viata de zi cu zi

    0
    242
    admin Echipa asked 7 ani ago

    Părinte, am o durere, am o colegă ea e cu 15 ani mai mare și e căsătorită și copii are, ea s-a îndurat de mine și a făcut totul pentru mine, și la ea acasă m-a invitat. Eu în comportament cu ea și cu orice cunoscut tot timpul alăturea cu drumul am mers, comportându-mă ca nelumea. În comportament trebuie o distanță, dar eu prea mă băgam în suflet, o sunam zi de zi când chiar nici la copii nu le poate răspunde, de parcă numai eu aș fi în familia ei, apoi eu purcel ce m-am făcut îi transmiteam obraznic sms–uri: v-ați șters picioarele de mine, numai rău să vă dea domnul. Prea m-am legat de om, trebuia să cultiv o distanță, m-am purtat așa urât de oarece m-am obișnuit în comportament să merg alăturea cu drumul, prieteni nu prea am, și-mi pare tare rău că eu singur cu mâna mea rahat am făcut, singur am respins-o. Acuma ea nu vrea să-i mai sun și vorbă să aibă,  deoarece se teme că iar m-oi lega de dânsa, deoarece m-am deprins să merg alăturea cu drumul în comportament, ea vrea să fugă de mine ca să nu mă leg mai departe și a pierdut încrederea, am încercat să-mi cer iertare și ea a spus că nu e supărată și mi-a spus: cautăți alți prieteni de vârsta ta… pe mine mă doare mult în suflet și regret pentru cele făcute, am emoții negative și nu mă pot liniști și știu că sunt vinovat, dar cum să fac să ne împăcăm?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    85 − = 81


    1 Answers
    admin Echipa answered 7 ani ago

    Frate. Ți-am răspuns la întrebarea aceasta puțin mai sus. De acolo, după cum te-ai exprimat, am înțeles că acel prieten e de parte masculină. Și nici nu știam ce vârstă e între voi. Cred că are dreptate persoana în cauză. Cred că ar fi bine să ai prieteni din generația ta și să îți permiți mai puțin să întri în tagma celor din altă generație. Mai ales cu obrăzniciile de care spui. Asta pentru început. Apoi încearcă să îți cercetezi firea, că lasă de dorit. Îmi pare că la tine sunt puțintel mai multe probleme. Nu pierde timpul cu cele ale lumii și grăbește-te la Biserică. Acolo te așteaptă Hristos. Coboară în lumea reală și caută să găsești o cale potrivită firii tale.

    Nu te lăsa dus de valul imperfecțiunii.

    Mag. Vitalii Mereuțanu

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    5 + 2 =