“- Gheronda, la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

– La noblețe, la noblețea duhovnicească.

– Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăință?

Noblețe, noblețe, ca să fiți prinși în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiți. Dacă ați ști ce aduce noblețea, ați vâna-o zi și noapte; nici n-ați mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul noblețea duhovnicească, vei vedea ascunsa în ea măreția lui Dumnezeu.

– Gheronda, ce este noblețea mai exact?

– Noblețea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfă. Un suflet nobil are pretenții numai de la sine însuși, iar nu de la ceilalți. Se jertfește pentru ceilalți, fără să aștepte răsplata. Uită tot ce dă, dar își amintește până și cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie și simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie si veselie duhovnicească.
Noblețea duhovnicească are Harul lui Dumnezeu, este – cum să spun? – o însușire dumnezeiască. Acolo unde există noblețe, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihnește Hristos și acolo este binecuvântarea lui Hristos.

Noblețea duhovnicească este dreptate duhovnicească

– Gheronda, noblețea duhovnicească este mai presus de dreptatea duhovnicească?

– Noblețea duhovnicească are dreptate duhovnicească, iar dreptatea duhovnicească are noblețe duhovnicească sau, mai bine spus, noblețea este dreptate duhovnicească. De aceea omul care are noblețe duhovnicească nu este supus legii – “legea nu este pusa pentru cel drept“. Un astfel de om prefera să fie ucis decât să ucidă.

– Gheronda, când mi se cere să fac un lucru, îndată mă gândesc că am și alte treburi de făcut și mă împotrivesc.

– Dacă dobândești noblețe, le depășești pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindcă noblețea este în afara logicii. Voi vreți să aranjați lucrurile cu logica omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puține drepturi în această viață? Omul duhovnicesc doar dăruiește și niciodată nu caută să primească!

– Dar de ce în Evanghelie se spune: “Oricine cere ia și cel ce caută găsește“?

– Asta-i altceva. Când ceri de la Dumnezeu pentru tine însuți un lucru din care lipsește dragostea pentru aproapele înseamnă că tot de interesul tău te îngrijești. Pe când, de pildă, atunci când o mamă cere de la Dumnezeu să i se facă bine copilul sau să meargă lucrurile bine în familie, aceasta nu este pentru ea însăși, ci pentru binele casei. Iată, femeia cananeiancă despre care vorbeste Evanghelia nu cerea nimic pentru ea. Alerga în urma lui Hristos și Îl ruga să o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii s-au apropiat de Hristos și I-au spus: “Fă ceea ce-ți cere ca să nu alerge în urma noastră și să strige!”. Dar El le-a răspuns: “Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israil“. Cananeianca însă a continuat să ceară ajutor. Atunci Hristos S-a întors spre ea și i-a spus: “Nu este bine să iei pâinea fiilor și să o arunci câinilor“. Dar aceea I-a raspuns: “Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor“. Atunci Hristos i-a spus: “Pentru cuvântul acesta al tău, fiica ta s-a tămăduit“. Ați văzut ce credință avea, ce smerenie, ce noblețe, ce superioritate? Dacă ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui Hristos: “Nu mă așteptam de la Tine să mă faci și câine! M-ai dezamăgit!” și ar fi plecat revoltată. Ar fi avut și cugetul împăcat că s-a purtat foarte corect, foarte drept. Ba încă I-ar mai fi spus: “Mă mir cum de stă atâta lume și Îl ascultă!”…

– Gheronda, credinta ei a ajutat-o?

Noblețea ei a fost cea care a ajutat-o să aibă o așa credință. Nu avea nici un pic de părere de sine și nici vreo pretenție. Avea și gândul cel bun: “De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israel, înseamnă că știe El ceva. Noi aparținem unui alt neam”.

Cum se dobândește noblețea

– Gheronda, cum pot să dobândesc noblețea?

– Să te miști smerit, cu râvnă curată și întotdeauna să te jertfești. Să cultivi sensibilitatea duhovnicească. Să rămâi netulburat când altul te deranjează și să te bucuri că ești deranjat și că nu deranjezi. Căci sunt unii cărora nu le pasă dacă îi deranjează pe alții, ci îi preocupă numai să nu fie ei deranjați. Alții nu vor nici să deranjeze pe alții, dar nici să fie deranjați. Iar alții spun: “Sunt sensibil, nu pot suporta nici măcar o vorbă”. Dar ei jignesc pe alții. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevărata sensibilitate are noblețe.

– Gheronda, daca cineva are defecte, dar se lupta să dobândească noblețea, va fi ajutat?

– Noblețea va alunga defectele.

– Gheronda, libertatea duhovnicească înseamnă slobozirea de patimi?

– Libertatea duhovnicească este noblețea despre care vă spun că trebuie să o aveți. Și pentru ca omul să aibă noblețe, trebuie să nu existe înlăuntrul său patimi josnice, micime sufletească etc. Dumnezeu nu stă acolo unde este micime sufletească, fiindcă Dumnezeu este din fire bun.

-Pentru ca să iubesc reaua-pătimire, tot la noblețe trebuie să lucrez?

-Ah, înca nu ați înțeles ce înseamnă noblețe! Noblețea are și ea vitejie, căci atunci lucrează inima. Ca să înțelegeți ce însemnă noblețe, gândiți-vă la Hristos. Ce a păstrat Hristos pentru El Însuși? Nimic. A dat totul. S-a jertfit și Se jertfește mereu pentru noi toți. Ne dă dragostea Sa și ia păcatele noastre. Noi însă, dimpotrivă, vrem doar să primim dragoste. Gândiți-vă și la ceea ce fac părinții: se jertfesc mereu pentru copiii lor, cu toate că se poate ca mai târziu să primească și lovituri de la ei. Și chiar dacă știu ce-i așteaptă, ei tot se jertfesc. Același lucru fac și animalele și păsările. Rândunica se îngrijește de puii ei, iar ei la rândul lor se vor îngriji, când vor crește, de puii lor. Așa a rânduit dragostea nobilă a lui Dumnezeu.

Prin noblețe omul intră în legătură cu Dumnezeu

– Cum se înrudește omul cu Dumnezeu, Gheronda?

– Totul este ca omul să dobândească noblețea duhovnicească. Atunci se înrudește cu Dumnezeu.

– Gheronda, se poate ca o maica sa-si faca la chirie indatoririle ei duhovnicesti, iar apoi sa nu se mai incumete sa ajute la o ascultare de obste?

– Ce fel de indatoriri duhovnicestin da îuna celorlalti? Adica celalalt sa se ostenesca, iar eu sa indeplinesc indatoriri duhovnicesti? Asta nu inseamna indatorire duhovniceasca, mai ales la un tanar. Tanarul trebuie sa caute cum sa ajute un batran. Adica tanarul sa indeplinesca asa-zise indatoriri duhovnicesti, iar un batran sa se chinuie sa scoata la capat o treaba. Oare aceasta poate fi socotita jertfa sau noblete? Sa studiez, sa-mi fac indatoririle mele duhovnicesti, iar treburile sa le las pentru ceilalti? Astea-s lucruri gaunoase! Multe suflete nu au sesizat inca sensul vietii duhovnicesti. Nu au gustat schimbarea adusa de noblete; se gandesc la ei insisi.

In incercari omul da examene. Imi amintesc ca odata, pe cand ma aflam in viata de obste parintii imi spusesera sa raman la chilie si sa nu fac niciun efort, fiindca varsam mereu sange. La un moment dat il vad pe fereastra pe un batranel, pe portar, cum se chinuia sa despice cu securea o buturuga, ca sa o arda in camin. Acest batranel avea probleme cu intestinele si din pricina neincetatelor hemoragii era foarte slabit. Ganditi-va ca dormea incaltat cu papucii, fiindca nu avea putere sa-i lege si sa-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc securea, lovesc de doua-trei ori buturuga si o despic. Dar indata m-a podidit sangele pe gura. Ai inteles? Nici macar nu m-am gandit la starea mea, nici n-am mai tinut seama de mine insumi.

Noblete duhovniceasca! Nimic altceva nu-L induioseaza atat de mult pe Dumnezeu ca nobletea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In toate este nevoie de noblete duhovniceasca. Daca cineva nu va intelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe saptamana sau de va tine de trei ori pe luna post negru de trei zile sau se va ruga ore intregi, chiar de isi va pastra si curatia trupeasca, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun ca nu trebuie sa le faca cineva si pe acesea, dar sa se ingrijeasca sa dobandeasca lucrul cel mai important dintre toate: nobletea duhovniceasca, care este curatia sufleteasca. Sa nu existe inlauntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorinta de a placea oamenilor si celelalte, pentru a se face placut lui Dumnezeu. Cand nu exista toate aceste patimi, atunci, chiar si fara sa se roage, omul are curatie sufleteasca si se inrudeste cu Dumnezeu, se uneste cu El.

Numai prin noblete omul reuseste sa intre pe aceeasi frecventa cu Dumnezeu si sa aiba legatura cu El, sa lucreze pe frecventa lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este intors pe o alta frecventa. De aceea cautati sa schimbati antena… Exista antene verticale si orizontale. Cele verticale se “sprijina” pe ele insele si nu fac bine contactul, pierd usor semnalul. Pe cand cele orizontale se extind si de aceea au o raza mare de receptie, incat reusesc sa perceapa chiar si semnalele slabe. Vreau sa spun ca cel care se sprijina pe sine insusi nu s-a eliberat de propriul eu, nu are noblete. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiasca“.

Cuviosul Paisie Aghioritul