Duhul veacului anticrestinesc înaintează vertiginos.

0
458

Sfântul Apostol Ioan spune că: „Lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5. 19), adică este supusă stăpânitorului lumii acesteia – diavolul. Conştient sau inconştient, mulţi oameni îi fac voia cu o aşa fidelitate, încât lucrarea lor demonică se identifică adesea cu lucrarea drăcească. Este uşor de observat în lumea de azi o răcire a credinţei, indiferentism moral şi religios, delăsare duhovnicescă ori, slăbirea credinţei care duce la întărirea păcatului, până la robire spirituală.

Pe măsură ce lumea se îndepărtează de vremurile apostolice şi se apropie de cele apocaliptice cresc şi se înmulţesc răutăţile, păcatele, fărădelegile, pervertirile şi apostaziile. Duhul lumesc dictează şi manipulează minţile şi „conştiinţele” multora. Să ne gândim la semenii noştri. (Oare câţi dintre noi mai avem moralitate creştină ortodoxă?). In loc să ne îndemne spre asceză creştină, ne îndeamnă spre viaţă păcătoasă, în loc să ne trimită la biserică, ne îndeamnă la distracţie şi desfrânare, în loc să ne îndemne spre rugăciune şi nevoinţă, ne robesc spre huzur şi odihnă. Toate acestea sunt manifestări ale „duhului lumesc”, bineplăcut stăpânitorului lui – diavolul.

Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge cu totul va rămâne numai numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc va umple totul.

Ce este de făcut? „Să ne rugăm”3.       ,

„ Cel ce umblă în întuneric, nu ştie unde merge”, spune Sfântul Apostol Ioan. Adică cel ce trăieşte în această lume mincinoasă, trebuie să fie cu multă băgare de seamă, priceput şi chibzuit, ca să nu se osândească în iad. Că lumea are obiceiul să tragă pe oameni spre lucrurile din afară, pe urmă să-i întunece ca să nu vadă pe cele dinlăuntru. Le arată plăcerile trupeşti, însă nu le descoperă necurăţia şi putoarea care este ascunsă în deşertăciunea acestora”4.

Domnul şi Mântuitorul rfostru Iisus Hristos, referindu-se la grija exagerată de bunurile pământeşti ne spune: „Nimeni nupoate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţul; nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6. 24; Luca 16. 13). Domnul Hristos ne spune că ne înşelăm dacă gândim că vom putea dărui mintea noastră lui Dumnezeu, iar trupul nostru deşertăciunilor, slujind astfel la doi stăpâni. El a spus în continuare: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, care sunt potrivnici unul celuilalt, adică lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Mamona este un cuvât sirian, care înseamnă bogăţie, visterie cu bani câştigaţi în mod necinstit. Asemenea bani sunt socotiţi de poporul nostru „ochiul dracului”, fiindcă banii sunt prima ispită cu care diavolul îi ispiteşte pe oameni. Dumnezeu este drept şi cere de la supuşii Săi săvârşirea dreptăţii, după cum ne spune proorocul David: „De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea Lui o va voi foarte” (Psalm 26,23).

Mamona este nedrept şi sileşte pe supuşii săi ca să facă lucrurile nedreptăţii. Dumnezeu voieşte ca supusul Său să fie drept şi milostiv; Mamona îl voieşte să fie nedrept şi nemilostiv, Dumnezeu porunceşte supusului Său, să-şi aibă aţintită mintea şi

inima la cer, iar Mamona, să-şi dea şi mintea şi inima la cele pământeşti. Pentru acesta nu poate acelaşi om să slujească la amândoi, căci sau pe unul va urâ, adică pe Mamona, şi va iubi pe Dumnezeu, sau se va Lipi de Mamona, şi va uita pe Dumnezeu. Precum însă ne lipim de Mamona şi ne depărtăm de Dumnezeu, tot aşa cu aceeaşi înlesnire, de vom vrea, vom urâ pe Mamona, căruia i-am slujit, şi vom iubi pe Dumnezeu”.5

în textul de mai sus însă, „Mamona”, pus în contrast cu Dumnezeu, este personificat şi reprezintă pe satana sau diavolul care este stăpânul acestor averi pământeşti şi uzează de ele pentru a înşela pe oameni cu strălucirea lor cea trecătoare şi pentru a-i înstrăina de Dumnezeu. între Dumnezeu şi între diavolul—Mamorta -nu există nici o legătură (loan 8.44; II Corinteni 6.15; I loan 3. 8).

„In vocabularul ascetic, „lumea” înseamnă ataşarea egoistă şi iraţională faţă de realitatea pur carnală a trupului şi pur materială a creaţiei. Lumea echivalează cu iubirea trapescă de sine, adică a „tunicii de piele” sau patimile care sunt numai o expresie a egoismului, deoarece ele arată nu numai neputinţa de ane desprinde de materie, ci şi o expresie a iraţionalităţii, ele schimbă sensul lucrurilor, folosindu-le împotriva scopului lor firesc”6.

„Noi, crezând mincinoaselor făgăduinţe ale diavolului şi ale lumii cădem în felurite păcate în care nu se găseşte plăcere sau odihnă, după cum el ne-a făgăduit, ci amărăciuni, necazuri şi alte asemenea care tiranisesc şi chinuiesc inima amăgitorului păcătos, fără milă.

Nu te încrede dar lumii ticăloase care îţi făgăduieşte multe fiindcă îţi dă cu totul împotrivă; şi dacă-ţi dă vreun bine este pentru puţină vreme, şi pe urmă ţi—1 ia, şi rămâi în mai multă supărare.

Urăşte dar lumea şi slujeşte Domnului nostru Iisus Hristos, Care este prea adevărat şi-ţi dă însutit plată, precum a făgăduit.

Cuvântul lui este neschimbat, iar lumea este schimbătoare şi nestatornică şi se schimbă în tot ceasul şi pe câţi îi cinsteşte şi-i slăveşte astăzi, îi nimiceşte şi îi ruşinează mâine”7.

Dar lumea îşi are duhurile ei: duhul mândriei, duhulslayei deşarte, duhul mâniei, duhul iubirii de arginţi, duhul des frânării…

Duhul şi sufletul nu sunt două realităţi deosebite. Prin suflet se înţelege în general sediul afectelor, principiul vital. Duhul este partea superioară, fină a sufletului, capabilă de a se pune în contact cu Duhul Sfânt şi a-i deveni sălaş sau de a se pune în contact cu lumea devenind astfel duh lumesc.

Gând Mântuitorul lisus Hristos a spus că diavolul este: „stăpânul acestei lumi” (Ioan 16. 11) n-a spus că este stăpân pe lume, ci că stăpâneşte deşertăciunea, minciuna şi păcatul.

„ Insă cei care îşi au inima lor dăruită celor deşarte, celor
lumeşti, trăiesc sub stăpânirea stăpânitondui acestui veac –
diavolul” (Efeseni 6. 12). Deci cine este stăpânit de deşertăciune.-
de duhul lumesc, este sub ocupaţia diavolului”8.                       .

Sfântul Apostol Pavel spune creştinilor:

„Iar cel ce se lipeşte de Domnul, este un duh cu El” (I Corinteni 6. 17). Iar Sfântul Apostol Iacob ne spune: „De unde războaiele şi de unde luptele dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre, care se războiesc în mădulare? Râvniţi şi nu aveţi, ucideţv şi geloziţi şi nu puteţi dobândi; vă luptaţi şi vă războiţi. Nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca sa risipiţi în plăcerile voastre adulterilor! Nu ştiţi oare că prietenia cu lumea e duşmănie cu Dumnezeu? Aşadar, cel ce vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu ” (Iacob 4. 1-4).