Acasă Lăcaşurile de cult - tezaurul credinţei noastre

Lăcaşurile de cult - tezaurul credinţei noastre

Despre această rubrică!
Acestă rubrică se dorește a fi ca și un ghid pentru pelerin.
Spre slava lui Dumnezeu şi bucuria pelerinului nostru această rubrică va fi extinsă la lăcaşurile de cult monastice din întreaga lume. Să sperăm să o putem completa cât mai curând.
 
Rubrica de față își propune să familiarizeze pelerinul acestei lumi cu atmosfera mănastirilor basarabene. Deși închise aproape în totalitate în perioada sovietică – mai puțin mănăstirea Japca, care se pare că a avut un regim special – lăcașurile de cult din Basarabia au renăscut în ultimii ani, pentru rugăciunile sfinților și nevoitorilor care s-au ostenit în ele. Originea unora se pierde în negura istoriei, precum Tipova, Saharna ori Japca. Altele sunt întemeiate în epoca de glorie a Moldovei, ca Vărzăreștii și Căpriana, iar câteva sunt înființate recent.

Prezentăm în paginile care vor fi urcate între timp la această rubrică istoria pe scurt a acestor mănăstiri, locurile pitorești în care sunt așezate, odoarele și sfintele moaște pe care le adăpostesc, spre îndemn și călăuza pelerinului doritor să cunoască mai bine aceste vetre de viață duhovnicească de peste Prut.

E greu să fii în lume cu gândul la Hristos și la mântuire. Însă este posibil. Iată ce mărturisea unul din părinții a căror mănăstiri au fost închise.

„M-au dat afară de tânăr din mănăstire și am fost nevoit să mă întorc la casa părintească; mama îmi murise. Aveam mamă vitregă. Agenții sovietici atei colindau pe ulițele satului și faceau întruniri împotriva lui Hristos și a credinței noastre străbune. Îmi dăduseră ai mei o cameră, însă începusem să mă clatin în credința și mă rugam la Dumnezeu să nu cad din a crede că există Înviere. A venit într-o dimineață la mine un părinte cu care petrecusem în mănăstire, ce locuia într-un sat îndepărtat de al nostru. Ne-am întărit mult unul pe altul în credință. Pe seară a plecat de la mine. Ziua următoare, un vecin întors de la târg din Chișinău mi-a spus că a aflat de la un consătean de-al părintelui pomenit că acela murise în urmă cu șase luni! Nu mi-a venit să cred. Am cercetat lucrurile cu de-amănuntul și am constatat că vecinul meu avusese dreptate. Părintele murise în urmă cu șase luni, însă Dumnezeu a îngăduit această minune pentru întărirea mea în credință, căci începusem să mă clatin grozav. Din acel moment nu am mai șovăit…”.

De față la convorbire cred că era și părintele Plămădeală de la Căpriana. Abia acum realizez forța duhovnicească ce a făcut să renască așa de rapid mănăstirile vechii Basarabii. Cu astfel de oameni întăriți în Hristos, bolșevicii nu aveau cum să lupte și să iasă biruitori…

Acest mic ghid tratează doar zona cuprinsă între hotarele actuale ale Republicii Moldova.

Sper că lucrarea să fie de folos pelerinului însetat a pătrunde în tainica lume a frumoaselor mănăstiri basarabene!

Aministraţia Ortodoxia.md

Mănăstirea „Sf. Mironosite Marta și Maria”, Hagimus

0
Mănăstirea "Sf. Mironosite Marta și Maria", Hagimus (mănăstire de călugăriţe) Hram "Sf. Mironosiţe Marta şi Maria",Stareţă - monahia Marta (Cuşnir)Aşezare: la aproximativ 75 km de ChişinăuAdresa: MD-4319, c. Hagimus, r. CăuşeniDate de...

Mănăstirea „Sânta Treime”, Saharna

0
Mănăstirea "Sânta Treime", Saharna (mănăstire de călugări) Hram: Sfânta TreimeStareț – arhim. Adrian (Baciu)Date de contact: MD 5431, s.Saharna, r.RezinaTel.0254-78-500, mob.0697-37-557Aşezare. La aproximativ 8 km de Rezina, 45 km de or. Orhei...

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi

0
Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului", Curchi (mănăstire de călugări, 26 viețuitori) Hram: Nașterea Maicii Domnului Stareț: Arhim. Siluan Șalaru Date de contact: MD-3524, s. Curchi, r-l OrheiTel: 0-235-33-333Fax:...

Mănăstirea Novodevichy Smolensk

0
Mănăstirea Novodevichy Smolensk Manastirea Novodevichy, cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Maicii Domnului de Smolensk, este una dintre cele mai cunoscute manastiri ortodoxe din Moscova. Spre deosebire de alte sfinte...

Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, Ungheni

0
Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Gheorghe", Ungheni(mănăstire de călugăriţe) Hram: Sf. Mare Mucenic GheorgheDuhovnic-administrator: arhim. Panteleimon (Mateevici)Date de contact : MD-3600, str.Gr.Ureche 3, or.UngheniTel-0236-22-002 / 26-814 / 20-232Mob.0691-53-999 IstoricAcestă mănăstire este una din...

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Coada Iazului

0
Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", Coada Iazului(mănăstire de călugăriţe) Hram: Adormirea Maicii DomnuluiSoră superioară: monah. Evpraxia (Bojii)Adresa: s. Coada Iazului, r.SângereiAşezare: pe şoseaua Chişinău-Bălţi, la 14 km de BălţiDate de contact :MD-6214, s. Coada...

Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie”, Nicoreni

0
Mănăstirea "Sfântul Prooroc Ilie", Nicoreni(mănăstire de călugări) Hram: "Sfântul Prooroc Ilie"Stareț: arhim. Rafail (Bodiu)Adresa: s.Nicorenim r. DrochiaAşezare: la aprox. 180 km N de Chişinău, trecând prin Bălţi, sau la 12 km de DrochiaDate...

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Ceadâr-Lunga

0
Mănăstirea "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie",Ceadâr-Lunga (mănăstire de călugăriţe) Hram: Sfantul Mare Mucenic DimitrieStareță: egumena Elisaveta (Popova)Adresa: or. Ciadâr-LungaAşezare: : la 125 km S de Chişinău, lângă Ceadâr-LungaDate de contact: MD-6100, or.Ceadâr-Lunga,...

Mănăstirea „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”, Chiştelniţa

0
Mănăstirea "Sf. Arh. Mihail şi Gavriil", Chiştelniţa(mănăstire de călugari, obşte în formare) Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi GavriilAdresa: com. Chiştelniţa, jud. OrheiStareţ: ieromonah Serafim PrinosAşezare: la aprox. 75 km de Chişinău sau...

Mănăstirea „Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul”, Hirova

0
Mănăstirea "Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul", Hirova Mănăstire de calugăriţe Hram: Sfântul Simeon Stâlpnicul Stareţă: Iraida (Bârcă)Adresa: MD 3539, sat Niculăeuca, raionul Orhei, tel.0-235-31-519Aşezare: la 60 km N de Chişinau...

Mănăstirea Acoperamântul (Pokrovsky) Maicii Domnului, Moscova (adăposteşte moaştele Sfintei Matrona)

0
Mănăstirea Acoperamântul (Pokrovsky) Maicii Domnului, Moscova (adăposteşte moaştele Sfintei Matrona)  Adresa: 109147, Rusia, Moscova, Str. Taganskaia 58 tel. 911-49-20, 911-81-66 info@pokrov-monastir.ru Адрес: 109147, Россия, Москва,Таганская ул., 58. Телефон: тел/факс 911-49-20,...

Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, Calagur

0
Mănăstirea "Sf. Ioan Botezătorul", Calagur(mănăstire de călugăriţe) Hram: Sf. Ioan BotezătorulStareț: egumen Fadei (Cerednicenco)Adresa: s. Calagur, r-l RîbniţaDate de contact:MD-5500, s. Calagur, r-l RîbniţaTel. (016-00-373-555) 58-696Mob. (016-00-373) 777-88-909

Mănăstirea „Înălţarea Domnului”, Noul Neamţ

0
Mănăstirea "Înălţarea Domnului",Noul Neamţ (mănăstire de călugări) Hram: Înălţarea DomnuluiStareţ: arhim. Paisie (Cecan)Date de contact: MD2714, s.Chiţcani, r.SloboziaTel. 0-691-55-271info@noul-neamt.ru Istoric. Mănăstirea Noul Neamţ este cel mai mare complex arhitectural...

Mănăstirea „Sf. Irh. Vasile cel Mare”, Cuizăuca

0
Mănăstirea "Sf. Irh. Vasile cel Mare", Cuizăuca (mănăstire de călugăriţe) Hram: Sf. Irh. Vasile cel Mare Stareţă: egumena Heruvima (Vîrlan) Adresa: s. Cuizăuca, r.Rezina Aşezare: la aprox. 63 km N de Chişinau,...

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”, Pripiceni-Curchi

0
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dumitru", Pripiceni-Curchi(mănăstire de călugăriţe) Hramul: Sfântul Mare Mucenic DumitruStareţă: Monahia Filoteea (Railean) Duhovnic: Egumen Ioan (Hangan)Adresa: sat Pripiceni-Curchi, r.RezinaAşezare: la aprox. 90 km...

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Tabăra

0
Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", Tabăra(mănăstire de călugăriţe) Hram: Adormirea Maicii DomnuluiStareţă: egumena Minodora (Borş)Date de contact: MD-3549, s.Tabăra, r.OrheiTel.0235-59-315Mob.0794-79-207Aşezare: la 35 km de Chişinău sau la 25 km NV de Orhei   ...

Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Muntele Sinai)

0
Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Muntele Sinai) Aceasta manastire este un unicat in felul ei. A fost si este manastirea unde se aduna toti pustnicii si sihastrii care traiesc prin crapaturile muntilor din imprejurimi. Ei...

Mânăstirea Bistriţa

0
Mânăstirea Bistriţa   Hram: Adormirea Maicii Domnului Acces: DN 15 drumul Piatra-Neamt-Bicaz, 8 km V de Piatra-Neamt Adresa: sat Bistrita, com. Alexandru cel Bun, 617508, jud. Neamt Pisania: „† Sfânta această şi...

Mănăstirea Valaam, Rusia

0
Mănăstirea Valaam, Rusia   Manastirea Valaam, cu hramul Schimbarea la Fata a Mantuitorului, este una dintre cele mai mari manastiri si centre monahale din Rusia. , intemeiata in secolul...

Mănăstirea Murom (adăposteşte moştele Sf. Cuv.Petru şi Sf. Cuv. Fevronia – ocrotitorii familiei creştine)

0
Mănăstirea Sfânta Treime, Murom (adăposteşte moştele Sf. Cuv.Petru şi Sf. Cuv. Fevronia – ocrotitorii familiei creştine) În oraşul vechi rus Murom la mănăstirea Sfânta Treime sunt păstrate moaştele sfinţilor Petru şi Fevronia,...

Mănăstirea „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Bocancea

0
Mănăstirea "Sf. Ap. Petru şi Pavel", Bocancea(mănăstire de călugari) Hram: Sfinții Apostoli Petru şi PavelStareț: ieromonah Pahomie (Jugănaru)Adresa: sat Bocancea, r.SângereiAşezare: la aprox. 105 km NV de Chişinau sau la...

Mănăstirea „Naşterea Domnului”, Zăbriceni

0
Mănăstirea "Naşterea Domnului", Zăbriceni (mănăstire de călugări) Hram -Naşterea DomnuluiStareţ - arhim. Damian (Burlacu) Aşezare: la aprox. 210 de Chisinau sau la aprox. 12 km de EdineţAdresa MD-4646, s. Zabriceni, r. Edinet Date...

Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, or. Chişinău

1
Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron", or. Chişinău(mănăstire de călugăriţe) Hram: Sf. Mare Mucenic Teodor TironDuhovnic-administrator-prot.mitr.Teodor RoşcaAdresa:or. Chişinău, str. Ciuflea 12Date de contact: MD-2001, str. Ciuflea 12,or. Chişinăutel.022-27-82-66, mob.0691-22-848 Mănăstirea este situată nu...

Mănăstirea Marea Lavră

0
Mănăstirea Marea Lavră       Mănăstirea Marea Lavră este considerată prima mare mănăstire de obşte din Muntele Athos, şi a fost întemeiată pe la anul 963 prin osârdia pustnicului...

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărăuşăuca

0
Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", Călărăuşăuca (mănăstire de călugăriţe) Hram: Adormirea Maicii DomnuluiStareţă: egumena Eufrosinia (Peşterean)Aşezare: aproximativ la 180 km de ChişinăuAdresa:com. Călărăşeuca, r.OcniţaDate de contact: MD-7114, com. Călărăşeuca, r.OcniţaTel.0271-62-201, mob.0692-40-124    IstoricMănăstirea...

Muntele Athos – Grădina Maicii Domnului

0
Muntele Athos - Grădina Maicii Domnului   Cine numără Muntele Athos între marile minuni ale lumii nu greşeşte. În puţine locuri de pe pământ, marea, cerul şi muntele îşi dau o întâlnire...

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Cuşelăuca

0
Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", Cuşelăuca (mănăstire de călugăriţe) Hram: Adormirea Maicii DomnuluiStareţă: egumena Agnesia IzbasAdresa: sat Cuşelăuca, r.ŞoldăneştiAşezare: la aprox. 110 km N de Chişinău sau la 40 km S de SorocaDate de...

Mănăstirea Vâsoţki, Serpuhov (care adăposteşte Icoana Potirul Nesecat)

0
Mănăstirea Vâsoţki, Serpuhov (care adăposteşte Icoana Potirul Nesecat) (mănăstire de călugări) Adresa: Rusia, regiunea Moscova, or. SerpuhovDate de contact : 142200, Rusia, regiunea Moscova, or. Serpuhov str. Calujskaia 5/3Tel/fax: : (4967)72-57-97...

Lavra Tolga, Rusia (adăposteşte moaştele Sf. Ignatie Briancianinov)

0
Lavra Tolga, Rusia (adăposteşte moaştele Sf. Ignatie Briancianinov) Date de contact Adresa: 150037, Rusia, or.Iaroslav loc. Tolga, mănăstirea Tel. тел. (0852) 55-24-08, 55-25-08, 38-00-55 Адрес: 150037, Россия, г. Ярославль, место Толга,...

Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Negrea

0
Mănăstirea "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", Negrea(mănăstire de călugăriţe) Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi GavriilDuhovnic-administrator: pr. Andrei ŢîrşinăAdresa: s.Negrea, r. HinceştiAşezare: la aprox. 70 km de ChşinăuDate de contact MD-3438, s.Negrea, r. HinceştiTel....

Ultimele articole

Prevenirea violenței în familie: Aspecte spirituale!

0
Cu Binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, preoții din Vicariatul de Orhei sunt activ implicați...

Descoperă ortodoxia

Autorii noștri

88 ARTICOLE0 COMENTARII
32 ARTICOLE0 COMENTARII
23 ARTICOLE0 COMENTARII