Gânduri necurate

    2
    76
    admin Echipa asked 8 ani ago
    Pe când mă apropiam de vârsta de 30 ani, în timp ce citeam Biblia, când am ajuns la versetul din Matei 12; 32: „Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”, o tulburare mi-a cutremurat mintea și gânduri necurate mi-au dat târcoale, gânduri pe care atunci nu le-am lăsat totuși să se reproducă. A urmat apoi în viața mea ani buni în care m-am dedat păcatelor și plăcerilor de tot felul și gândurile necurate nu mi-au mai dat târcoale. Pe când aveam 46 ani, în urma săvârșirii unui păcat, mi-a părut foarte rău pentru ceea ce am făcut și m-am hotărât să merg pe calea bisericii. Imediat după aceea gândurile necurate care mi-au dat târcoale în tinerețe au revenit cu năvală și de data aceasta nu le-am putut opri să se reproducă în mintea mea. Este vorba de ofense la adresa lui Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, lucrurilor sfinte (Doamne iartă-mă că scriu aici despre acestea!). M-am spovedit, am primit canon dar gândurile necurate nu au dispărut. Trei preoți mi-au spus că aceste gânduri sunt de la diavol. Unul dintre acești preoți mi-a zis că de vină pot fi și eu (probabil datorită vieții desfrânate ce am dus-o și păcatelor ce le-am săvârșit, dar preotul nu a mai adăugat și aceasta, se subînțelegea că așa este). De atunci periodic mărturisesc la preot aceste gânduri, dar ele tot nu dispar. Aceste gânduri se plasează în sfera irealului și incredibilului și eu nu le vreau, nu le doresc și mă împotrivesc lor prin rugăciuni. Preotul duhovnic spune că dacă nu mă învoiesc cu astfel de gânduri și le resping sistematic, mai ales prin rugăciuni, nu păcătuiesc, deși eu am mereu temerea să nu păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. Am vorbit și cu un psiholog care e și credincios creștin-ortodox și el mi-a spus că poate canonul este prea greu și să vorbesc cu preotul să mai reducă din el și să încerc să mă rog la Dumnezeu mai mult în mod liber. În termeni medicali aceste gânduri se datorează unei boli psihice numită „tulburare obsesiv-compulsivă”. Nu am ajuns la un medic psihiatru pentru motivul că aceștia te pun ca terapie să le reproduci aceste gânduri în vorbe (ori este imposibil de reprodus în vorbe niște gânduri necurate pentru că atunci aș risca să rostesc păcat de hulă împotriva Duhului Sfânt). Rezumând, cred că gândurile acestea au două cauze: din pricina influenței diavolului; – din vina omului, iar aceasta cauză are la rândul său alte cauze: – din teama de a nu ofensa Dumnezeirea și lucrurile sfinte, – din pricina că-n subconștientul omului există o împotrivire față de credință, pe care omul nu o conștientizează, datorată în principal vieții păcătoase pe câte omul a dus-o până la un anumit moment dat. Această împotrivire, chiar dacă este gravă, poate dispărea prin pocăință sinceră, stăruința-n credință, rugăciune, post. În cazul meu cred că gândurile necurate ce le am sunt datorită tuturor cauzelor prezentate mai sus. Dumneavoastră ce părere aveți?
    Robert Marian replied 3 săptămâni ago

    Buna ziua,

    Vreau sa ii multumesc domnului Vitalii pentru cuvintele frumoase si pentru povestioara cu ingerul care imi da tarie si Incurajare pentru lupta mea.

    Si pe mine ma chinuiesc aceste ganduri de vreo 3 ani de zile cand dupa mult timp am inceput sa fac din nou rugaciunea. Era in perioda Craciunului, cand se canta colidele. Totul a inceput cand am cantat de unul singur o colida si am inceput sa ma prostesc cantand. Atunci mi-au venit in minte ganduri necurate si nu am mai scapa de ele pana acum.

    Ce am obesrvat e ca atunci cand m am deparat de rugaciune si biserica ele dispar. Si apoi reapar. Problema e ca cu cat te impotrivesti mai tare cu atat gandurile te ataca mai puternic. Nu era seara sa adorm fara sa am aceste ganduri in minte. Cateodata nu puteam sa dorm incercand sa ma rog mult ca aceste ganduri sa dispara. Am citit pe internet o rugaciune impotriva diavolului care zice toata hula ta sa se intoarca pe capul tau si in crestetul tau. Am zis aceasta rugaciune, dar nu a functionat.

    Apoi am mers la biserica sa ma spovedesc si sa ma impartasesc anul trecut de Craciun si din cauza faptului ca ne doream un copil. Dupa impartasanie la cateva luni sotia a ramas insarcinata si acum avem o fetita de 2 luni. Revenind la ganduri, preotul mi-a zis ca sa nu imi fac griji ca nu sunt gandurile mele si asa am invatat sa traiesc cu aceste ganduri. Mi-a zis cand imi vin gandurile sa las rugaciunea sa fac altceva, sa citesc o carte, sa ma uit la tv. Apoi m-am impartasit si de Pasti si acum iara de Craciun. Gandurile nu mai apar asa des si nu mai sunt asa tulburatoare. Am avut si azi ganduri necurate in biserica chiar si dupa de m-am impartasit dar le-am ignorat si ma uitam in jos si ascultam slujba, in loc sa ma uit la alti oamneni.

    Noi lucram in Anglia si aici am un prieten polonez care este catolic si crede 8n Dumnezeu si m-a facut si pe mine sa fiu mai credicios. I-am spus si lui despre aceste ganduri la telefon. Nici nu am apucat sa ii zic despre ce era vorba si el mi-a zis cuvinte jignitoare la adresa lui Domnului Iisus Hristos si a Maicii Domnului.

    Apoi am scris parintelui Calistrat pe facebook si mi-a spus sa zic 7 Imparate ceresc si sa citesc Paraclisul Maicii Domnului pe fiecare zi; lucru care m-a ajutat foarte mult.

    Am cautat si eu un pshiholog si chiar am scris unuia din Statele Unite care e specializat in lucrul cu oameni cu tulburari obesesiv compulsive din motive religioase si mi-a spus ca terapia se poate doar fata in fata. Dar dupa cum a zis si domnul de dinainte aceasta este ceva imposibil deoarece nimeni nu ar putea reproduce aceste cuvinta la adresa lui Dumnezeu si a Macii Domnului cu voce tare.

    Ca sa inchei doresc sa ii multumesc parintelui pentru cuvintele frumoase si domnului pentru ca a avut curajul sa scrie. Ma rog la Dumnezeu sa ne dea putere si rabdare sa ducem aceasta lupta. Sarbatori fericite!