casnicie, greseli si puterea de a ierta

    0
    277
    Rubrica ”Întreabă preotul”Categorie: Probleme în viaţa de familiecasnicie, greseli si puterea de a ierta
    Mihaela asked 3 ani ago

    Buna ziua! Ma numesc Mihaela si am 26 ani. Cu ani in urma mi-am cunoscut sotul si tatal fetitei mele. Am avut o relatie foarte frumoasa timp de 5 ani apoi urma sa ne casatorim. Desi noi doi am decis sa facem pasul asta in calea noastra s-au pus parintii mei ( undeva poate aveau si dreptate…ei isi doreau sa finisez facultatea mai intii si erau categoric impotriva ca eu sa combin rolul de sotie si cel de studenta). De cand ma tin minte am fost un copil cuminte care nu a iesit din cuvantul parintilor…am invatat totdeauna bine la scoala, mi-am ingrijit fratiorii mai mici, m-am purtat decent si am purtat hainele care erau fara revolte (desi parintii nostri in pofida greutatilor s-au staruit sa avem mereu necesarul de a fi de rand cu toti). Si de data asta, mai de voie mai de nevoie am aplicat la facultate am amanat momentul cu nunta… din prea mare dorinta de a fi langa omul care imi era drag ( asa s-au creat imprejurarile ca eu imi faceam studiile intr-o tara iar el muncea in alta) sau pur si simplu in semn de protest in fata mamei mele am abandonat facultatea dupa un semestru. Orice discutie cu ai mei devenise inutila si toate incercarile s-au soldat cu certuri, cu palmuiri si tras de par ( mamica mereu a fost destul de autoritara si chiar si atunci la 21 de ani ..si acum la 26 parca aveam frica sa ii impartasesc ceva). S-au spus cuvinte grele atunci…si ei mie si eu lor din pacate. Intr-un final s-au resemnat cu totii si ne-am casatorit. Toate bune si frumoase…dar de data asta au inceput atacurile de pe partea cealalta a baricadei ( locuiam cu parintii lui si m-am dovedit deja eu a nu fi nora pe care si-o dorise) A urmat asa un tambalau ca fiind in 3 luni de sarcina ( asta la un an si ceva de la casnicia noastra) am zis caa ies si ori sotul ma urmeaza si traim amandoi macar si in bordei dar in liniste ori asa nu mai putea continua. Sotul meu isi iubeste nespus sora si mama care au asa o influienta asupra lui de neinchipuit. Rastimpul cat am locuit impreuna se purtau ideal cu mine in prezenta lui si diametral opus cand el lipsea. Iesind din casa lor nici o secunda nu m-am indoit ca el ma va urma….dar nu a fost sa fie…nu imi explic de ce ( desi acum soacra si cumnata mea sustin cca a fost vina lor si ele l-au oprit sa vina dupa noi fiind sigure ca eu m-as intoarce oricum) Deci, din prea multa mandrie, prostie, egoism sau cum vreti dvs…m-am trezit singura…insarcinata si necasatorita oficial ( atunci cand am avut nunta aveam probleme cu actele sotului si nu ne puteam casatori civil..dar ne-a intrat preotul din sat in situatie si ne-a cununat pentru ca sa nu traim si sa nastem copii in pacat). Timpul a trecut…intre timp sotul meu a reusit sa mai faca un copil cu o domnita care se pretindea prietena mea…spre deosebire de mine ea repejor l-a si insurat….asa se face ca diferenta dintre copilul meu si al ei este de vreo 8 luni undeva. Un an nu am stiut nimic de el…nu mi-a scris si nu m-a cautat ( nu era prea greu el fiind peste hotare iar eu la parintii mei). A revenit dupa un timp, fetita noastra avea vreo 7 luni…eu nu m-am pus in calea lui si a fetei…l-am lasat sa vina sa o vada..a inceput sa ne ajute, sa discutam si acum isi doreste sa ne impacam ( au trecut 3 ani de cand eu am plecat). Am ajuns din nou in situatia initiala…parintii mei sunt categoric impotriva ( si pe ei pot sa ii inteleg dupa tot ce a fost pentru ca m-au ajutat foarte mult in lipsa lui si in pofida greselilor mele dinainte). Sufletul meu ravneste sa am o familie intreaga ( de cand ne-am separat eu am ramas singura) si cred ca ii pare nespus de rau… el nu a fost un sot rau…nu m-a umilit…nu m-a batut si nu s-a purtat urat…divergentele noastre erau legate de aceea ca cerintele mele de a ne muta separat erau calificate de familia lui drept ravna mea de avere… toti am facut greseli mai mult sau mai putin. Dar nustiu cum sa procedez… nu vreau sa imi neglijez si sa imi supar parintii si nici nu vreau sa ma avant si sa ma trezesc in aceeasi situatie cu timpul. El sustine ca e gata sa faca schimbari… sa fim doar noi si copilul nostru daca eu as gasi putere sa il iert…m-a rugat doar sa fiu ingaduitoare cu celalalt copil …sa ii permit sa il ajute cu ce vom putea ( desi mamica mea spune ca ar trebui sa fiu categoric impotriva acestei comunicari si ajutor eu consider ca nu e ok…dimpotriva, nu l-as intelege daca ar da cu piciorul). Dati-mi un sfat va rog… cum sa procedez? cum sa ii impac pe toti si se merita oare sa mai incerc? Va multumesc anticipat si imi cer scuze pentru incoerenta.

    1 Answers
    Preot Iulian RaţăPreot Iulian Raţă Echipa answered 3 ani ago

    Nu știu soră ce să vă răspund… În genere, e greu de tot să încerci să te implici cu sfaturi în familia cuiva… Uneori, voind să ajuți e posibil mai tare să distrugi! Desigur, în caz de infidelitate, Biserica permite divorțul și Biblia la fel. Ori, după câte înțeleg infidelitatea era chiar în timpul când erați împreună, dacă am înțeles bine diferența de vârstă între copii. Pe de altă parte, iertarea este virtute dumnezeiască, mai ales în situația dată. Dacă credeți că o să puteți trece peste ceea ce a făcut el, fără să-l învinuiți de ceva în permanență, poate că merită să încercați.

    Și eu, la fel sunt de părere că trebuie să trăiți separat, chiar și la gazdă. Și pe celălalt copil să-l ajutați că e creștinește! Cercați să verificați doar un singur lucru: sinceritatea lui. Pentru că nimeni nu-l cunoaște mai bine ca Dvs. Vedeți să nu fie din nou o lungire a păcatului și a fărădelegii! Nu-i permiteți să săvârșească adulter din nou, pentru că va arde și el și ve-ți răspunde și Dvs. pentru inacțiune!

    Dumnezeu să reverse a sa înțelepciune ca să luați o decizie corectă pe care să nu o regretați!