Îmi aduc aminte de o istorioară, petrecută într-un sat din munţii Apuseni cu mulţi ani în urmă. Era un tânăr credincios, care dorea să se însoare. Fete nemăritate erau o mulţime în sat, dar pe care s-o ia? S-a tot gândit vreme îndelungată, apoi ce-a socotit. “Doamne, iată, eu vreau să mă însor. Dar, Te rog, să îmi alegi Tu fata care-i potrivită să-mi fie mireasa. Doamne, să se facă voia Ta. Şi ca să înţeleg şi eu, nepriceputul voia Ta, voi pune un semn. Acolo unde se va opri căruţa cu calul meu, acolo să fie casa în care stă mireasa rânduită mie”.

Zis şi făcut. Băiatul se ridică de la rugăciune, înhamă calul şi porni cu căruţa prin sat, lăsând hamurile lejer, pentru că animalul să poate merge în voie. Dar, iată că spre surprinderea băiatului, calul se opri în faţa unei căsuţe mici, sărăcăcioase, în care locuia o fată orfană. Băiatul când a văzut asta, a lovit uşor calul şi acesta a plecat mai departe. Iar când calul a ajuns în faţa casei unde locuia fata care îi era dragă băiatului, acesta a tras uşor hăţurile iar calul s-a oprit. “Îţi mulţumesc, Doamne că voia Ta coincide cu voia mea. Fii Binecuvântat.” A urmat apoi o nuntă ca-n poveşti. Viaţa care a urmat după ce nunta s-a terminat a fost însă una brăzdată de lacrimi, nemulţumiri, frustrări. Datorită legilor nescrise ale satului, din acea vreme, soţii nu s-au despărţit, dar viaţa lor era departe de a fi una frumoasă, liniştită, după voia Domnului.

Vedeţi, aşadar, ce se întâmplă când nu lăsăm voia Domnului să se împlinească? Când ne impunem voia noastră?

Iar acum, la încheiere o să vă mai spun o istorioară, petrecută de data asta chiar pe plaiuri moldovene.

Era un tânăr credincios, care dornic şi el să se însoare se tot ruga Domnului să-i găsească mireasa. Tânărul făcea parte din Oastea Domnului şi acolo-i obiceiul ca înainte de a lua o hotărâre aşa mare, tinerii să se consulte cu fraţii bătrâni, care văd lucrurile mai detaşat, nu au ochii acoperiţi de vălul negru al îndrăgostelii (sau săptămâna oarbă, cum o mai numesc bătrânii). Ei, în urma sfătuirii cu bătrânii, tânărul cere Domnului un semn: prima fată care va intra în Biserică, aceea îi va fi sortită să-i fie mireasa.

După o perioadă de rugăciune, iată că se grăbeşte seara să ajungă la vecernie înaintea tuturor ca să vadă care fata va veni prima. Îndată după ce el soseşte, iată vine o faţă împreună cu mama ei. Fata era oarbă şi era adusă de mama ei. Tânărul se întristează, şi se roagă să se repete semnul dacă e voia Domnului. Şi iată că timp de trei săptămâni la rând, aceeaşi faţă împreună cu mama ei, vin primele la vecernie. Văzând că atâta coincidenţă nu poate fi decât voia Domnului, băiatul se duce la fată şi la mama ei şi îi cere mâna fetei. Urmează apoi o nuntă frumoasă, ostăşeasca. („Ostaşii” au un mod aparte de a petrece nunţile). Minunea cea mare s-a petrecut în timpul Taine sfintei Cununii, atunci când preotul rosteşte cuvintele ”Se cununa Roaba Lui Dumnezeu (X) cu robul lui Dumnezeu (Y)”. În clipa când cununiile au împodobit capul tinerei mirese, un val gros s-a ridicat de pe ochii ei şi fata a început să vadă!

Mai e necesar să vă spun bucuria care a cuprins întreaga Biserică? Să vă spun emoţiile celor doi? Să vă spun de lacrimile care brăzdau obrazul miresei celei de două ori fericite? Familia a avut o viaţă tihnită, armonioasă. Au născut prunci mulţi (probabil că acum se bucură şi de nepoţi, dacă nu chiar şi strănepoţi).

Dragii mei, mare-i puterea ascultării. Mari sunt bucuriile cu care răsplăteşte Domnul sufletul ascultător!

Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

77 − = 70