Căsătoria

    0
    225
    admin Echipa asked 13 ani ago
    Bună ziua. Sunt născut ca ortodox de rit vechi (rus lipovean) şi am trăit cu multe îndoieli şi frământări până în urmă cu ceva timp în ceea ce priveşte dreapta credinţă. Cu ajutorul lui Dumnezeu am descoperit încetul cu începtul calea cea dreaptă. Mi-a luat ceva timp dar, slava lui Dumnezeu că în sfârşit am ajuns la ea. Problema are multe ramificaţii şi implicaţii atât pe plan sentimental cât şi social. De când sunt pe picioarele mele am început să merg la bisericile ortodoxe pe stil nou pentru că aici am crezut şi simţit că e bine şi corect dar, fără a vedea dacă e canonic (nu am studii şi nici nu am vorbit cu cineva care să mă poată sfătui în această privinţă), eu fiind botezat pe stil vechi. Între timp am cunoscut-o pe prietena mea care este o fiinţă credincioasă şi care am simţit că simte şi trăieşte ortodoxia cea dreaptă. Prietena mea este ortodoxă pe stil nou, ţin foarte mult la ea şi nu vreau să o atrag în nici un fel de la dreapta credinţă. Am discutat problema în cazul în care ne căsătorim şi am stabilit, sau mai bine zis, eu am venit cu decizia de a trece la ortodoxia de pe stilul nou. După cum intuiţi, părintii mei nici nu vor să audă de aşa ceva. Până acum nici nu am discutat cu ei despre acest subiect. Acum ştiţi cum e, nu poţi împăca şi capra şi varza (simbolic vorbind), dar oricum aş proceda cineva drag mie tot o să aibă inima frântă într-un fel sau altul. Şi de ceva timp mă tot frământă gândul asta. Cu voia sau nu a părinţilor decizia mea e luată fără a ţine cont de părerea lor. Oare am procedat corect? Cu părinţii mă înţeleg bine şi nu aş vrea să îmi încep viaţa de familie fără binecuvantarea lor. Ştiu că nu o să ne fie uşor, că o să fie şi discuţii în legătură cu apartenenţa la diferite culte. Dar am stabilit să discutăm c-am totul înainte de a face acest pas. Şi dacă mă uit la cazuri similare nu pot zice că e bine ceea ce vreau să fac, ca majoritatea nu au avut o viaţă fericită După cum ştiţi cei pe stil vechi – fie ei românii care ţin de borsv sau lipoveni – au un stil foarte conservator, nu neapărat dăunător de a ţine credinţa şi obiceiurile în care s-au născut. Îmi puteţi spune cum se procedează dacă vreau să trec la adevărata ortodoxie? Ce alte sfaturi îmi daţi? Va mulţumesc!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    − 2 = 4


    1 Answers
    admin Echipa answered 13 ani ago

    Doamne ajută. Stimate creștine. Eu nu văd o problemă în supunerea față de biserica unde vă stabiliți cu traiul. Dacă sunteți creștin ortodox din Moldova și vă mutați în România atunci să faceți ascultare de biserica locului unde trăiți. Și să lăsați judecată în voia lui Dumnezeu. Însă dacă ați aparținut de Biserica Lipoveană atunci trebuie să vă marturisiți, căci această biserică pare a fi schismatic. Trebuie să înțelegeți la fel ca și părinții: Cel mai important este mântuirea omului. Iar dacă ne vom uita la problema calendarului ne vom sminti și mântuire nu vom avea. Deci eu zic în felul următor. Să vă îngriji de familia pe care doriți să o întemeiați. Nu se pune problema de a converti soția la Stil nou. Ne există așa ceva. Eu vă spun că dumneavoastră încurcați puțin Stilul cu Biserica Lipoveana(biserică eretică). Și dacă nu este așa vă spun că nu trebuie să fie stilul o piedică pentru voi. În primul rând să vă îngrijiți pentru familia pe care doriți să o înființați. Dumnezeu nu așteaptă niște stiliști în Împărăția Sa, ci oameni care au știut să ducă o viață destoinică și demnă de urmat.

    Dumnezeu să vă de-a putere și să vă rugați pentru întărirea deciziilor voastre și luminarea lor.

    Cu râvnă întru Domnul,
    Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!

    Introduceți aici numele dvs.


    62 − 57 =