Cinstim, de asemenea, sfinţenia pe care au dobândit-o sfinţii în viaţa lor şi îi rugăm, prin slăvirea pe care le-o atribuim, să ne ajute şi pe noi să ajungem la sfinţenie. Nu cinstim moaştele pentru ele însele, ca pe nişte oase ale trupului lor, ci Harul Sfântului Duh care locuieşte în ele. Poruncile lui Dumnezeu în Vechiul Testament interziceau cinstirea idolilor, deoarece oamenii de atunci credeau că în idoli locuia Însuşi Dumnezeu. Noi nu acordăm moaştelor adorarea cuvenită doar lui Dumnezeu, pentru că nu credem că în ele sălăşluieşte Însuşi Dumnezeu, ci doar harul Său (lucrarea, energia Sa). Prin urmare, cinstindu-i pe sfinţi, Îl cinstim şi pe Dumnezeu, aşa după cum El Însuşi ne-a spus: Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Matei 10, 40).

Biserica lui Hristos a cinstit încă din primele secole moaştele mucenicilor, pe care le-a păstrat cu evlavie, construind în cinstea lor biserici, de multe ori chiar pe locul de mucenicie. Mai târziu, s-a stabilit să se aşeze câte o bucăţică din sfintele moaşte în placa de pe Sfânta Masă şi în Sfântul Antimis, lucru care se săvârşeşte până în zilele noastre. Şi aceasta deoarece Biserica lui Hristos are ca temelie sângele martirilor.

(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile  mărturie a dreptei credinţe, traducere de Părintele Grigore Konispoliatis, Editura Areopag, București, 2012, pp. 119-120)

Sursa: doxologia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

18 − = 11