Doamne ajută!

    0
    231
    admin Echipa asked 12 ani ago
    Vă rog să mă lămuriţi cu o situaţie.În preajma Crăciunului am avut ca musafiri nişte prieteni din Bucureşti (nu intru prea mult în detalii ca să mă înţelegeţi ce vă spun). Aceşti prieteni au un amic pe le lângă oraşul în care locuiesc eu, adică Suceava. Au vorbit cu el să ne vedem de Crăciun în satul care locuieşte, adică să mergem dimineaţa la Sf Liturghie, să mai stăm la o pomenire şi apoi să mergem la el acasă, atât au discutat ei la telefon. Şi spre surprinderea noastră am ajuns într-un sat Călugăreni din judeţul Suceava, unde este un preot Daniil, parcă îi zice, care scoate demoni din oameni. Stând la slujbă am observat noi că ceva se întâmplă cu unii oameni din biserică. După terminarea slujbei ni s-a spus chiar de oamenii de acolo că sunt demonizaţi. Mergem la un cămin să stăm la masa de prânz cu ei am observat că prin ei vorbea chiar diavolul, spuneau multe chestii înfricoşătoare. Noi nu am mai putut rezista şi ne-am retras de la masă, când o fetiţă de vreo 10 ani, şi ea demonizată mi-a zis că am mulţi draci în mine! Ei, vorba asta m-a speriat foarte tare! Vroiam să vă întreb o fi adevărat ce mi-a zis sau ce a vrut să zică cu asta? Am făcut bine că am ajuns printre acei oameni.Deşi nu ne-am fi gândit că o să ajungem întru asemenea loc! Aştept să-mi răspundeţi! Doamne Ajută!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    75 − 71 =