Biblioteca ortodoxă

 
PDF Imprimare
Postul Mare - calea spre Împărăţia Dragostei
altÎn timpurile noastre ultramoderne, stăpânite de civilizaţia consumaristă, de viteze cosmice şi tehnici informaţionale, sufletele noastre se zbuciumă, fiind însetate după pacea şi liniştea unei vieţi simple şi naturale. Căutăm să potolim însetarea noastră duhovnicească prin diferite metode, străine culturii şi tradiţiei noastre: meditaţii orientale, yoga, ştiinţe oculte, ghicitul, horoscopul, numeroase secte neocreştine şi orientale, dar uităm de hrana spirituală, care ne este oferită de două mii de ani continuu de Mama creştinilor dreptcredincioşi - Biserica Ortodoxă.
Iisus Hristos a întemeiat Biserica spre mântuirea neamului omenesc până în veac şi una din lucrările de mântuire ale Bisericii Ortodoxe este tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti. De fapt, Biserica continuă lucrarea tămăduitoarea a Mântuitorului, Care prin numeroase vindecări minunate a dorit să ne demonstreze că propovăduirea Cuvântului divin tămăduieşte, iar credinţa cea adevărată face minuni. De aceea, din totdeauna Biserica Ortodoxă a îmbinat propovăduirea Evangheliei cu practicarea poruncilor divine prin milostenie, rugăciune, pocăinţă şi, nu în ultimul rând, post. Din nefericire, în zilele noastre, postul a devenit un exponat istoric, o cale părăsită, un leac de mult uitat. Şi asemenea unui călător rătăcit în pustiul sălbatic, care, pentru a ajunge la destinaţie, apelează la ajutorul unei hărţi, aşa şi noi, călătorii prin pustiul unei lumi moderne, lipsite de dragoste şi Dumnezeu, trebuie să apelăm la tradiţia bisericească pentru a găsi calea îngustă şi anevoioasă, dar „care duce la viaţă" (Matei 7, 14), la limanul luminos şi liniştit. Această cale este nevoinţa şi postul.
 

Cineva poate să spună: Vorbeşte despre post?! E un lucru arhicunoscut, nimic nou. Am încercat să postesc, dar nu m-a folosit, deci nu merită atenţie şi efort!

Nu te-a folosit?!. Aceasta s-a întâmplat pentru că nu ai postit cu adevărat - ai rămas la încercarea de a posti, dar nu ai reuşit s-o faci!

Dar cum să postim cu adevărat - e o întrebare de căpătâi, pusă de mulţi creştini preoţilor de astăzi. Dacă vrei să afli un răspuns clar, mai întâi caută să înţelegi ce este postul şi care este rostul lui. După mărturisirea Sfântului Vasile cel Mare, postul este prima şi cea mai veche poruncă dată omului de însuşi Dumnezeu: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit" (Fac. 2, 16-17). Şi prin această poruncă a postului, Dumnezeu nu a urmărit interzicerea cunoaşterii sau a ştiinţei, ci a dorit să pună la încercare ascultarea protopărinţilor noştri. Pentru că numai un copil ascultător este capabil să înveţe de la părinţii lui ştiinţa binelui şi răului. Aşadar, dacă această poruncă avea să fie păzită, omul şi astăzi se afla în rai. De aceea, mulţi dintre Sfinţii Părinţi recomandă să punem începutul pocăinţei prin post şi rugăciune.

Dar ce este postul şi cine îl practica în vechime? La această întrebare, Cuviosul Cleopa Ilie, de la mănăstirea Neamţ, răspunde următoarele: „Prin cuvântul post noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile - iar în caz de boală, numai de la unele - precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă [...], pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire. Dar în acelaşi timp, este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă - o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit - izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu" (Arhimandrit Cleopa Ilie, Cuvinte despre post, în colecţia Mari duhovnici români despre post, Editura EIKON, Cluj, 2004, p.46-47). Dar să nu creadă cineva că postul cere omorârea trupului. Doamne fireşte, nu suntem omorâtori de trup, ci luptători cu patimile. Sfântul Apostol Pavel explică că nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânilor acestui veac, care sunt duhuri necurate. Deci, să nu exagerăm, pentru că cele peste măsură sunt de la cel rău. Osteneala postului fără sfatul şi îndrumarea duhovnicului este primejdioasă şi păgubitoare. Cei care limitează postul numai la mâncăruri sunt asemenea celor care încearcă să meargă într-un picior şi, până la urmă, uşor se poticnesc şi cad. Nu postim numai de bucate, ci ne ferim, cât ne stă în putinţă, de păcate, căutând, în acelaşi timp, prietenia faptelor bune. Trebuie să înţelegem clar că scopul postului nu constă numai în deosebirea mâncărurilor de post de cele dulci, ci în pregătirea trupului şi sufletului omenesc pentru venirea oaspetelui ceresc - Sfântul Duh. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi pe sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrăpire şi lăcomie; picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţele străine [...] Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase". Aşadar, postim cu toată firea umană: cu trupul, cu mintea şi cu inima, nevoindu-ne după puterile noastre şi după sfatul duhovnicului. Pentru că, numai astfel, postul este cu adevărat folositor, curăţător de patimi, păstrător al sănătăţii trupeşti şi grabnic ajutător în lucrarea cea bună. Din această cauză, postul era recomandat şi practicat din vechime. Iisus, fiul lui Sirah, sfătuieşte: „Nu fi nesăţios în nici o desfătare, şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile multe va fi durere şi nesaţul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa". Iar Sfânta Scriptură ne dă multe exemple de post:

* 1. Proorocul Moise a postit de două ori câte patruzeci de zile şi a primit tablele Legii (Ieşire 34, 28; Deut. 9, 9, 18).
* 2. Proorocul Ilie a postit, şi el, patruzeci de zile, primind puterea de la Dumnezeu de a aduce seceta sau ploaia (III Regi 19, 8).
* 3. Proorocul Daniil a postit trei săptămâni şi a scăpat din groapa cu lei nevătămat (Daniil 9, 3; 10, 3).
* 4. Regele David a postit pe tot parcursul vieţii sale după ce a greşit în faţa lui Dumnezeu (II Regi 1, 11-12; Ps. 68, 12; 108, 23).
* 5. Proorocul Ioil învaţă şi îndeamnă la post poporul evreu pentru pocăinţă şi iertarea păcatelor (Ioil 1, 14; 2, 11-12).
* 6. Prin post ninivitenii au scăpat de pieire, de asemenea şi proorocul Iona a scăpat prin post din pântecele balenei (Iona 2; 3, 5-10).
* 7. Ezdra şi Neemia au postit (I Ezdra 10, 6; Neemia 1, 4). Estera, de asemenea, a postit (Estera 4,16).
* 8. Ana proorociţa petrecea în post şi rugăciune (Luca 2, 37).
* 9. Sfântul Ioan Botezătorul şi ucenicii săi pururea petreceau în post şi rugăciune (Marcu 2, 18; Luca 5, 33).
* 10. Postul de patruzeci de zile l-a practicat şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care astfel ne-a arătat în ce fel să biruim cele trei ispite ale lumii: pofta trupească, iubirea de sine şi pofta lumească (dorinţa de a stăpâni şi a poseda multe bunuri trecătoare) (Matei 4, 2-11).
* 11. Ucenicii şi Apostolii Mântuitorului, urmând învăţăturii Lui, au postit şi s-au rugat (II Corinteni 6, 5; 11, 27).
* 12. Corneliu sutaşul, fiind încă păgân, postea (Fapte 10, 30).
* 13. Credincioşii din Biserica Antiohiei posteau (Fapte 13, 2).
* 14. Exemplul postului au arătat Apostolii Pavel şi Varnava (Fapte 14, 23).

Chiar şi în multe religii păgâne şi necreştine practica postului era cunoscută, fiind răspândită pe tot globul pământesc. Şi medicii de astăzi, pentru tratarea multor boli, recomandă pacienţilor săi să practice post (dietă) şi abţinerea de la deprinderile vicioase (patimi). Aşadar, practica postului este veche, necesară şi mântuitoare. Sfântul Vasile cel Mare, din proprie experienţă ne învaţă: „Postul este cel mai bun străjer al sufletului, cel mai sigur tovarăş al corpului, arma vitejilor, întărirea atleţilor. El alungă duhurile, îndeamnă la pietate, face a iubi înfrânarea, inspiră modestia, dă curaj în război şi învaţă a iubi pacea... Postul dă aripi rugăciunii, pentru a înălţa în sus şi a pătrunde până la ceruri. Postul este sprijinul caselor, părintele sănătăţii, povăţuitorul tinerimii, podoaba bătrânilor, plăcutul tovarăş al călătorilor, amicul sigur al soţilor".

Având încredinţarea Sfintei Scripturi şi exemplul Sfinţilor Părinţi, să căutăm a ne apropia cu toată firea noastă de această cale binecuvântată a postului ca să ajungem nevătămaţi şi curaţi în Împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este nici întristare, nici durere şi nici suspin, ci numai pacea şi bucuria plină de lumina dragostei nesfârşite.

Felurile postului

Pentru a posti cu folos şi corect, trebuie să cunoaştem felurile postului şi specificul lor aparte. Astfel, postul, după asprime, se împarte în patru feluri:

* a) Ajunarea desăvârşită sau postul negru, când ne abţinem de la orice fel mâncare şi băutură, cel puţin o zi întreagă. Acest fel de post se practică, de obicei, în perioada Triodului ( în prima şi ultima săptămână din Postul Mare), dar şi în ziua Înălţării Sfintei Cruci, ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul şi în celelalte zile de post, după sfatul duhovnicului.
* b) Postul aspru sau uscat, când ajunăm până spre seară şi atunci gustăm din mâncăruri uscate: pâine, fructe, puţină apă, seminţe şi altele. Se practică în Postul Mare, în ajun de Crăciun, în postul Adormirii Maicii Domnului, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul şi în celelalte zile de post, cu binecuvântarea duhovnicului.
* c) Postul obişnuit sau comun, când ne înfrânăm de mâncările de dulce (carne, peşte, produse lactate, ouă, grăsimi, vin şi alte băuturi alcoolice, inclusiv bere). Se practică, mai ales, în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în postul Naşterii Domnului, în ajunul Bobotezei şi în celelalte zile de post.
* d) Postul uşor (dezlegarea); în anumite sărbători din posturile mari, ca Bunavestire, Floriile, Intrarea în Biserică şi alte sărbători, dedicate Sfinţilor şi evenimentelor bisericeşti mari, care coincid cu zilele de post, este rânduită dezlegarea la vin, peşte, icre şi untdelemn.

Respectarea postului este obligatorie, cu excepţia celor bolnavi, femeilor însărcinate sau care alăptează. Încă din perioada apostolică, Canonul 69 apostolic impune, pentru cler şi credincioşi, obligaţia Postului Paştelui de 40 de zile, precum şi a postului în zi de miercuri şi vineri, în fiecare săptămână. Dacă nu se respectă acest canon, clericii să fie depuşi, iar laicii să fie excluşi de la împărtăşanie. Nerespectarea postului este un păcat, pentru că încalcă porunca a doua a Bisericii Ortodoxe şi ne opreşte de la bucuria împărtăşaniei cu Sfintele Taine. De aceea, trebuie să cunoaştem şi să respectăm, după putinţă, toate posturile de peste an:

* 1) Între posturile de peste an se numără şi posturile de câte o zi:
* a) Miercurea (când arhiereii au ţinut sfat să-L omoare pe Iisus) şi Vinerea (în amintirea Patimilor Domnului) şi pentru cei mai râvnitori - luni, dedicată puterilor cereşti (îngerilor), care nu este obligatorie.
* b) Ajunul Bobotezei - ca pregătire pentru Botezul Domnului şi pentru gustarea din Agheasma Mare.
* c) Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - ca să nu uităm că beţia şi desfrânarea au dus la tăierea capului ultimului prooroc al Vechiului Testament.
* d) Înălţarea Sfintei Cruci - ca să ne amintim, din nou, de patimile Domnului şi de importanţa lor pentru mântuirea sufletelor noastre.

* 2) Posturile de mai multe zile sunt:
* a) Postul Sfinţilor Apostoli, care începe în lunea a doua după Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh) şi ţine până la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în amintirea vieţii şi morţii martirice ale celor mai mari învăţători ai Evangheliei.
* b) Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe de la 1 august (calendar bisericesc) şi durează două săptămâni, în amintirea şi pentru cinstirea deosebită a Preacuratei Fecioare Maria, Maica Domnului. După asprime este egal cu Postul mare.
* c) Postul Crăciunului (Naşterea Domnului), ţine 40 de zile, de la 15 noiembrie până la 24 decembrie (calendar bisericesc). Ne aminteşte de postul patriarhilor şi proorocilor din Vechiul Testament, care au aşteptat venirea Mântuitorului după făgăduinţa dată lor de Dumnezeu; de postul lui Moise, care a postit 40 de zile înainte de primirea legii celor zece porunci (Ieşire 34, 28) şi de postul lui Ilie proorocul, tot de 40 de zile, primind puterea de la Dumnezeu de a aduce seceta sau ploaia (III Regi 19, 8).
* d) Postul Mare - Postul Paştilor, are durata de şapte săptămâni ( începe luni după duminica Izgonirii din Rai şi se termină cu Învierea Domnului). El ne aminteşte de postul Mântuitorului de 40 de zile în pustiu, Care a biruim cele trei ispite ale lumii: pofta trupească, iubirea de sine şi pofta lumească (dorinţa de a stăpâni şi a poseda multe bunuri trecătoare) (Matei 4, 2-11). Acest post este cel mai important şi are cel mai aspru caracter. Pentru creştini e timp de pocăinţă, de rugăciune, de frecventare mai deasă a bisericii şi de pregătire pentru sărbătoarea învierii (Catehism Creştin Ortodox, Bucureşti, 1990, p.167-169).

Postul Mare - vechimea şi importanţa lui

Perioada Postului Mare este cea mai luminoasă trăire a creştinului pe parcursul anului bisericesc. În această perioadă, noi ne pregătim şi, pe măsura râvnei, ne învrednicim să participăm la ospăţul divin - Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul considera Postul Mare o pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos, pentru a învia cu Hristos şi întru Hristos. Postul Mare este, aşadar, imitarea vieţii pământeşti a lui Hristos. Postim şi ne luptăm cu ispitele împreună cu Hristos, pătimim şi murim păcatelor, urmând pe Hristos, şi ieşim, împreună cu el, din mormânt, biruind asupra răului şi a morţii. Fără de moarte, nu există înviere şi tot astfel, fără de post şi pocăinţă, nu avem parte de mântuire. Fiind foarte important, exemplul Mântuitorului de a posti era urmat, cu mare râvnă, încă de primii creştini. La început, practica postului era variată şi se deosebea de la o regiune la alta, însă, toţi creştinii ţineau cu stricteţe trei zile de post aspru înainte de Învierea Domnului. Biserica Siriană, încă din secolul al III-lea, practica postul din Săptămâna Patimilor. Peste un secol, acest post pascal de 6 zile s-a extins la 40 de zile şi s-a răspândit în toată lumea creştină, în amintirea celor 40 de zile petrecute de Iisus în pustiu. Structura Triodului (slujbele bisericeşti din perioada Postului Mare, care se deosebesc de restul slujbelor pe parcursul anului) s-a format treptat, ajungând la forma actuală în secolul al XIV-lea (Preot, Prof., Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti, 1994, p. 307). Astfel, practica Postului Mare are o vechime de 1700 ani, iar rânduiala slujbelor bisericeşti, care se găseşte în Triodul actual, este mai puţin veche, dar aceasta, nicidecum, nu scade din valoarea şi importanţa lor.

Treptele Postului Mare - structura şi semnificaţia

În primul rând, trebuie de menţionat că Postul Mare se deosebeşte de celelalte posturi de mai multe zile prin aceea că el depinde de ciclul Pascal, care în fiecare an este diferit, astfel că Postul Mare nu are o dată calendaristică fixă la care se începe. Data Paştelui se fixează după o regulă stabilită de Sinodul I Ecumenic de la Niceea (din anul 325): Paştele este sărbătorit în prima duminică după prima lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară (21 martie). În caz de coincidenţă cu cel iudaic, Paştele creştin se amână pe duminica viitoare. De regulă, Paştele Ortodox poate să cadă între 4 aprilie şi 8 mai. Data precisă a Paştelui în anul curent sau în anii următori le puteţi găsi în calendarele bisericeşti ortodoxe. De această dată depinde şi începutul Postului Mare care durează şapte săptămâni.

O altă deosebire se referă la rânduiala slujbelor religioase oficiate în biserică. Începând cu Duminica Fariseului şi a Vameşului, slujbele bisericeşti se fac după o rânduială specială, cuprinsă în Triod, şi au un caracter specific acestei perioade. Slujbele sunt mai lungi, până seara târziu (cum, de exemplu, se întâmplă în prima săptămâna a postului, când slujba Pavecerniţei este legată de Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul sau cu Acatistul de vineri seara din săptămâna a V-ea a postului), au un caracter de pocăinţă şi sunt însoţite de multe metanii, mai ales, rugăciunea Sfântului Efrem, care se rosteşte la finele tuturor slujbelor zilnice, începând din lunea Săptămânii I şi până miercurea Săptămânii Patimilor.

Săvârşirea Sfintei Liturghii este, şi ea, deosebită de cea săvârşită în restul anului. Numai în Postul Mare, în zilele de miercuri şi vineri se oficiază în toate bisericile ortodoxe Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care încununează slujba Vecerniei. Tipicul bisericesc prevede săvârşirea acestei Liturghii în timpul serii, dar pentru slăbiciunile credincioşilor de astăzi şi pentru a-i da un caracter mai festiv, Biserica Ortodoxă a dispus oficierea ei în timpul dimineţii. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, aşa de familiară nouă, care se oficiază duminica pe parcursul anului, în timpul Triodului, se face sâmbătă, iar Liturghia Sfântului Vasile cel Mare - duminică (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, tradus de diac. Ioan Ică jr, Editura Deisis, Ediţia a II-a, Sibiu, 2003, p. 212-215).

I. Perioada pregătitoare Postului Mare

Toate acestea au menirea să înfrumuseţeze nevoinţa creştinului şi să ne ajute pe calea postului, care având cele două aripi, pocăinţă şi rugăciune, poate să ne ridice din împărăţia morţii spre viaţa cea veşnică. Dar înainte de a se porni în drum, orice călător serios se pregăteşte câteva zile de călătorie, tot aşa şi Sfinţii Părinţi, alcătuitorii Triodului, au stabilit o perioadă de pregătire premergătoare Postului Mare. Este un lucru primejdios ca, fără nici o pregătire fizică prealabilă, să fugi pe o distanţă lungă sau să ridici o greutate mare. La fel este şi în privinţa postului - trecerea bruscă de la o alimentaţie bogată la alta mai simplă, însoţită de multe nevoinţe ascetice (puţin somn, multe rugăciuni şi slujbe lungi, metanii etc.) este dăunătoare sănătăţii. De aceea, este nevoie de o perioadă de adaptare pentru a ne porni de la uşor la greu, de la simplu la complicat. Această perioadă ţine trei săptămâni, începând cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi terminând cu Duminica Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai.

1) Duminica Vameşului şi Fariseului

În această duminică, în timpul Sfintei Liturghii din Evanghelie se citeşte parabola Vameşului şi Fariseului (Luca 18, 9-14). În această pildă, vameşul îşi recunoaşte starea sa păcătoasă şi caută cu inima înfrântă mila lui Dumnezeu, pe când fariseul, păzind legea, s-a mândrit cu faptele sale şi s-a comparat cu vameşul, astfel, judecându-l. Nu este întâmplător faptul că cu această parabolă începe perioada pregătitoare a postului. Mântuitorul nostru vrea să ne spună că fără virtutea smereniei nu este posibilă pocăinţa, iar postul - la nimic nu ne foloseşte.

2) Săptămâna vestirii

Săptămâna ce urmează Duminicii Vameşului şi Fariseului se numeşte „Săptămâna vestirii", în care posturile de luni, miercuri şi vineri sunt anulate, ca în timpul Săptămânii Luminate, a Cincizecimii (Pogorârea Sfântului Duh) şi în perioada dintre Naşterea şi Arătarea Domnului (Boboteaza). Se permite orice fel de mâncare, dar aceasta nu înseamnă că înainte de post Biserica ne cheamă la îmbuibare cu mâncăruri şi băuturi, ci face acest pogorământ pentru întărirea trupească a credincioşilor, care, în perioada premergătoare Postului Mare, trebuie să se pregătească, mai întâi, sufleteşte. Această dispensă (pogorământ) arată că întâi vine postul sufletesc (smerenia) şi apoi - cel trupesc.

3) Duminica Fiului Risipitor

Evanghelia din această duminică se referă la Parabola Fiului Risipitor (Luca 15, 11-32). În această pildă, Mântuitorul ne povesteşte o istorie verosimilă în care fiul unui părinte bogat risipeşte partea lui din averea tatălui său într-o ţară străină. Rămas fără nici un mijloc de existenţă şi îndurând foame şi lipsuri, fiul risipitor, regretând faptele sale nechibzuite, se pocăieşte şi revine la tatăl părăsit, care, fiind îndurător, îl primeşte cu braţele deschise. În această parabolă, prin fiul risipitor se înţelege omul păcătos, care, fiind departe de Tatăl Ceresc, totuşi, prin sinceră pocăinţă, poate să se întoarcă, primind harul mântuirii. Citirea şi explicarea acestei parabole, în perioada pregătitoare, are menirea de a arăta că Dumnezeu este mult milostiv şi îndurător faţă de cei care părăsesc calea pierzătoare a păcatelor, revenind sub ascultarea Sa. Această duminică a fost instituită de către Sfinţii Părinţi pentru ca păcătoşii să nu cadă în deznădejde, ci să dobândească curaj, trecând la faptele pocăinţei, care, în primul rând, constau din părăsirea deprinderilor rele şi practicarea celor bune. Astfel, Postul Mare este cel mai prielnic timp pentru a pune un început bun al vieţii noi, urmând calea lui Hristos.

4) Săptămâna Lăsatului de carne

După Duminica Fiului Risipitor, urmează a doua săptămână pregătitoare, care se numeşte Săptămâna Lăsatului de carne. Este ultima săptămână în care se permite consumul cărnii. Ca şi săptămâna precedentă, în zilele de luni, miercuri şi vineri nu se ţine post. Această dispensă este completată de uşurarea slujbelor: suprimarea unei catisme a Psaltirii la Utrenie, lipsa Mijloceasurilor şi a canonului Maicii Domnului la Pavecerniţă (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, tradus de diac. Ioan Ică jr., Editura Deisis, Ediţia a II-a, Sibiu, 2003, p.302).

5) Sâmbăta Morţilor

În Săptămâna Lăsatului de carne este comemorată Sâmbăta Morţilor. Orice sâmbătă de pe parcursul anului este dedicată pomenirii celor răposaţi, însă acum, această pomenire este legată imediat de Duminica Înfricoşatei Judecăţi care urmează Sâmbetei Morţilor. În aşa fel, creştinii se pregătesc sufleteşte pentru cea de-a doua venire a Mântuitorului. Ne rugăm pentru morţi, pentru ca jertfa noastră din post să cuprindă pe toţi, să unească Biserica Luptătoare cu Biserica Biruitoare. Pe de altă parte, amintirea morţilor şi a morţii este mult folositoare şi pricinuitoare de lacrimi şi pocăinţă. Moartea fizică descoperă toată deşertăciunea lumii fără Dumnezeu, a valorilor trecătoare, îndreptând gândurile şi sufletul nostru spre împărăţia cerească, veşnică, după care toată suflarea suspină. Sâmbăta Morţilor este zi de întristare şi doliu, de aceea, dacă în această zi cade vreun sfânt „fără praznic", atunci slujbele din Mineie sunt deplasate la Pavecerniţa de vineri seara. Sărbătorile sfinţilor „cu praznic", cum sunt Sfântul Grigorie Teologul (25 ianuarie), mutarea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur (27 ianuarie) sau Sfinţii Trei Ierarhi (30 ianuarie), sunt transferate în ziua de vineri. Numai atunci când în Sâmbăta Morţilor cade praznicul împărătesc Întâmpinarea Domnului, pomenirea morţilor este transferată cu o săptămână înainte până la Duminica Fiului Risipitor.

6) Duminica Înfricoşatei Judecăţi sau a Lăsatului de carne

Importanţa acestei duminici pentru perioada pregătitoare este legată de cuvintele Mântuitorului despre a doua Sa venire şi Judecata de Apoi (Matei 25, 31-46). Această duminică este legată de Sâmbăta Morţilor şi ne aminteşte de Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu, în care vor fi judecaţi toţi, şi cei vii, şi cei morţi. Dumnezeu este nu numai mult milostiv, dar şi drept, nepărtinitor, răsplătind fiecăruia după faptele sale. De aceea, în comparaţie cu Duminica Fiului Risipitor, Duminica Judecăţii de Apoi este o avertizare pentru acei creştini, care, prea mult se încred în mila Domnului, lăsând la o parte frica de Dumnezeu, care „este începutul înţelepciunii" (Pildele lui Solomon 1, 7). Trebuie întotdeauna să fim treji şi pregătiţi pentru Parusia Domnului: „Privegheaţi deci, spune Mântuitorul, că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru" (Matei 24, 42). De aceea, cu frică de Dumnezeu, să luăm aminte la noi înşine, lucrând cu râvnă fapte bune, dintre care cea mai mare este milostenia. Duminica Înfricoşatei Judecăţi sau a Lăsatului de carne marchează încheierea perioadei de pregătire duhovnicească şi este ultima zi în care se mănâncă carne.

7) Săptămâna Lăsatului de brânză

Această săptămână este un antrenament trupesc pentru Postul Mare. Începem să respectăm postul, nu se mănâncă carne (începând din seara Duminicii Înfricoşatei Judecăţi), dar se permite consumul de peşte, ulei, ouă şi lactate. Încetul cu încetul, trebuie să ne obişnuim cu mai puţină mâncare şi cu osteneala postului, rugăciuni, metanii, privegheri. Această săptămână e ultima din perioada pregătitoare a Postului Mare şi se încheie cu Duminica Izgonirii din Rai.

8) Duminica Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai

În această ultimă duminică dinaintea postului se citeşte Evanghelia de la Matei 6, 16-30, în care Iisus Hristos ne învaţă care este regula iertării şi cum trebuie să postim cu adevărat. Înainte de a cere iertare de la Dumnezeu, trebuie să iertăm greşelile aproapelui nostru, iar postul adevărat este cel ascuns, al inimii, însoţit de fapte bune. Nu întâmplător aceste cuvinte dumnezeieşti ne sunt amintite în pragul postului. În nevoinţele trupeşti nu trebuie să uităm că postul este doar o cale, care ne duce în cămara ascunsă a inimii, care fiind curăţită prin pocăinţă şi fapte bune, înfloreşte precum grădina raiului. Adam şi Eva au pierdut raiul prin neascultare şi nerespectarea postului şi, pentru a-l recâştiga, trebuie să revenim la ascultare şi post. În primele veacuri creştine, în această duminică, penitenţii (creştinii căzuţi în păcate grele) erau alungaţi în afara bisericii, precum Adam şi Eva din rai, pentru a se pocăi, fiind reintroduşi în ea împreună cu catehumenii la sfârşitul Postului Mare. De la această practică veche a rămas denumirea acestei duminici. Tema raiului, plasată la întrarea în Postul Mare, aşadar, ne arată sensul şi scopul postului - Împărăţia lui Dumnezeu.

II. Postul Mare

Postul Mare este alcătuit din 7 săptămâni, ultima fiind Săptămâna Patimilor. Conform Tipicului, el începe în seara Duminicii Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai cu ritul solemn şi emoţional al iertării reciproce a păcatelor. În timpul acestui oficiu, preoţii şi mirenii fac unii altora o metanie, cerându-şi iertare şi dorindu-şi „Post bun". De aceea, în Bisericile slave, Duminica Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai se mai numeşte „Duminica Iertării". Această tradiţie pune în practică cuvintele Mântuitorului: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău" (Matei 5, 23-24). Şi postul este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, de aceea, este bine ca înainte de al „aduce la altar", să iertăm şi să cerem iertare celor din jur. Împăcându-ne cu aproapele nostru, punem temelia împăcării cu Dumnezeu.

1) Săptămâna I-a

Această săptămână, în tradiţia bisericească, se mai numeşte „săptămâna curată", pentru a sublinia importanţa ei ca model pentru toate celelalte săptămâni ale Postului Mare. Cum vom începe, aşa vom continua - această lege universală este valabilă şi în privinţa postului. De aceea, prima săptămână trebuie să fie păzită cu cea mai mare rigoare posibilă. În unele mănăstiri, nu se mănâncă nimic până vineri, în altele, nu se mănâncă numai lunea, miercurea şi vinerea. Însă, nu cantitatea este importantă, ci efortul sincer al creştinului de a posti, fiecare după puterea proprie. Căci, în ciuda diversităţii de stări a creştinilor, în această săptămână, cu toţii „devenim monahi". Despre importanţa Săptămânii întâi ne vorbeşte şi faptul că, după rigoare, ea este egală cu Săptămâna Patimilor. Dacă în ultima săptămână - pătimim cu Hristos, în Săptămâna întâi - ne îmbrăcăm cu Hristos, murind nouă înşine. Prin urmare, în această săptămână se practică postul negru, pentru a reda chinurile naşterii în Hristos. Fără suferinţă, nu există pocăinţă, iar fără de moarte - înviere. Pentru a sublinia această idee fundamentală, Sfinţii Părinţi au dispus ca în Săptămâna întâi să se săvârşească Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul, un semn de ascultare şi pocăinţă.

a) Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Cretanul

Canonul Mare a fost compus de Sfântul Andrei Cretanul, monah de la mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, care ulterior, după o şedere la Constantinopol, a devenit arhiepiscop al Cretei. Acesta, căzând în erezia monotelită (o singură voinţă divină în Iisus Hristos), a revenit în scurt timp la credinţa ortodoxă, compunând spre sfârşitul vieţii sale acest Canon de pocăinţă. La început, Canonul cuprindea 250 de tropare şi cele nouă ode scripturistice cântate. Mai târziu, i s-a adăugat un canon în două tropare pe odă închinat Sfintei Maria Egipteanca şi un tropar dedicat Sfântului Andrei Cretanul. Astăzi, numărul total al troparelor se ridică la peste 300. Acest Canon de pocăinţă, fiind împărţit în patru părţi, se săvârşeşte la Pavecerniţă, de luni până joi. Este cel mai frumos, dar şi cutremurător Canon de pocăinţă scris în istoria Bisericii Ortodoxe şi participarea la oficierea lui este nu doar folositoare, ci chiar necesară pentru a pune un început bun al pocăinţei. Exemplele pocăinţei din Sfânta Scriptură, amintirea şi plângerea păcatelor proprii, toate ne provoacă străpungerea inimii şi conştientizarea păcatelor săvârşite: „Legea a slăbit, Evanghelia nu mai lucrează şi toată Scriptura nu mai este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul celui drept. Şi rănile tale, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze" (Canonul Mare, oda 9, troparul 3). De aceea, în dorinţa tămăduirii, împreună cu Sfântul Andrei Cretanul, cu lacrimi, strigăm către Domnul: „Sângele cel din coasta Ta să-mi fie mie scăldătoare, băutură şi apă a iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, iar ca o ungere şi băutură, Cuvinte, să-mi fie cuvintele Tale cele de viaţă" (Canonul Mare, oda 4, troparul 20).

b) Duminica Ortodoxiei (La Evanghelie se citeşte despre milostenie şi iertarea greşelilor Matei 6, 1-15)

Prima săptămână a Postului Mare este încununată de Duminica Ortodoxiei. Acest praznic a fost fixat pentru prima duminică a Postului Mare de către patriarhul Metodie al Constantinopolului cu prilejul restaurării definitive a cultului sfintelor icoane în Imperiul Bizantin pe 11 martie 843. Acest praznic a fost întitulat Triumful Ortodoxiei, pentru că, cu dispariţia ereziei iconoclaste, s-a încheiat perioada de apariţie a marilor erezii în sânul Bisericii Ortodoxe. De aceea, cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787) a fost privit drept pecetea celor şapte mari Sinoade Ecumenice. În această duminică, cinstim cu deosebire icoanele care au menirea să ne apropie de Dumnezeu şi prietenii Săi, sfinţii. Noi cinstim icoanele pentru că ele reprezintă persoane sfinte şi demne de urmat, cinstim aceste persoane din icoane şi nu materialul din care este făcută icoana. Aşa, precum păstrăm cu toată dragostea fotografiile celor dragi nouă, tot aşa şi creştinii ortodocşi păstrează, în casele lor, icoanele ce reprezintă Mântuitorul, Maica Domnului, îngerii şi sfinţii lui Dumnezeu. Fotografiile nu sunt mai presus decât persoanele reale reprezentate pe ele; tot astfel, nici icoanele nu pot înlocui pe Dumnezeu. Ele sunt biblia în imagini, Evanghelia întrupată în culori, liniştea ochilor şi adeverirea celor nevăzute. Dumnezeu, prin icoane, a făcut şi face multe minuni, ceea ce arată dreapta credinţă a creştinilor ortodocşi.

De asemenea, Duminica Ortodoxiei cheamă la unitatea creştinilor care mărturisesc dreapta credinţă. În zilele noastre, când potrivnicul lucrează, dezbinând creştinii prin apariţia şi răspândirea multor secte şi prooroci mincinoşi, trebuie să păzim şi să apărăm credinţa noastră strămoşească, dar nu prin dictatura majorităţii, ci prin cunoaşterea şi trăirea iubirii creştine, prin practicarea poruncilor divine şi celor ale Bisericii Ortodoxe. Cu acest scop apologetic (de apărare a credinţei), în timpul Sfintei Liturghii din această duminică, se citeşte Synodikon-ul în care este mărturisită credinţa ortodoxă şi condamnată orice erezie sau deviere de la dreapta credinţă. Aşadar, praznicul Ortodoxiei are menirea să ne întărească în credinţa noastră, ca faptele şi roadele postului să nu se piardă în zadar.

 


Add this to your website
 


Alte articole:


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 
Calendar


 
 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 
 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova