Era ascultător şi ,,…sporea cu înţelepciunea …”(Luca 2,52)

La data de 19 octombrie 2016 în incinta Gimnaziului ,,Vasile Lupu” din satul Susleni , la propunerea şi iniţiativa Preotului Nicolae Guja, responsabil de Departamentul Tineretului din Protopopiatul Orhei, s-a organizat Conferinţa religioasă cu tema: ,,Prietenie şi solidaritate”

Invitatul special al conferinţei a fost Preotul Iulian Raţă, Președintele Sectorului Sinodal pentru Activitate Misionară, Prof. metodist pe religie din raionul Orhei, care a explicat pe înţelesul copiilor ce poate însemna prietenia şi solidaritatea  între tineri aducînd exemple concrete din Sfînta Scriptură, atît de prietenie adevarată cît şi de prietenie falsă. Părintele Iulian a subliniat jertfelnicia dascălilor în contextul zilei de astăzi, a raspuns tuturor întrebărilor venite din partea elevilor, îndemnîndu-i să fie curajoşi în savîrşirea faptelor bune, să fie serioşi în viaţă, să distingă iubirea adevarată de iubirea falsă, să fie buni, credincioşi, respectuoşi, deoarece ei sunt viitorul societăţii, cei prin care se întrevede speranţa zilei de mîine. 

Preotul Nicolae Guja a vorbit elevilor despre Iisus Hristos – modelul de copil care se supunea părinţilor, era ascultător şi ,,…sporea cu înţelepciunea …”(Luca 2,52), fapt pentru care toţi copiii trebuie să fie ascultători de părinţi, de profesori şi să sporească cu înţelepciunea însuşind materiile predate de profesori în cadrul şcolii. Părintele Nicolae a subliniat atitudinea respectuoasă ce trebuie să o manifeste copiii faţă de cei care le-au dat viaţa biologică dar şi faţă de cei care vor să-i ajute sa devină oameni în viaţă

În cadrul conferinţei Preotul Octavian Cocu, parohul Bisericii ,,Minunea Sf. Arh. Mihail”, din Susleni a făcut apel către copii să vină la biserică şi să participle la corul religios, de asemenea a solicitat copiilor să se ferească de capcanele sectanţilor care cutreieră satul încercînd să ademenească lumea cu diverse ,,daruri”.

Elevii au fost captaţi de învăţătura primită, de sfaturile şi îndemnurile oferite de feţele bisericesti. Părintele Nicolae Guja a adus în dar Gimnaziului din s. Susleni o Sfîntă Scriptură, spre folosul şi progresul spiritual al copiilor, iar părintele Iulian Raţă a oferit copiilor în semn de binecuvîntare cîte o iconiţă cu Maica Domnului şi un pliant în care se explică însemnătatea Ortodoxiei.

Directorul şcolii doamna Balan Natalia, a mulţumit respectuos peoţilor prezenţi pentru efortul depus şi i-a încurajat pe copii să asculte învăţătura bisericii, dacă vor sa devină  oameni.

Guja Maria, prof. de religie din Gimnaziul ,,Vasile Lupu”, Susleni

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 73 = 80