 |
 |
Îndemnuri şi învăţături pentru vremurile noastre
 Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia (Parintele Dionisie de la Colciu).
Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu.
Dar vedeţi că şi oamenii Bisericii zic că Uniunea Europeană e un lucru bun.
Părintele Dionisie: S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… S-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003)
Părintele Dionisie: Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
Europa si valorile ei: anticreşinism şi revoluţie sexuală
 Trăim o vreme a războiului: între culturi, între valori, între credinţe. Trăim o vreme a războiului: nevăzut, nedeclarat şi, cu toate acestea, prezent. Trăim, iarăşi, în plină contradicţie: pare că, pe măsură ce ne străduim să unim într-o singură „Odă a Bucuriei” culturi, valori şi credinţe, în curgerea tăcută a vieţii lor, dincolo de parada unionistă de la suprafaţă, acestea îşi înteţesc diferenţele. Şi cum ar putea fi altfel, din moment ce primul lucru pe care îl dăm la o parte când începem o discuţie este tocmai adevărul? În dezbaterea publică, mai ales, dar şi în societate, politică şi chiar filosofie, suntem îndemnaţi să punem adevărul la o parte pentru a ne putea, chipurile, înţelege; pentru a nu accentua diferenţele; pentru a nu supăra pe nimeni, pentru… pentru… pentru… De aici, noua corectitudine politică – neo-limba minciunii; de aici, această societate multiculturală europeană, în care orice cultură poate intra – cu condiţia de a nu intra cu adevărat. Ea nu se poate construi decât pe permanenta excludere a adevărului din sânul ei: pentru că simpla adiere a acestuia ar duce la prăbuşirea principiului ei de funcţionare – minciuna.
Aceasta este esenţa construcţiei multiculturale, aceasta este şi esenţa construcţiei politice europene: putem accepta şi spune orice, numai nu adevărul! Oare putem spune că toate religiile sunt adevărate şi că toate conduc la adevăr? Putem, şi suntem chiar invitaţi să o facem! Oare putem batjocori orice lucru sfânt, în numele libertăţii? Putem, şi ni se recomandă chiar!
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
Ce să facem ca să ne fie mai bine?
 Comandantului Ştefan D., care întreabă ce să facem ca să ne fie mai bine?
După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor - şi a murit.
Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor şi asupra domnitorului tău, după cum este asupra tuturor împăraţilor şi prinţilor acestei lumi. Este Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Atotţiitorul cerului şi pământului. Nu e cu totul raţional şi firesc ca oamenii, supuşi ai acestui Domnitor al domnitorilor, în fiecare zi să se gândească la El, să afle voia Lui, să cerceteze poruncile Lui, să pătrundă planurile Lui? Dar tocmai ceea ce este raţional şi firesc mulţi oameni au lepădat, urmând numai şi numai voinţei proprii, gândirii proprii, regulilor şi legilor proprii. Iar rodul evident al acestui lucru este în vremea de acum: tulburare, neorânduială, deznădejde, prăpastie împrejurul oamenilor şi în oameni.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
Îţi mulţumesc, Doamne, că-mi îngădui să vorbesc cu Tine!
 Parintele Iulian este cel mai cercetat duhovnic de la Schitul romanesc Prodromu, fiind totodata parinte duhovnicesc si povatuitor pentru multi calugari si mireni, nu numai romani, care il cauta pentru binecuvantare, spovedanie sau pentru un cuvant de folos. Parintele Iulian s-a inchinoviat, in 1946, la varsta de douazeci de ani, la Manastirea Sihastria, iar la varsta de cincizeci de ani a ajuns în Sfântul Munte, initial la Schitul Lacu, iar apoi la Schitul Prodromu. Crestinii care l-au cercetat dau marturie despre dragostea pe care Batranul o are pentru fratii mai mici ai lui Hristos, oamenii “cazuti intre talhari”, care vin de peste mari si tari spre a-i cere sfatul si ajutorul.
- Parinte, vremurile pe care le traim sunt grele pentru întreaga omenire. S-au înmultit pacatele de tot felul, de parca am trai chiar vremurile de pe urma — care vor veni, dupa cum scrie în cartile sfinte, atunci când s-o raci iubirea dintre frati si n-o mai fi poteca de la unul la altul. Ce putem face noi, românii, popor crestin, dar parca atât de îndepartat de Hristos, în aceste timpuri de mare ispitire?
- Sa luam aminte în primul rând la cuvântul Mântuitorului, Care ne zice: orice ati face, “fara de Mine nu puteti face nimic” (Io 15, 5). Adica, în orice am face, trebuie sa alergam la El, caci numai El ne învata adevarata credinta. Dar s-o traim, dupa cum spune si la Faptele Apostolilor: “Sa-L cautam pe Dumnezeu, caci în El traim, ne miscam, simtim si înviem” (Fapte 17, 27-28).
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
Scrisoare de adio
-"Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?"
 „ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)… Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste (ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Pedepsele nemărturisirii credinţei
 Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia, temându-se că vor avea necazuri, că vor fi daţi afară de la serviciu, că işi vor pierde averea şi libertatea. Dar Domnul Hristos ne spune că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori.
Dacă nu mărturisim, ne aşteaptă o veşnicie îngrozitoare, chinuitoare în focul cel veşnic. Pentru că de moartea trupească, de Judecată şi veşnicie nu putem scăpa. Teama de această moarte trupească este o mare greşeală. Murim în câteva clipe, dar ce urmează este mai important. Cum ne ia moartea? Unde ne duce?
Iar dacă pentru orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult pentru orice cuvânt ruşinos şi „cu atât mai mult pentru orice cuvânt ucigător de suflet”, spune părintele Arsenie Papacioc.
Dacă mărturisim, suntem vii duhovniceşte şi-n această viaţă şi în viaţa cea veşnică. Iar dacă nu mărturisim, este o suferinţă teribilă, se îndepărtează harul Duhului Sfânt de la noi şi suntem morţi duhovniceşte în această viaţă, iar după Judecata Înfricoşată, vom merge în chinurile cele veşnice.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
Noi, cei ce suntem creştini numai pe dinafară
 Noi, cei ce suntem crestini numai pe dinafara, lipsiti de duhul lui Hristos, lipsiti de inima daruita Domnului pe de-a-ntregul, lipsiti de ravna pentru a fi numai pe placul Lui, adeseori ne socotim a fi intre cei care il iubesc pe Dumnezeu cu adevarat – atat cei ce inca sunt aici, pe pamant, cat si intre cei ce sunt deja dincolo, in cer sfintii. Insa de ochii lor pe care Dumnezeu ii lumineaza nu se ascunde. Cine suntem noi de fapt si, privindu-ne, ei zic pe buna dreptate: “iata niste oameni care desi dupa infatisare sunt de-ai nostri, nu sunt dintre noi”. Simplu cuvant, dupa cat se pare, insa ce infricosator! Daca nu suntem ai lor, nici ei nu sunt ai nostri, si nimic din ce este al lor nu este al nostru; asadar, nici Hristos nu este al nostru, si nimic din ce a fagaduit El nu este al nostru, nici raiul nu este al nostru, nici vesnica fericire nu e a noastra. Iar daca toate acestea nu-s ale noastre, atunci ce trebuie sa fie al nostru! Vedeti ce mai necaz! Iar pe de alta parte, uitati-va in jur – la noi, aproape totul e crestinesc: randuielile sunt crestinesti pe de-a-ntregul sau pe jumatate, conceptiile sunt crestinesti, vorbele sunt crestinesti, multe reguli si fapte sut crestinesti. Si atunci, ce nu-i indeajuns? N-avem indeajuns inima crestineasca; inima noastra nu nazuieste unde trebuie, nu vede binele sau in Dumnezeu, ci in sine si in lume, si nu in cer, ci pe pamant este raiul ei; n-avem indeajuns ravna tare ca moartea pentru a fi pe placul lui Dumnezeu si a ne mantui.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
Suferim pentru că gândurile şi dorinţele noastre sunt rele
 Suferim pentru că gândurile şi dorinţele noastre sânt rele. Noi înşine ni le-am pricinuit, căci poporul nostru nu are pocăinţă. Nu au pocăinţă nici cei credincioşi, ca să nu mai vorbim de cei necredincioşi! Cincizeci de ani de comunism au făcut mult rău, mai mult decât 500 de ani de robie sub turci. Atât de mult a îndepărtat răul acesta pe popor de Dumnezeu, omule! Şi tocmai aceste gânduri şi dorinţe rele au nimicit înţelegerea şi pacea, pur şi simplu le-au năruit şi au dat roade rele şi grele. Noi înşine suntem vinovaţi pentru toate acestea. Adunăm roadele gândurilor şi dorinţelor noastre…
Pocăinţa trebuie înnoită. Aceasta înseamnă nu numai spovedanie la duhovnic, deşi este nevoie şi de ea pentru slobozirea omului de gândurile rele, ci pocăinţa înseamnă întoarcere către Binele desăvârşit. Aşadar, întoarcere către Dumnezeu, căci Binele desăvârşit este Dumnezeu. Trebuie să ne întoarcem cu inima spre Dumnezeu şi să cerem pace de la Domnul, să ne dea putere să fim buni.
Pentru binele nostru, să avem gânduri şi dorinţe bune. Noi nu facem asta, şi de aceea suferim. Dumnezeu este în noi, şi pentru că El este dragoste, nu va tulbura voia noastră slobodă. Ţinem în noi mult rău şi la un moment dat acesta iese la iveală: şi în familie, şi la locul de muncă, şi în societate. În cele din urmă, totul se sfârşeşte în suferinţe grozave. Iată, priviţi încotro mergem!…
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
