Duminica a 3 a postului, SFÎNTA CRUCE.

Duminica a 3 a Postului este numită „închinarea Sfintei Cruci”. La Privegherea acestei zile, după Doxologia cea Mare, Sfânta Cruce este adusă într-o procesiune solemnă în mijlocul Bisericii şi rămâne acolo pentru întreaga săptămână — cu un ritual special de închinare de-a lungul fiecărei slujbe. Este de remarcat faptul că tema Sfintei Cruci, care domină imnologia acestei Duminici, nu este dezvoltată în termeni de suferinţă ci în termeni de biruinţă şi de bucurie. Mai mult decât atât, cântările-temă (irmoase) ale Canonului Duminicii sunt luate din slujba pascală — „Ziua învierii” — iar Canonul este o parafrază a Canonului Paştelui. înţelesul tuturor acestora este clar. Suntem la înjumătăţirea Postului. Pe de o parte străduinţele psihice şi duhovniceşti, dacă sunt sincere şi consecvente, încep să se facă simţite; povara lor devine mai obositoare, osteneala noastră mai vizibilă. Avem nevoie de sprijin şi încurajare. Pe de altă parte, suportând această osteneală, urcând muntele până la acest punct, începem să vedem sfârşitul călătoriei noastre, iar razele Paştelui cresc în strălucire. Postul este propria noastră răstignire, trăirea noastră, aşa cum este ea, limitată, a poruncii lui Hristos pe care o auzim în pericopa evanghelică a acestei Duminici: „Dacă vreun om vrea să-Mi urmeze Mie, acela să se lepede, de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie (Matei, VIII, 34). Dar nu putem să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Hristos dacă nu avem Crucea Sa, pe care a luat-o asupra-Şi pentru mântuirea noastră. Crucea Lui este aceea care ne mântuieşte, nu a noastră! Crucea Lui este aceea care dă nu numai sens ci şi putere celorlalţi. Aceasta o găsim explicată în Sinaxarul Duminicii Sfintei Cruci: „Pentru că în timpul postului celui de patruzeci de zile ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite din pricina amărăciunii postului, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de patima Domnului nostru lisus Hristos şi să ne mângâie. Dacă Dumnezeu a fost răstignit pentru noi, oare nu trebuie ca şi noi să lucrăm mai mult pentru El? Nevoinţele noastre ni se uşurează când ni se aduce aminte şi de nădejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Căci după cum Mântuitorul nostru, urcându-se pe Cruce, a fost slăvit prin felul necinstit prin care s-au purtat oamenii cu El şi prin amărăciunile ce l-au pricinuit, tot aşa trebuie să facem şi noi ca să fim slăviţi împreună cu El, cu toate că îndurăm cu greu nevoinţele postului. Se mai explică prăznuirea de azi şi în alt chip. După cum cei care călătoresc pe o cale aspră şi lungă, zdrobiţi de oboseală, dacă întâlnesc pe cale un copac umbros se odihnesc puţin, aşezându-se sub el, şi oarecum refăcuţi termină şi restul drumului, tot aşa şi acum, în timpul postului, a fost sădită de Sfinţii Părinţi la mijlocul acestei căi obositoare Crucea cea aducătoare de viaţă, spre a ne odihni, a răsufla şi a ne face pe noi cei osteniţi sprinteni şi uşori pentru restul ostenelii. Sau altă explicaţie. După cum la venirea unui împărat sunt purtate înainte steagurile lui şi sceptrul, iar în urmă vine şi el, plin de veselie şi de bucurie pentru biruinţa avută, iar împreună cu el se bucură şi supuşii, tot aşa şi Domnul nostru lisus Hristos, vrând să arate biruinţa asupra morţii şi că are să vină cu slavă în ziua învierii, a trimis înainte sceptrul Lui, semnul Lui cel împărătesc, crucea cea de viaţă făcătoare, care ne umple de multă bucurie, ne dă foarte mare uşurare şi ne pregăteşte să fim gata să primim pe împărat şi să scoatem strigăte de bucurie întru întâmpinarea Biruitorului. A fost aşezată Sfânta Cruce în săptămâna de la mijloc a postului celui de patruzeci de zile pentru următoarea pricină: Sfântul Post de patruzeci de zile se aseamănă cu izvorul cel din Mera, din pricina asprimii, amărăciunii şi lipsei de trai bun ce ne face postul. După cum dumnezeiescul Moise când a băgat lemnul în mijlocul izvorului 1-a îndulcit, tot aşa şi Dumnezeu, Care ne trece prin Marea Roşie cea spirituală şi ne scoate de la nevăzutul Faraon, prin lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, îndulceşte amărăciunea postului celui de patruzeci de zile şi ne mângâie pe noi care trăim ca în pustie până ce ne va duce, prin învierea Lui, la Ierusalimul cel spiritual. Sau altă explicaţie. Deoarece crucea se numeşte şi este pomul vieţii, iar acel pom a fost sădit în mijlocul raiului, în Eden, în chip potrivit şi dumnezeieştii Părinţi l-au sădit pe acesta în mijlocul postului celui de patruzeci de zile ca să ne amintească şi de lăcomia lui Adam, dar în acelaşi timp să ne arate prin pomul acesta şi înlăturarea osândei lui. în adevăr dacă mâncăm din el numai murim, ci trăim. Prin puterea Crucii, Hristoase Dumnezeule, păzeşte-ne de ispitele celui viclean, învredniceşte-ne să ne închinăm dumnezeieştilor tale Patimi şi învierii celei purtătoare de viaţă, ducând la capăt cu uşurinţă calea acestui post de patruzeci de zile şi ne miluieşte pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor. Amin.”