Bună seara. După cum spunea un sfânt părinte: ”Voia noastră e un zid de aramă între noi și Dumnezeu.” Ați văzut că dacă obțineați ceva după voia dvs, urmările erau nefavorabile?! Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ”Când sfătuiam după gândul meu, deseori greșeam, iar când prin rugăciuni făceam voia Domnului, niciodată nu greșeam!” În aceasta și constă să faci voia lui Dumnezeu, să n-o ai pe a ta! Deci complet să te lași în voia Domnului, nedorind nimic, neaspirând la ceva, dar su smerenie să te lași dusă ca corabia de valuri, așa și tu de mâna lui Dumnezeu! Căci când omul se supune cu smerenie lui Dumnezeu în orice, Domnul, ca un Tată protectiv, te ia în grija Sa cea Sfântă, iar când te încăpățânezi să lupți singur pentru scopul ori voia ta, păcătoși și neștiutori cum suntem, greșim și cădem în greutăți, nevoi. Domnul ne lasă libera voință și nu își impune ajutorul, deaceea se întâmplă deseori că făcându-ne voia și obținând ceea ce credem că e bine, ori confortabil, greșim și suferim! Fericit cel smerit, căci numai acela își găsește pacea în Domnul!
Rămâneți în rugăciune și-n smerenie și Dumnezeu singur vă va călăuzi pașii, voile, calea!
Prot. Mitr. Victor Mihalachi
LĂSAȚI UN MESAJ
Please login or Register to submit your answer