În seara zilei de 2 noiembrie, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Zăicana, raionul Criuleni a avut loc o adunare de suflet a enoriașilor. Lecția biblică a început cu citirea acatistului către icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiților” de către preotul paroh, protoiereul mitrofor Oleg Vieru, după care a început studiul propriu-zis, prezentat de către părintele Oleg Vieru.

În cadrul acestei lecții s-a vorbit despre prima carte din Sfânta Scriptura, cartea Facerii, despre crearea lumii și a omului, prin care se scoate în evidență atotputernicia, bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, precum și dependența creaturilor față de Dumnezeu, Care a adus din nimic totul la viață, s-a pus un accent mai deosebit pe învățăturile practice și morale, care le cuprinde această carte, instituirea căsătoriei ca legământ de iubire pe toată viața între bărbat și femeie, interzicire de vărsare a sângelui omenesc, omul fiind dator să-și arate credința, speranța și dragostea în Dumnezeu, prin invocarea Numelui lui Dumnezeu, prin rugăciuni și aduceri de jertfe, etc.

La sfârșitul lecției au urmat o serie de întrebări a celor prezenți cu privire la aceste subiecte, precum și răspunsuri date de către preotul paroh. Lecțiile de studiu biblic sunt organizate la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Zăicana, raionul Criuleni în fiecare zi de marți, începând cu ora 17:30. Sunt așteptați toți doritorii.

A consemnat teologul Mihail Bulmaga

Sursa: protopopiat-criuleni-dubasari.md

img_20161102_180201052img_20161102_180801493img_20161102_181956774img_20161102_174319478-1img_20161102_175637539

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 75 = 78