Țara cu cei mai cinstiți locuitori

Onestitatea oamenilor variază în funcție de țară, au descoperit cercetătorii britanici, însă asta nu e tot. Implicațiile corectitudinii morale s-ar putea să se răfrângă inclusiv asupra prosperității economice a regiunii. Peste 1.500 de voluntari din...

MUNTELE NEBO: MEMORIALUL LUI MOISE s-a redeshis.

Memorialul lui Moise, situat la șapte kilometri de orașul Ma'daba, pe vârful Muntelui Nebo, este considerat a fi unul dintre cele mai importante și vizitate sit-uri de pelerinaj din Iordania și, prin urmare, mult-așteptata...

Rugăciunea – hrana sufletului.

Despre rugaciune S-au scris sute, mii de carti despre rugaciune. Oricine vrea poate afla ce au învatat Sfintii Parinti despre puterea, despre valoarea, despre necesitatea rugaciunii. Ce au învatat despre cât de des trebuie...

Un preot spulberă un mit important al ortodoxiei: ”Cea mai mare capcană în care...

Protoprezbiter Matei Vulcănescu, preotul comunității românești din Pireu, Atena, a vorbit despre una dintre marile capcane legate de spovedanie. „Mulţi creştini nu merg să se spovedească pentru că „nu au postit în prealabil” Aceasta este...

Copiii învață iubirea de Dumnezeu, de la părinții lor!

Copiii învață iubirea de Dumnezeu, de la părinții lor! Copiii învață iubirea de Dumnezeu, de la părinții lor. Fiecare părinte ortodox vrea ca propriul sau copil să crească participând duminica la Liturghie și sa fie...

De ce privim mereu în jos? Predica la Duminica a XXVII după Rusalii.

Vedem în Evanghelie că în cazul femeii gârbove neputința ei, întoarcerea ei către cele pământești se manifestă în mod fizic. Era pur și simplu cocoșată și privea spre cele de jos. Dar, în cazul...

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori.

Ia sa-mi spuneti mie unde erati voi cu 100 de ani în urma? Sa-mi spuneti acum repede! Sa vedem. Dar unde o sa fiti peste 100 de ani? Stiti? Vedeti ca nu stiti nici unde...

De ce este nevoie sa ma rog atât de mult?

Într-un dialog cu una din crestinele care vin la biserica mi s-a pus urmatoarea întrebare: “Parinte, de ce este nevoie sa ma rog atât de mult, când eu m-am rugat de atâta vreme si...

Am învățat să muncim mult și pe degeaba, că am învățat să trăim din...

Avem o singură greșeală, că suntem răbdători, că suntem ortodocși și că ne temem de Dumnezeu, că suntem îmbrăcați în “bună-cuviinţă” că avem maniere şi bunul simţ, că am învățat să dăm „Bună ziua!”,...

Credinta, sau… civilizatie europeana? Tu alegi!

Într-o zi, un european naufragiaza pe o insulă din Pacificul de Sud. Insula era locuită de către localnici inteligenți, primitori și, totodata, crestini practicanti. Seara, șeful aborigen il invita, in bunatatea sa, pe naufragiat sa...

Parintele Constantin Necula, in Targoviste: conferinta cu tinerii.

Sala arhiplină a demonstrat că Părintele profesor Necula le era deja cunoscut târgoviștenilor, care l-au așteptat și l-au primit cu dragoste. Într-o atmosferă pe care chiar părintele profesor a numit-o „de poveste", prin bucuria...

Pilda Samarineanului Milostiv

ntre multele virtuţi care trebuie să crească şi să aducă roade în sufletul fiecărui creştin, prin puterea Sfântului Duh, plină de parfum şi de dulceaţă este virtutea care este cea dintâi dintre virtuţi: iubirea....

Ultimele articole

Descoperă ortodoxia

Autorii noștri

88 ARTICOLE0 COMENTARII
32 ARTICOLE0 COMENTARII
23 ARTICOLE0 COMENTARII