„Am 15 ani, sunt adolescentă şi fac parte din aşa-numita «generaţie smartphone». E foarte simplu să pui etichete, să judeci, dar oare te-ai întrebat vreodată de ce stau tot timpul cu telefonul în mână? Nu sunt dependentă de telefon, sunt dependentă de persoanele care se află la celălalt capăt al firului, pentru că am verişori, unchi, mătuşi şi bunici răspândiţi în ţară sau în afara ei, iar telefonul este singura modalitate de comunicare cu ei!

Nu ştiu ce probleme au ceilalţi tineri, dar problema mea cea mai mare este că zilnic, când ajung acasă, nu mă aşteaptă nimeni, nu am mâncare pregătită, nu am curăţenie făcută, de aceea sunt dependentă de telefon pentru că prin intermediul lui pot discuta cu părinţii mei, pe care îi văd doar în week-end (ei locuiesc la ţară, iar eu studiez la oraş). Familia, pentru mine, este pe primul loc. Membrii familiei mele sunt acei oameni care tot timpul mi-au dat putere să depăşesc orice obstacol, care mi-au dat sfaturi, care mi-au şters lacrimile, sunt acei oameni care vor fi lângă mine indiferent de situaţie, acele persoane pe care le iubesc enorm de mult şi care mă iubesc la fel de mult.

Oricât de puternic ar fi caracterul unei persoane, fără iubire, fără oameni minunaţi în jur și fără familie, acea persoană este de fapt slabă și nu va fi capabilă să iubească și să fie iubită.”

Adelina-Anișoara Neghină, clasa a IX-a,
Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Galați
„Hristos în căutarea tânărului și tănărul în căutarea lui Hristos”, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2016, pp. 74-76.

Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

77 − = 74