Iubire chinuitoare

    0
    243
    admin Echipa asked 7 ani ago

    Blagosloviți și iertați-mă pe mine păcătoasa. Aș vrea mult să mă ajutați cu un sfat duhovnicesc: Am 25 ani și de patru ani iubesc un bărbat fost căsătorit care are 36 ani, cu copil de 12 ani. Este o iubire reciprocă, simt că el este omul meu de viață. Dar din păcate ne certăm des de la nimicuri de parcă este o energie rea între noi și nu ne putem uni soarta pentru că mama lui este împotriva oricărei alte femei decât fosta lui soție. Soția lui este acum într-o altă relație, dar vrea să revină înapoi la el. Aș vrea să menționez că el a divorțat 4 ani în urmă după ce m-a întâlnit pe mine, dar ruptura la ei s-a produs până la mine când a fost prinsă cu alt bărbat soția lui. Îl iubesc dar și mă chinui că nu ne putem uni soarta, eu fiind tânără îmi doresc mult o familie și copii, dar fără el mi-e greu să-mi imaginez viața și nu pot ieși din relația aceasta fără sfârșit. Mulțumesc și iertați-mă vă rog.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    − 2 = 1


    1 Answers
    admin Echipa answered 7 ani ago

    Doamne ajută. Nu vreau să văd devină vreo energie sau altceva ce poate că nici nu există. Vreau să îți atrag atenția că ar fi bine să nu fii la cumpăna de drumuri a acestor doi familiști. Ei trebuie să se ierte și să lupte pentru a păstra familia și pentru a o mântui. Tu poți să fii doar o poticneală, o piedică întru fericirea lor. Ei bine ar fi să se hotărască de mai pot fi o familie sau nu. De nu se mai poate nimic la ei atunci el să se decidă de vrea de la viața lui și cum vrea să își obțină mântuirea: singur sau alături de altcineva. Și încă un lucru vreau să îl evidențiez: Sfinții Părinți au fost împotriva relațiilor cu diferență mare de vârstă. Sunteți fix în haina celor care cădeau sub această împotrivire. Meditați bine și decideți cum trebuie. Numai nu trăiți în desfrânare că aceasta pierde orice suflare. Și ca o mică paranteză la sfârșit vrea să vă mai spun: certurile sunt de la cel rău și nu e dragoste atunci când vorbești de ceartă. Oricât nu ați crede voi că vă iubiți nu e o iubire curată și aceasta pentru trăirea voastră păcătoasă. Trăiți cu păcatul și nu vedeți că răutatea în dragostea voastră anume din el se trage ci cautați să dați vina pe nu știu ce energii.

    Să vă fie într-un ceas bun și să luați decizia cea mai perfectă și sfântă.

    Mag. Vitalii Mereuțanu

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    99 − = 94