O rugăciune scurtă și puternică o aveți mereu la îndemână, îndeosebi în momente de furie, ură, iuțime: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa și mă iartă. Țineți-vă mintea în această rugăciune și trăiți toate cuvintele ei, pătrunzând adânc în sfințenia ei, astfel cu mila Domnului, furtuna furiei va trece și va veni pacea Domnului peste dvs. Păziți-vă limba de a zice cuiva ceva în acele momente, căci cuvântul tăios poate fi mai dureros aproapelui nostru, decât lama unei sabii, și mult păcătuim când suferă aproapele din cauza noastră. De altfel, și oricare altă rugăciune, psalm, acatist, duce la umilenie, liniștirea firii și încetarea mâniei, de este citit și rostit cu durere-n suflet și pocăință.
Să ne ajute Domnul în tot ceea ce facem, spunem, gândim, acționăm… Amin.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
LĂSAȚI UN MESAJ
Please login or Register to submit your answer