Biblioteca ortodoxă

 
PDF Imprimare
Învăţătură despre Pomenirea Morţilor

Sâmbăta este ziua rânduită de Biserică pentru pomenirea morţilor, căci Sâmbăta înseamnă în ebraică odihnă (Şabat). Aşadar, în ziua de odihnă facem rugăciuni pentru cei ce au murit, deoarece ei s-au odihnit de toate lucrurile pământeşti şi de toate celelalte. Iar pomenirea lor s-a rânduit să se facă în fiecare sâmbătă, dar nu în cea Mare.

Cunoscând că parastasele, pomenile şi liturghiile făcute pentru răposaţi pricinuiesc acestora mare uşurare şi folos, dumnezeieştii părinţi au poruncit ca Biserica să le facă şi deseori şi de obşte. Ei au primit această poruncă de la Sfinţii Apostoli, precum zice şi Dionisie Areopagitul. Că slujbele făcute pentru suflete le sânt de folos, se vede între multe altele şi din istoria Sf. Macarie. Acesta a găsit pe când mergea pe drum o căpăţână uscată a unui elin păgân şi s-a întrebat:
"Au, oare, păgânii vreodată oarecare mângâiere în iad?" Căpăţâna i-a răspuns: "Au, părinte, mare uşurare când te rogi tu pentru ei." Marele Macarie, rugându-se lui Dumnezeu, a făcut aceasta, pentru că dorea să ştie dacă slujbele pentru cei mai dinainte adormiţi sânt de vreun folos acestora. Dar şi Sf. Grigorie Decalogul a mântuit prin rugăciunile sale pe împăratul Traian. Însă Dumnezeu i-a spus să nu se mai roage niciodată pentru păgâni. Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), în cuvântul rostit la moartea fratelui său Chesarie, arată că sânt bune pomenile făcute pentru cei răposaţi. Iar marele Gură-de-Aur, în tâlcuirea la Epistola către Filipeni, spune astfel:
"Să purtăm grijă de folosul celor ce au răposat. Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare, şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşatele taine a celor în credinţă adormiţi."

Şi iarăşi:
"La împărţeala averii tale, testamentul tău să aibă împreună-moştenitor, cu copiii şi cu rudele tale, şi numele dreptului Judecător, iar pomenirea săracilor să nu fie dată la o parte. Eu sânt chezaş de folosul ce-l vei avea."
Sfântul Atanasie al Alexandriei spune:
"Chiar dacă s-ar risipi în aer cei săvârşiţi în credinţă, nu înceta a aprinde la mormânt candelă şi lumânări, chemând în ajutor pe Hristos Dumnezeu. Candela şi lumânările sunt primite de Dumnezeu şi aduc multă răsplată: dacă mortul a fost un păcătos - ca să-i dezlege păcatele; dacă a fost un om drept - ca să i se facă adăugire de răsplată; iar dacă a fost poate cineva străin şi sărac şi nu are pe nimeni să-i poarte de grija întru aceasta, atunci Dumnezeu, care este drept şi iubitor de oameni, va da pe deasupra şi aceluia din pricina sărăciei, în chip potrivit, milă după cum Însuşi ştie. De altfel, şi cel care aduce prinoase pentru unii ca aceştia ia parte împreună cu ei la răsplată, ca unul ce a arătat dragoste pentru mântuirea aproapelui, ca şi acela care unge cu mir pe altul, el mai întâi miroase frumos. Şi, dimpotrivă, cei care nu îndeplinesc făgăduinţele şi legămintele făcute de cei morţi vor fi negreşit osândiţi."
 
După cum spun dumnezeieştii Părinţi, sânt de folos celor morţi toate cele ce se fac pentru ei până la a doua venire a lui Hristos şi mai cu seamă acelora care au săvârşit puţine fapte bune în timpul când erau printre cei vii.
Trebuie să se ştie că dincolo ne vom cunoaşte toţi unii pe ceilalţi, chiar şi pe aceia pe care nu i-am văzut niciodată, după cum spune dumnezeiescul Gură-de-Aur, care dovedeşte aceasta cu pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Cu toate acestea, nu ne vom vedea sub un chip trupesc, toţi vom avea aceeaşi vârstă, ne vom cunoaşte cu ochiul pătrunzător al sufletului, după cum spune Sf. Grigorie Teologul în cuvântul rostit la moartea lui Chesarie:
"Atunci, preaiubite frate, te voi vedea luminos şi slăvit, aşa cum de multe ori mi te-ai arătat în vis!"
Iar marele şi slăvitul Atanasie zice:
"Şi până la învierea obştească s-a dat sfinţilor să se cunoască unul pe altul şi să se bucure împreună. Dar păcătoşii sânt lipsiţi de acest har. Sfinţilor mucenici li s-a dat să privească şi să cerceteze cele ce se fac de noi. La învierea cea de obşte, insă, când se vor arăta faptele ascunse ale tuturor, toţi ne vom cunoaşte unii pe alţii."
Sufletele drepţilor petrec acum în locuri deosebite; iar dimpotrivă, sufletele păcătoşilor, la rândul lor, unele se întristează în nădejdea mântuirii, iar altele se întristează în aşteptarea cumplitelor chinuri.
Nu toţi cei care au căzut în prăpăstii, în foc şi în mare şi au murit, sau cei care au pierit de frig sau de foame, au pătimit acestea din porunca lui Dumnezeu. Hotărârile lui Dumnezeu sunt aşa: unele din ele se fac prin bunăvoinţa Sa, iar altele prin îngăduinţă. Dar şi unele şi altele se săvârşesc spre înştiinţare, ameninţare şi înţelepţire a celorlalţi. Prin raţiunea Sa mai dinainte cunoscătoare, Dumnezeu ştie şi cunoaşte totul şi se săvârşesc toate prin voinţa Lui, după cum spune Sfânta Evanghelie despre păsările cerului. Nu Dumnezeu este, însă, Cel ce hotărăşte ca omul să moară într-un chip sau altul. Dumnezeu a hotărât o dată pentru totdeauna lungimea vieţii omeneşti şi felurile în care poate muri omul. Iar dacă Sf. Vasile cel mare vorbeşte de predestinarea vieţii, atunci face aluzie la cuvintele: "Pământ eşti şi în pământ vei merge". Căci apostolul spune scriind corintenilor: "Pentru că vă împărtăşiţi cu nevrednicie, pentru aceea sânt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor." Iar psalmistul spune: "Nu mă smulge în mijlocul zilelor mele"; şi "cu palme măsurate ai pus zilele mele." Iar Solomon zice: "Fiule, cinsteşte pe tatăl tău ca să trăieşti mulţi ani!"; şi iarăşi "Ca să nu mori înainte de vreme." În cartea lui Iov, Dumnezeu zice lui Elifaz: "V-as fi pierdut pe voi, dar n-am făcut-o din pricina robului Meu Iov." Din aceste locuri din Scriptură se vede că viaţa nu are hotar. Iar dacă afirmă cineva aceasta, atunci înţelege prin hotar voinţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu adaugă zile cui vrea, iar altuia i le micşorează; pe toate însă le rânduieşte spre folos. Prin urmare, hotarul vieţii fiecărui om, după cum spune marele Atanasie, este voinţa şi sfatul lui Dumnezeu.
Pruncii morţi botezaţi se bucură de desfătarea bunătăţilor cereşti.
După ce a ieşit sufletul din trup, nu se mai îngrijeşte de cele de aici, ci totdeauna se îngrijeşte de cele de acolo. Facem parastas de trei zile pentru că în a treia zi omul îşi schimbă înfăţişarea; parastas de nouă zile, pentru că atunci începe să se descompună trupul, afară de inimă; şi parastas de patruzeci de zile, pentru că atunci se pierde şi inima.

 


Add this to your website
 


Alte articole:


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

 
Calendar


 
 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 
 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova