„Cel care vede Lumina în cei de lângă el, încă de aici de pe pământ se sălășluiește în Lumină.

   Cum vom putea să ne sălășluim în Lumină în viața cea veșnică, dacă nu vedem Lumina din adâncurile de taină ale aproapelui nostru?

   Dacă privim la chipul fratelui sau surorii noastre și vedem doar păcat, întuneric și moarte, atunci cu ochi rău privim. Și pentru că ochiul, luminătorul trupului, este rău atunci când vede răul în aproapele, descoperă, de fapt, ceea ce este în inima sa, întuneric și răutate.

   Din păcate, lumea din care facem parte s-a schimonosit și și-a schimbat chipul.

   Vedem multă răutate în jurul nostru și ne ispitește și pe noi. Șarpele urii ne mușcă, înveninându-ne inima și tulburându-ne vederea duhovnicească, încât nu-l mai vedem pe aproapele cu ochi bun.

   Cu toate acestea, Dumnezeu, Care este Lumină, vine înăuntrul nostru să risipească întunericul. Când Lumina lui Dumnezeu sălășluiește în noi, nu mai putem lăsa răutatea să ne otrăvească inima. Nu mai putem să privim cu ochi rău pe aproapele, ci vom căuta să vedem cele bune ale sale și Lumina din el. Căci aproapele este și el, la fel ca și noi, zidit după Chipul lui Dumnezeu.

   Văzându-l pe fratele nostru și pe sora noastră în Lumină, de fapt admirăm Chipul lui Dumnezeu, Care se află în Lumina de pe fața și din inima lor.”