Binecuvîntează părinte, mi-am pierdut cel mai bun prieten. El de la început avea încredere și mă avea de om educat, dar eu am dat dovada ca nu am cei 7 ani de acasă. Îmi pare tare rău că tîrziu mi-am dat seama. Cu cel mai bun prieten așa am procedat, si prostii i-am scris, ce e violența morală, nu îmi puteam da seama, ce pot să fac, el nici iertarea nu vrea să primească, dar eu atita om aproape am, ce în mine încredere avea și mult mă doare după el. Acuma el nu grăiește cu mine și-mi este dureros, îmi este destul de dureros că ma lepădat. Cum să procedez?
1 Answers
Dragii mei, a cîștiga încrederea unui prieten este foarte greu, dar a o perde ajunge și o clipă. Ceiea ce la om e cu neputință, la Dumnezeu este cu putință. Răbdare este un remediu foarte bun pentru cazul dat, credința, rugăciunea vor alina durerea și vor apropia clipele ertării.
Prot.Victor Mihalachi
Prot.Victor Mihalachi
LĂSAȚI UN MESAJ
Please login or Register to submit your answer