui Irod Agripa, paraseste Ierusalimul si propovaduieste Evanghelia in Etiopia. Dupa traditie ar fi raspandit invatatura Mantuitorului si in India. Se crede ca el a murit martir. Biserica noastra il pomeneste ca martir in ziua de 16 noiembrie.
Marturii in sprijinul apartenentei celei dintai Evan­ghelii Sfantului Matei, intalnim la urmatorii parinti si scriitori bisericesti: Papia, Sfantul Irineu, Eusebiu de Cezarea, Fericitul Ieronim.
Evanghelia dupa Matei se afla inscrisa in lista Canonului Muratori si amintita de Sfintii Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigore de Nazianz. Ea este recunoscuta ca autentica si de sinoadele particulare din Laodiceea (360), canonul 60 Hipo (393) si confirmata de Sinodul ecumenic Trulan (692) si sinodul al VII-lea (787).
Limba originara a Evangheliei dupa Matei este limba aramaica, limba vorbita de evrei, dupa intoarcerea lor din robia babilonica. Mai tarziu, inainte de anul 70 d. Hr., Evanghelia s-a tradus in limba greaca. Autorul traducerii pare sa fie insusi Sfantul Apostol si Evanghelist Matei.
Locul in care a fost scrisa este orasul Ierusalim, pe la anul 43-44, inainte de a pa­rasi Tara Sfanta, – ea a fost adresata, in primul rand iudeo-crestinilor din Palestina.
Scopul evanghelistului a fost sa dovedeasca primilor cititori ca Domnul Hristos este Mesia cel prezis de profeti si in persoama Sa s-au indeplinit toate vechile profetii. El a reinnoit Legea Veche. Asteptarea unui Mesia politic este zadarnica. Din aceasta cauza autorul motiveaza multe din faptele vietii si activitatii Mantui­torului prin cuvintele: „Acestea s-au facut ca sa se implineasca Scriptura” (Matei 1, 22; 2, 15; 2, 23; 21, 4; 27, 9).
Planul evangheliei – Ea cuprinde 28 de capitole si se imparte in trei parti mari:
Partea I (cap. 1-4, 11) descrie evenimentele dinaintea activitatii publice a Domnului Hristos, adica spita neamului lui Iisus, Nasterea Sa, unele fapte in legatura cu ea, Botezul si ispitirea in pustie.
Partea a II-a (cap. 4, 12 – cap. 18). Aici se descrie activitatea publica a Mantuitorului in Galileea.
Partea a III-a (cap. 19-28) expune activitatea Domnului in drum spre Ierusalim, intrarea solemna in cetatea sfanta, Patimile, Moartea si invierea Sa.
Evanghelistul Matei nu expune viata si faptele Mantuitoru­lui in mod cronologic, ci le grupeaza in pericope compacte dupa analogiile dintre ele.
Insemnatatea Evangheliei
Prima Evanghelie a fost citita si pretuita atat de primii crestini, cat si de Sfintii Parinti si scriitori bisericesti. Ea se mai nu­meste si Evanghelia cuvantarilor, caci Evanghelistul pune accent pe invataturile Mantuitorului care se desprind din cuvantarile Sale.
Invataturi dogmatice: nasterea supranaturala a Mantuitorului (1, 20-21) si pururea feciorie a Maicii Domnului (1, 25); aratarea Sfintei Treimi la Botezul Domnului (3, 15-17); divinitatea Mantuitorului ce rezulta din minunile Sale, dar mai ales din: Schimbarea la fata (17, 1-7) si invierea Sa, confirmata prin aratarile de dupa inviere (28, 9, 17-18); Parusia Domnului (24, 30; 25, 31); invierea mortilor (22, 31-32; 24, 31); judecata obsteasca (13, 403; 25, 31-46); nemurirea sufletelor (10, 28; 22, 32); existenta ingerilor (1, 20; 2,19; 4, 11; 19,28,28,5); infiintarea Bisericii crestine (16, 16-19); Sfanta Euha­ristie (26, 26-28); Botezul crestin (28, 19); venerarea sfintilor (19, 28).
Invataturi morale: predica de pe munte, semnalam: smerenia, blandetea, dreptatea, pacea (5, 2-8; 5, 25); infranarea (5, 29, 30); combaterea juramantului abuziv (5, 33-37); iubirea vrajmasilor (5, 44); iertarea greselilor (6, 12; 18, 15-19; 19, 35); practicarea caritatii (6, 19, 24); interdictia divortului, afara de adulter (19, 9); smerenia si slujirea aproapelui, dupa exemplul Domnului Hristos (20, 28); supunerea fatade autoritatile lumesti (22, 21); interzicerea violentei, dar nu a razboiului defensiv (26, 52); iubirea de Dumnezeu si de aproapele, sinteza a moralei crestine (22, 37-39); combaterea fatarniciei (23, 13, 23, 35), egoismului (23, 23), si mandriei (23, 7-8).
Norme pastorale si de desavarsire crestina: pastorul de suflete sa fie prin fapte si comportare exem­plu pentru turma (5,13,16); abnegatie si jertfelnicie in pastoratie (10, 8); prudenta (10, 16); rabdare si suferinta in propovaduire (10, 22); pastorul este retribuit de la altar (10, 10).
Simbolul Evanghelistului Matei, care este reprezentat pe bolta naosului in biserici, este ingerul, aratandu-se prin aceasta ca el isi incepe Evanghelia cu spita neamului lui Iisus, a carui nastere a fost vestita de un inger sau, precum afirma unii scriitori bisericesti, ca ingerul ii dicteaza evanghelistului Evanghelia sa.
 
 
Sfânta Evanghelie de la Marcu
 http://www.youtube.com/watch?v=wM9t4jyZqZg&feature=related
A doua Evanghelie canonica din Noul Testament este aceea a Sfantului Marcu. Ea este cea mai scurta dintre Evanghelii, cea mai concisa, dar si foarte expresiva.
Autorul ei este socotit Marcu, care mai poarta numele de Ioan, fiind amintit de multe ori in cartile Noului Testament cand cu numele evreiesc de Ioan, cand cu cel roman de Marcu. El era din Ierusalim, unde mama sa, Maria, avea o casa, in care Mantui­torul, impreuna cu ucenicii Sai, au mancat Cina cea de Taina si unde s-a instituit Sfanta Euharistie. Marcu L-a cunoscut pe Domnul Hristos, L-a vazut si ascultat. El si mama sa faceau parte dintr-un cerc mai larg al invataceilor Domnului. Faptul ca Sfantul Petru, scapand din inchisoare, in mod minunat, unde a fost aruncat de Irod Agripa in anul 44, vine in casa Mariei, in care erau adunati mai multi crestini (Fapte 12, 12-13), inseamna ca aceasta casa era un centru crestin acum si a fost si mai inainte.
Dupa o veche traditie, Marcu ar fi parasit Roma imi timpul persecutiei lui Nero, plecand in Egipt, unde a predicat si a murit martir la Alexandria – pe la anul 89 – a carei biserica o infiintase. Biserica Ortodoxa ii praznuieste numele la 25 aprilie.
Ioan Marcu a scris Evanghelia a doua, dupa predica Sfantului Apostol Petru al carui ucenic a fost. Acest fapt ni-l ates­ta numerosi Parinti bisericesti: Papia, Irineu, Clement Alexandrinul, Eusebiu.
Evanghelia a doua este folosita de Clement Romanul, Ignatiu de Antiohia, Justin Martirul, Origen si Tertulian. Este citata, de asemenea, de catalogul din Fragmentul Muratori si in listele Sfintilor Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigorie de Nazianz.
Limba in care a fost scrisa Evanghelia a doua a fost limba greaca a dialectului comun. Aceasta limba se vorbea in tot cu­prinsul Imperiului Roman, deci si la Roma. Toti Parintii biseri­cesti marturisesc acest fapt. Stilul este simplu, popular, expresiv, plin de amanunte, iar povestirile si descrierile sunt captivante.
Locul in care a scris Evanghelia sa este Roma, pe la anul 62-63, cand Marcu este rugat de crestini sa le redea in scris predica Apostolului Petru. Se stie ca Evanghelistul Luca scrie Evanghelia sa la anul 63-64, iar acesta, la randul sau, consultase Evanghelia dupa Marcu.
Scopul urmarit de autor este sa convinga pe crestinii proveniti dintre pagani ca Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Din acest motiv el le reda viata si faptele Mantuitorului, in rezumat, asa cum le prezentase Sfantul Petru in predica sa.
El nu pune accentul pe Vechiul Testament, sau pe invatatura Domnului Hristos, ca Matei, ci pe faptele Sale, caci faptele mai deosebite impresionau pe pagani.
De aceea, Evanghelistul Marcu subliniaza minunile prin care se izgoneau demonii, se anunta saturarea oamenilor, linistirea marii, invierea mortilor. Tot motivat de acest fapt, Evanghelia a doua da o dezvoltare mai mare invierii Domnului si continua pana la inaltare, adica pana la cel mai inalt grad de slavire. Deci, Evanghelia a doua este o Evanghelie a faptelor.
Planul Evangheliei. Ea cuprinde 16 capitole si se imparte in doua parti, precedata de o introducere.
Partea I, cap. 1-9. In Introducere (cap. 1, 1-13), Mantuitorul este prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu. Urmeaza (cap. 1, 14-9, 50) unde se descrie activitatea Domnului Hristos in Galileea.
Partea a Ii-a (cap. 10-16) istoriseste activitatea Mantui­torului in drum spre Ierusalim si in Iudeea, incheindu-se cu Pati­mile, Moartea, invierea si inaltarea Sa la cer.
Importanta Evangheliei
Continutul Evangheliei descrie desfasurarea activitatii Mantuito­rului spre implinirea mesianitatii Sale, nu prin cuvantari, ci prin minuni. Domnul Hristos este primit de popor, la inceput cu bucurie, apoi mesianismul Sau spiritual dezamageste entuziasmul popular. Urmeaza, opozitia fariseilor, neintelegerea rudelor si in sfarsit jertfa Sa pe cruce. Biruinta prin inviere si proslavirea prin inaltare la cer incheie opera pamanteasca a Domnului Hristos.
Invataturi dogmatice: El este recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu de Tatal (1, 11) la Botez; la Schimbarea la Fata (9, 7); este recunoscut si de demoni (1, 23-24); (3, 11); (5, 7); Mantuitorul are constiinta mesianitatii Sale ca este Fiul lui Dumnezeu prin minunile pe care le savar­seste (1, 31; 2, 9; 4, 39; 5, 30; 6, 41-43, 7, 31-35; 8, 22 s.u.);El isi incu­nuneaza opera prin Jertfa de pe cruce (15, 27) si proslavirea prin inviere (15, 6, 9) si inaltarea la cer (16, 19).; se afirma pro­nia divina (4, 26-29).
Invataturi morale: modestia si spiri­tul de jertfa pentru pastorul de suflete (6, 8-9); deosebirea dintre valoarea datoriilor (6, 23) – juramantul trebuie respectat, dar in cazul uciderii lui Ioan Botezatorul, calcarea lui nu constituia un pacat – ; adevarata curatenie (7, 20-23); valoarea si forta morala a credintei (7, 28-30; 11, 23); pretuirea curateniei morale a tine­rilor (12, 34); urmarea lui Hristos, mijloc de a mosteni viata vesnica (10, 29-30); condamnarea bogatiei (10, 24-25); se reco­manda smerenia si curatenia sufleteasca (10, 15); urmarea lui Hristos cere suferinta (8, 34); modestie si slujire (9, 35); in astep­tarea Parusiei Domnului, sau a celei individuale, este necesara o vesnica priveghere (13, 37).
Simbolul Evangheliei este un leu, deoarece ea incepe cu predica Sfantului Ioan Botezatorul, care striga ca un leu in pustie.
Sfânta Evanghelie cea de la Luca
http://www.youtube.com/watch?v=Lc2McbFW5Bs&feature=related
A treia Evanghelie canonica recunoscuta de Biserica este Evanghelia dupa Luca. Este cea mai mare dintre Evanghelii, caci desi cuprinde numai 24 de capitole, fata de 28 ale lui Matei, are cele mai multe versete. Evanghelia a treia a fost scrisa de me­dicul Luca (Col. 4, 14).
Lucanus sau prescurtat Luca era originar din Antiohia Siriei, oras vestit prin scolile si cultura sa. Aici invata si isi face educa­tia viitorul Evanghelist. In tinerete, el se ocupa cu filosofia, si apoi studiaza medicina. Potrivit traditiei, a fost si pictor. El ar fi pictat icoana Maicii Domnului. Scrierile sale – Evanghelia a treia si Faptele Apostolilor – ne arata un foarte bun cunoscator al limbii grecesti, un stilist desavarsit, orientandu-se in mod deosebit in elaborarea cronologica si istorica a cartilor sale.
Dupa traditie, Evanghelistul Luca a facut parte din cei 70 de ucenici ai Mantuitorului, ipoteza bazata pe faptul ca doar el mentioneaza trimiterea celor 70 la misiune (Luca 10, 1-24).
Insa este cel mai sigur ca a fost un prozelit si a trecut apoi la crestinism. Evanghelistul Luca a fost ucenic apropiat, dezinteresat si sincer al Sfantului Pavel a carui invatatura si-a insusit-o si ale carui misiuni le-a redat cu rara fidelitate.
Dupa moartea Apostolului, se crede ca Luca ar fi predicat Evanghelia in Dalmatia, Galia, Italia si Macedonia si a murit in Ahaia, la o varsta inaintata, 73-84 de ani, unde a desfasurat o activitate intensa. In anul 357 osemintele sale au fost transportate la Constantinopol din ordinul imparatului Constantiu si depuse la Biserica Sfintii Apostoli.
Un document de mare valoare, anume Fragmentul Muratori, de la sfarsitul secolului II atribuie Evanghelia a treia lui Luca, medicul si colaboratorul Sfantului Pavel. El se afla si in Lista canonica a Sfintilor Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigore de Nazianz.
In mod indirect, se poate dovedi autenticitatea Evangheliei din folosirea si citarea ei de Parintii Apostolici: Clement Romanul, Ignatiu, Policarp, Epistola lui Barnaba si Iustin Martirul.
Evangheliei este greaca, dialectul comun, la fel cu toate celelalte Evanghelii. O limba curata, eleganta, inlaturand ebraismele grele. Este un artist al cuvantului.
Locul unde a fost scrisa Evanghelia a fost Roma. Aceasta o deducem din faptul ca ea este dedicata lui Teofil, „prea puternicul” din Roma. Deci, nu putea fi scrisa in Palestina, cum pretind unii. Evanghelia a fost scrisa in anul 63, cu putin inainte de Faptele Apostolilor.
Destinatarul Evangheliei este un oarecare Teofil, patrician roman, trecut de curand la crestinism. (Luca 1,1-4)
Scopul este intarirea acestuia in credinta primita, instruirea asupra invataturii la care aderase. El doreste sa-l convinga ca viata si faptele Domnului Hristos sunt adevarate, istorice, petrecute in fata multor martori oculari, care le-au vazut si traiesc si asupra carora el a facut amanuntite cercetari. Totodata, Sfantul Evanghelist Luca scrie Evanghelia si cu scopul de a arata universalismul religiei crestine.
Evanghelia dupa Luca
Ea cuprinde 24 de capitole si se imparte in patru parti, precedate de un prolog: Partea I (cap. 1-2). Aici avem un prolog (1, 1-4) unde se arata destinatarul si scopul scrierii.
Urmeaza Partea I, dupa prolog cap. l, 5-11, care este proprie numai lui Luca, referitoare la bunavestirea si nastera Sfantului Ioan Botezatorul si a Domnului Hristos, precum si la copilaria acestuia din urma.
Partea a II-a (cap. 3-9, 50) istoriseste activitatea Mantuitorului in Galileea.
Partea a III-a (cap. 9, 51 – 19, 27) descrie activitatea Domnului Hristos desfasurata in Pereea si in drum spre Ierusalim .
Partea a IV-a (cap. 19, 28 – 24) expune activitatea Dom­nului in Ierusalim, Patimile, Moartea, invierea si inaltarea Sa la cer, planul este a asemanator in general cu al Evanghelistului Marcu, cu unele ccompletari si omisiuni.
Importanta Evangheliei. Evanghelistul Matei descrie pe Domnul Hristos ca adevaratul Mesia, Cel ce a implinit profetiile Vechiului Testament; Cel in­fatisat de Marcu este Fiul lui Dumnezeu, dovedit prin minunile pe care le savarseste; Cel zugravit de Sfantul Luca este Fiul Omului, Care a patimit si moarte pentru mantuirea tuturor oame­nilor, indiferent de nationalitate sau observarea legilor. Caci tema Evangheliei Sale este universalitatea religiei crestine (24, 46-47) accentuata mai mult decat la primii evanghelisti (cf. Matei 28, 19; Marcu 16, 15).
Invataturi dogmatice: Bunavestirea Nasterii Domnului facuta de arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare, deci Nasterea supranaturala (1, 28-38); Nasterea supranaturala a Domnului Hristos confirmata de ingeri (2, 10, 13); Taierea imprejur a Mantuitorului (2, 21) si prezen­tarea la templu la patruzeci de zile (2, 22-35); invierea Domnu­lui, confirmata prin aratarea la doi ucenici, in drum spre Emaus (24, 13-33); proslavirea Mantuitorului prin inaltarea Sa la cer (24,51-52).
Instituirea Sfintei Euharistii descrisa mai complet (22, 15-20); supracinstirea Maicii Domnului (1, 28; 1, 42; 1, 48); existenta ingerilor buni (1, 13, 28; 2, 9, 13) si a ingerilor rai si biruinta asupra lor (10, 17-18); cinstirea sfintilor (16, 22-24); judecata particulara (16, 22-31).
Invataturi morale: con­damnarea bogatiilor si a celor bogati (6, 24; 14, 13-21; 16, 13-14; 16, 19-31); condamnarea mandriei (3, 8; 18, 14); drep­tatea sociala (3, 12-14); ferirea de lacomie (18, 25); recoman­darea milosteniei (6, 34); valoarea pocaintei (15, 7-8; 15, 9; 15, 15-32; 19, 8; 23, 42); straduinta in rugaciune (11, 8-9; 18, 1-8); recomandarea recunostintei (17, 16-18); rugaciunea neincetata dupa exemplul Mantuitorului (3, 21; 5, 16; 6, 12; 9, 28).
Simbolul Evangheliei este un taur, pentru ca Evanghelia a treia incepe cu vestirea lui Zaharia, care era preot la templu si tamaia si unde se aduceau jertfe de animale, despre Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.
Sfânta Evanghelie cea de la Ioan
http://www.youtube.com/watch?v=TtUe0SWUtCo&feature=related
A patra Evanghelie canonica, scrisa mai tarziu decat Evan­gheliile sinoptice si care le completeaza si incununeaza pe aces­tea este scrisa de Apostolul Mantuitorului, Ioan, fiul lui Zevedeu. Ioan mai avea un frate cu numele de Iacov, cu care urmeaza meseria tatalui sau, adica pes­cari pe Marea Galileii.
 Amandoi fratii urmeaza cursurile obisnuite ale unei scoli sau un alt fel de invatatura care se dadea copii­lor mai instariti. De tanar, Ioan arata o inclinatie spre contemplatie, spre duiosie, o fire de poet. Il cunoaste pe Sfantul Ioan Botezatorul, care-si des­fasura activitatea nu departe de Ierusalim si impreuna cu fratele sau, Iacov, devin ucenici ai acestuia (Ioan 1, 35).
De aici, ambii frati se alatura Mantuitorului (Ioan 1, 37), iau parte cu El la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-2), in calatoria de la Ierusalim, apoi reintorcandu-se la vechea lor ocupatie la lacul Ghenizaret, dupa o pescuire bogata sunt chemati la aposto­lat in mod definitiv de Mantuitorul (Matei 4, 18-21; Marcu 1, 16-20; Luca 5, 10).
Ioan ia parte impreuna cu Petru si Iacov, fratele sau, la minunea invierii fiicei lui Iair (Marcu 5, 37; Luca 8, 51), la Schimbarea la Fata a Mantuitorului (Matei 17, 1; Marcu 9, 2; Luca 9, 28) si la rugaciunea din Ghetsimani (Matei 26, 37; Marcu 14, 33). El este singurul dintre ucenici care la rastignirea pe cruce a Dom­nului ia in grija sa pe Maica Sfanta, Fecioara Maria (Ioan 19,27). Dupa invierea Domnului, alearga la mormant impreuna cu Petru (Ioan 20, 2-9), intra in mormant si, vazand mormantul gol cu giulgiurile; puse deoparte, se incredinteaza de invierea Domnului Hristos (Ioan 20, 8-9).
Dupa Pogorarea Duhului Sfant pune un deosebit zel la infiin­tarea Bisericii crestine. Ajunge sa conduca Biserica din Efes cu o autoritate recunoscuta, precum marturisesc ucenicii sai: Ignatiu de Antiohia, Policarp al Smirnei si Papia de Ierapole. El devine o figura legendara cu numele de Ioan Presbiterul sau simplu Presbiterul (Pastorul).
Este exilat de imparatul Domitian (81-96) in insula Patmos, unde compune Apocalipsa, si se reintoarce la Efes dupa moartea acestuia, traind pana la adanci batraneti. Moare de moarte natu­rala in jurul anului 100.
Autenticitatea ei este marturisita in mod direct de fragmen­tul Muratori. Tot din acelasi timp avem si marturia lui Teofil din Antiohia. El atribuie Evanghelia a IV-a lui Ioan la sfarsitul secolului II, Irineu afirma ca Ioan, discipolul lui Iisus, a scris o Evanghelie, care incepe cu cuvintele: „La inceput era Cuvantul… indreptate contra lui Cerint, nicolaitilor si altor eretici” (Adv. Haer. III, 1). La fel afirma Cle­ment Alexandrinul, Origen, Dionisie din Alexandria si se afla pe lista canonica a Sfintilor Parinti, Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Sfantul Grigorie de Nazianz.
Limba este cea greaca, ca si a celorlalti Evanghelisti. Stilul se caracterizeaza prin repetitia sentintelor, a afirmatiilor si negatii­lor, paralelismul iudaic cu sentinte scurte si fraze ritmate. EL pare simplu, dar este foarte slefuit lucrat. Din el se degaja o impresie de maretie, care provine din profunzimea ideilor.
Locul unde a fost scrisa Evanghelia este Efesul, unde Apos­tolul si-a petrecut ultima parte a vietii sale. Timpul, fara a se putea preciza, se presupune a fi anul 96.
Scopurile Evangheliei a patra sunt: completarea sinopticilor, combaterea erezii­lor si intarirea credintei in divinitatea Mantuitorului. Destinatarii erau cititorii crestini din provincia Asia.
Planul
Evanghelia cuprinde 21 capitole si se imparte in doua parti, precedate de un prolog.
Prologul (cap. 1, 1-18), este o prefata si un rezumat al Evan­gheliei, unde se arata divinitatea Mantuitorului si ideile impor­tante, temele care se vor dezvolta in cursul scrierii: viata, lumina, adevarul, slava divina, precum si adversitatea iudeilor care nu-l vor primi pe Mantuitorul.
Partea I (cap. 1, 19-12) istoriseste activitatea Mantuitorului in Iudeea si Ierusalim, adica manifestarea Fiului lui Dumnezeu intrupat si dovedirea mesianitatii Sale.
Partea a II-a (cap. 13-21) expune activitatea Domnului Hristos in Ierusalim, Patimile, Moartea si invierea Sa sau, cu alte cuvinte, preaslavirea Sa.
Importanta Evangheliei Evanghelia a patra este o comple­tare a sinopticilor, descriind activitatea Mantuitorului mai ales in Iudeea si Ierusalim si demonstreaza divinitatea Sa – care-i si tema scrierii – prin minunile si cuvantarile Sale de inalt nivel dogmatic.
Invataturi dogmatice: El este Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul preexistent (1, 2; 8, 58); toate s-au facut prin El (1, 2-3); egal si consubstantial cu Tatal (10, 30); are toate cate are Tatal (16,15); invie morti ca si Tatal (5,28); El este singurul care a vazut pe Tatal (1,18; 6, 46). Din dragostea Tatalui a fost trimis in lume (3, 16); a luat trup omenesc (1, 14), fara pacat (8, 46); pogorandu-Se din cer (6, 51); El aduce in lume adevarata invatatura despre Dumnezeu (7, 16) si harul Sau in mod desavarsit (1, 17; 7, 39), fiind Viata si Lumina lumii (8, 12), Calea (calauza), Adevarul si Viata (14, 6), painea vietii (vesnice) (6, 48). Ca Pastor bun (10, 11), S-a jertfit pe Golgota (19,1-42); si pleaca la Tatal (16, 5; 14, 28), trimitand pe Duhul Sfant, Care purcede de la Tatal (15, 26), amintind toate invataturile Mantuitorului (14, 26).
Invataturi morale: credinta in Hristos si invatatura Sa (3, 15; 3, 18; 5,24; 6, 29) si atasamentul strans fata de El (15, 1-7); raporturile dintre oameni bazate pe dragostea intre semeni (13, 34-35), ridicata pana la sacrificiu, dupa exem­plul Domnului Hristos (15, 13); pacea intre toti oamenii, dupa testamentul Mantuitorului (14, 27).
Simbolul Evangheliei a patra este vulturul, deoarece spiritu­alitatea si gandirea ce o caracterizeaza este inalta si sublima asemenea zborului vulturului care se ridica la mari inaltimi.
Surse: creștinortodox.ro; Wikipedia; Youtube