Dragostea jertfelnică

Persoanele romantice, de rugulă  sunt departe de adevărata înţelepciune, iar dacă îşi vor propune ca scop descrierea  dragostei,  vă puteţi aştepta din start la o poveste despre o pasiune extraordinară, sau la fapte frumoase şi eroice, comise, cel puţin pentru binele întregii omeniri.  Va fi un peisaj artistic perfect şi nobil. Şi, desigur, eroul va fi însoţit de succes, iar în cel mai rău caz  - lupta va fi destul de dramatică, chiar de va avea un sfârşit tragic.

Însă cele mai măreţe lucruri pot fi observate în cele, ce nu prea au însemnate.

Şi deaceea o relatare despre dragostea jertfelnică necesită mai degrabă descrierea unui caz din viaţă şi nicidecum unul inventat. Iar ca element al decoraţiei ne va servi “Piaţa celor trei Gări”, locul preferat al persoanelor, ce nu au un alt adăpost, decât acesta. Iar eroii noştri – doi foşti colegi universitari, unul dintre care, către acest moment a devenit ieromonah la o mănăstire din Moscova. Dacă în istoria, care va urma şi poate fi depistată o faptă deosebită, va trebui să acceptăm şi că nu s-a încununat cu succes, căci salvarea viaţii omului aşa şi nu s-a reuşit.

„Omul este înger amestecat”

Părinte arhimandrit, ce înseamnă să-ţi ceri iertare de la aproapele tău şi ce înseamnă să-ţi ierţi aproapele?

Iertarea aproapelui este o chestiune care ţine de viaţa creştină. Domnul Hristos ne-a lăsat o rugaciune în care ne adresam Tatălui Ceresc şi între cererile din rugăciunea Tatălui Nostru, avem o cerere formulată de Domnul Hristos în felul următor: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Astfel Domnul Hristos ne obligă la iertarea păcatelor noastre prin iertarea pe care o dăm noi oamenilor care ne greşesc. Aşa cum e formulată cererea aceasta înseamnă că Dumnezeu ne iartă dacă iertăm, când iertăm şi cum iertăm, deci ne obligă la iertare. După ce a sfârşit rugăciunea Tatăl Nostru aşa cum ne este prezentată în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul VI, Domnul Hristos a reluat din cele şapte cereri ale rugăciunii Tatăl Nostru, doar cererea aceasta: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri" deci s-a referit doar la cererea aceasta şi a zis că dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl Vostru cel din Ceruri vă va ierta vouă greşelile voastre iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl Vostru cel din Cer nu vă va ierta vouă greşelile voastre. Iertarea trebuie să fie din inimă şi aceasta o înţelegem dintr-o pildă a Mântuitorului pe care o citim în Sfânta Evanghelie de la Matei, din capitolul XVIII, unde Domnul Hristos a răspuns la întrebarea Sfântului Apostol Petru: de câte ori voi ierta oamenilor greşelile lor? Şi Domnul Hristos a zis, „nu până la şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte ori" şi apoi spune o pildă cu doi datornici şi la urmă trage o concluzie din pildă şi zice aşa: „că iertarea trebuie făcută din inimă şi dacă noi nu iertăm din inimă, nici Dumnezeu nu ne iartă nouă greşelile noastre".

  O poveste (mai mult pentru cei mari, decât cei mici)

  Vreau să-mi  împărtăşesc  bucuria – povestndu-vă  o ideie utilă şi frumoasă. Nu eu am compus-o. Doar am auzit-o.  Nu este o simplă idee, ci o idee, ce a luat forma unui basm. Deci, ascultaţi.  

     Un rege, împreună cu soţia şi fiica a plecat într-o călătorie pe mare. Nava lor a fost prinsă într-o furtună şi fiind lovită de valurile puternice, s-a scufundat.  S-a pierdut în valurile mării întreg echipajul, dar Dumnezeu a salvat viaţa regelui şi a familiei sale. Ei au fost aruncaţi la ţărm, şi acolo, îmbrăcaţi în zdrenţe, ca nişte cerşetori, au purces în căutarea unui adăpost.  Nici unul dintre ei nu a îndrăznit să aducă aminte, că este de viţă nobilă. Dar şi cine ar fi crezut în cuvintele a trei cerşetori? Ar fi părut ridicol, dar poate chiar ar au putut fi şi bătuţi. La urma urmei, nu toată lumea îi iubeşte pe cei săraci, iar cerşetorii aroganţi nu sunt suportaţi de nimeni.

Aşa s-a întâmplat ca unul din locuitorii acestei ţări i-a adăpostit pe aceşti nefericiţi, şi le-a propus să-ţi câştige existenţa, păscând turma sa de oi. Regele, a devenit un păstor, iar regina şi prinţesa - soţia şi fiica unui păstor. Ei nu s-au plâns pe soarta lor, doar uneori, seara, stând lângă foc, îşi aminteau de viaţa lor în palat şi îşi ştergeau lăcrimile apărute.

Sodoma

Etajul telecentrului, unde aşteptam înregistrarea emisiunii, era foarte aglomerat. Probabil erau în continuare în căutarea noilor talente şi fetele tinere, apropape complet dezbrăcate, aşteptând invitaţia în scenă, erau cuprinse de un val de gălăgie şi dezordine, ieşind la o ţigară şi continunând discuţiile cu prietenii şi părinţii, aproape nedespărţindu-se de telefoanele mobile.

Eram cu o altă persoană şi ne scurtam timpul rămas într-o discuţie captivantă pentru ambii. Interlocuitorul meu era un cunuscătăr bun al Vechiului Testament şi noi deschizând imaginar comoara biblică, ne burăm de frumuseţea mărgăritarelor ei.

Ce ne este frică să-I spunem Lui Dumnezeu?

Fenomenul “dezbisericirii” se discută de mult timp. Apare la un moment dat în viaţă o periodă,  când trăirea veţii alături de Biserică îşi pierde sensul său adânc: în loc de rugăciune - o scurtă citire a pravilei, mărturisirea  - din săptămână în săptâmână e o relatare a unei liste de păcate mai puţin înfricoşătoare. Împărtaşania- neapărat la fiecare două săptămâni, însoţită doar de rugăciunea de înaintea ei.  Cum să primim această stare, şi  cum să reîntoarcem credinţa arzătoare de altă dată?

“Dezbisericirea”  — este semnul, că oamenii au obosit să urmeze doar un anume ciclu bisericesc.

Esenţa credinţei pentru mulţi, a devenit anume urmarea acestui ciclu al anului bisericesc.  Avem o gamă minunată de slujbe bisericeşti. De la Paşte la Paşte, de la perioada unui post, la altul.  Devine o  obişnuinţă şi o faptă bună de a urma acest ciclu, un fel de horă bisericească, prevăzând doar schimbarea unor haine de sărbătoare cu altele mai simple şi excluzând meditarea la esenţa acestui ciclu.  Iar omul, într-atât se obişnuieşte să meargă după acest cerc, că nu mai are necisitate să-l urmeze nici chiar pe Hristos.