Am rămas profund mișcat de articolul citit din presă: Un bărbat fără mâini și picioare este judecat pentru că ar fi bătut doi polițiști.(http://unimedia.info/stiri/video-update-un-barbat-fara-maini-si-picioare-este-judecat-pentru-ca-ar-fi-batut-doi-politisti–igp-nu-ofera-inca-detalii-despre-caz-124010.html) Aşa cum toată viaţa noastră ne hrănim trupul, la fel trebuie să-i iubim pe semenii noştri, şi, desigur, cu şi mai multă râvnă decât întreţinerea trupului, pentru că dragostea conduce la viaţa veşnică şi nu va înceta să existe vreodată. Nu numai din cuvintele Domnului învățăm necesitatea iubirii, ci și d in faptele Lui. Dumnezeu, creându-l pe primul om, a stabilit ca din el să se nască toţi ceilalţi oameni, ca să fim consideraţi toţi ca un singur om şi să ne legăm prin dragoste. „Vă arăt vouă cale” – zice sfântul apostol Pavel – „mai presus de orice altă cale: Toate limbile îngerești și omenești dacă le-aș vorbi, dacă nu am dragoste m-am făcut aramă sunătoare și chimval răsunător” – sunt ceva fără însemnătate, sunt ceva care nu spune un lucru despre mine anume. Chiar dacă aș avea daruri deosebite, dacă n-am iubire încă nu-i destul.

„Și toate limbile omenești și îngerești dacă le-aș vorbi” – să cunosc toate limbile pământului, să cunosc limbile îngerilor, să cunosc limbile oamenilor, dacă nu am dragoste, „m-am făcut aramă sunătoare și chimval răsunător”.

„Și chiar de aș avea darul prorociei” – să fiu proroc, să știu toate dinainte, să le pot spune și altora – „dacă nu am dragoste, n-am nimica”.

„Și dar prorocesc de aș avea și tainele toate de le-aș cunoaște, și orișice știință, și dacă aș avea credință atât de multă încât să mut și munții” – să fac minuni, minuni pe care nu le-a mai făcut nimenea – „dacă nu am dragoste”, n-am nici o valoare, „nimica nu sunt”, și nimic, îs fără valoare.

Și gândiți-vă, că astea-s cuvinte ale unui sfânt apostol, sunt cuvinte ale unui sfânt luminat de Dumnezeu. Și el spune că n-ai nici o valoare dacă n-ai iubire. Și zice mai departe:

„Și toată averea mea de aș face-o milostenie și trupul de mi l-aș da să fie ars, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi folosește” – n-am nici un folos.

Se cuvine se învățăm în aceste vremuri, cultura iubirii, Cultura Duhului, cele ce sunt ale vieții, pentru a înțelege sensul și esența lucrurilor. “Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect este să te intereseze nu daca ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit”. Când iubești pe cineva, adaugi ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. În general părinții sunt iubitori față de copii așa cum sunt copii și caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar și atunci când au pete, chiar și atunci când au răutăți. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii. Când iubești pe cineva, iubești acea persoană cu defecte cu tot, și când nu o iubești, nu o iubești nici cu calități cu tot. Foarte mult îmi doresc ca aceste neînsemnate rînduri să ajungă și pe la urechea sau ochii acelor polițiști care fără pic de rușine lucrează nu la menținerea ordinii publice și în interesul cetățenilor ci la moara diavolului care curînd va ride de ei, robindui și cîștigîndui cu vicleniile lui cele murdare. Pocăința este arma cu care pot scăpa de el.

LĂSAȚI UN MESAJ

11 − = 6