Parintii raman parinti pana la moartea lor, precum si copiii raman copii pana la moartea parintilor lor, deci ascultarea acestora fata de parinti nu inceteaza odata cu casatoria sau plecarea lor de acasa, cum s-ar putea crede, ci odata cu adormirea in Domnul a parintilor.

Intre poruncile date de Dumnezeu lui Moise, cea de-a patra se refera exact la acest lucru: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie” (Iesire 20, 12). Fiind datatoare de viata, aceasta porunca a lui Dumnezeu este amintita si in Noul Testament: „Copiilor, ascultati pe parintii vostri intru toate, caci aceasta este bine-placut Domnului” (Coloseni 3, 20).

Ascultarea de parinti nu trebuie sa ia insa forma unei dictaturi a parintilor, riscand o depersonalizare a copiilor, ci trebuie sa fie fireasca, ea fiind o manifestare a dragostei, a respectului si a recunostintei copiilor fata de parintii lor. Aceasta porunca nu se adreseaza atat celor mici, care nu inteleg poruncile si asculta de parinti indiferent de voia lor, cat celor mari, care pot refuza aceasta ascultare.

Ascultarea de parinti

In perioada Vechiului Testament, cuvintele adresate copiilor care nu-si respectau parintii erau deosebit de aspre: „Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa” (Deuteronom 27, 16). „Ca un hulitor este cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama sa” (Sirah 3, 16). „Cel ce se poarta rau cu tatal sau si alunga (din casa) pe mama sa, este fiu aducator de ocara si de rusine” (Pilde 19, 26). „Cel ce blesteama pe tatal sau si pe mama sa, stinge sfesnicul in mijlocul intunericului” (Pilde 20, 20).

Ascultarea si ingrijirea parintilor de catre copiii lor se arata a fi pricina de cinste si de binecuvantare pentru cei din urma: „Fiilor, ascultati-ma pe mine, tatal, si va purtati asa ca sa va mantuiti, ca Domnul a inaltat pe tata peste fii si a intarit judecata mamei peste copii. Cel care cinsteste pe tata se va curati de pacat. Si ca acel care strange comori, asa este cel care cinsteste pe mama sa. Cel care cinsteste pe tata se va veseli de fii si in ziua rugaciunii sale va fi auzit. Cel care mareste pe tata va avea viata lunga, si cel care se teme de Domnul cinsteste pe mama sa. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatal sau si ca stapanitor va sluji celor care l-au nascut. Cu fapta si cu cuvantul cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti vina binecuvantare de la ei. Ca binecuvantarea tatalui intareste casele fiilor, iar blestemul mamei le darama pana in temelie. Nu cauta marire intru necinstea tatalui tau, ca necinstea tatalui tau nu-ti este marire. Ca marirea omului este din cinstea tatalui sau si ocara este fiilor mama necinstita. Fiule, sprijina pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui. Si chiar de i se va imputina mintea lui, ai indurare si nu-l dispretui cand tu esti in putere, pentru ca milostenia aratata tatalui nu va fi uitata si, in pofida pacatelor, se va zidi casa ta. In ziua necazului tau isi va aduce aminte Domnul de tine si, ca gheata cand este senin, asa se vor topi pacatele tale” (Sirah 3, 1-15).

Oricate lucruri le-ar darui parintii copiilor lor, cele mai mari vor ramane insa nasterea, iubirea si educatia crestina. Dintre acestea, nasterea este cel mai de seama dar. Desi nasterea este darul lui Dumnezeu, din pacate, parintii au insa puterea sa accepte sau sa refuze acest dar. Astfel, pentru nasterea unui copil, parintii au meritul de a nu fi refuzat darul lui Dumnezeu. Recunostinta pentru acest lucru nu trebuie sa ii paraseasca toata viata pe copii: „Din toata inima cinsteste pe tatal tau si nu uita niciodata durerile mamei tale. Adu-ti aminte ca ei ti-au dat viata; ce le vei da tu in schimb pentru ceea ce au facut ei pentru tine?” (Sirah 7, 28-29).

Daca ascultarea de parinti este clara pana in momentul casatoriei copiilor, dupa aceasta, ea poate fi gresit inteleasa, atat de parinti, cat si de copii. Nu de putine ori, in numele acestei ascultari, multe familii au de suferit. Astfel, unii parinti cer copiilor ascultare deplina chiar si dupa casatorie, iar unii copii ajung sa-i batjocoreasca pe acestia, in numele libertatii si al maturitatii.

Dupa ce se casatoresc, copiii dobandesc autonomia fireasca, insa nu si dreptul de a nu-si mai respecta parintii. Daca parintii sunt datori sa respecte libertatea noii familii, la randul lor, copiii sunt datori sa nu uite niciodata eforturile depuse de parintii lor. Cand sfaturile parintilor izvorasc din experienta, iar mustrarile sunt facute din iubire, acestea trebuie cel putin ascultate de copii.

Mai ales la batranete au parintii nevoie de ajutorul copiilor, cand singuratatea si neputintele trupesti sunt greu de dus. „Asculta pe tatal tau care te-a nascut si nu dispretui pe mama ta cand ea a ajuns batrana” (Pilde 23, 22). „Fiule, sprijina pe tatal tau la batranete si nu-l mahni in viata lui” (Sirah 3, 12).

Cand copiii nu-si mai recunosc parintii …

Din pacate, batranetea parintilor se arata a fi momentul in care multi copii se arata prea ocupati de viata lor ca sa-si mai aduca aminte de meritele celor batrani. Daca un parinte poate sa creasca mai multi copii, cum pot oare mai multi copii sa nu ingrijeasca un parinte? Azilele sunt la indemana acelora care uita de parinti si de Dumnezeu. Cand batranetea si boala apasa greu pe umerii parintilor uitati de copii, unii dintre acestia ajung sa isi doreasca moartea. De aceea, eutanasia apare drept o solutie comoda, intr-o societate din ce in ce mai egoista si nerecunoscatoare.

Revolta copiilor impotriva parintilor lor nu este sanatoasa nici macar in cazurile in care parintii ajung robi anumitor patimi de necinste, dupa cum vom vedea mai departe. In familia crestina, conflictul dintre generatii nu are ce cauta, acesta fiind motivat, de cele mai multe ori, de mandrie si de egoism.

Neascultarea de parinti este un pacat, caci ruptura dintre copii si parinti, precum si dintre tineri si batrani, este o urmare a imputinarii credintei si a racirii dragostei, dupa cum citim: „In zilele din urma vor veni vremuri grele; ca vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, lipsiti de dragoste (…) iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei. Departeaza-te si de acestia” (II Timotei 3, 1-5). Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne indepartam de cei care nu-si asculta parintii, caci unii ca acestia nu au frica de Dumnezeu.

Cand si cum sa nu ascultam de parintii nostri ?

Primele doua porunci din Lege vizeaza iubirea de Dumnezeu si, abia mai apoi, iubirea de aproapele. Cand iubirea (ascultarea) de aproapele ne face sa cadem din iubirea de Dumnezeu, aceasta trebuie vazuta ca un pacat. Astfel, ascultarea de parinti devine pacat atunci cand, prin ea, suntem indemnati la savarsirea unor pacate.

Porunca a patra din Decalog nu poate fi separata de cuvantul Mantuitorului, care zice: „Am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 34-39). Imbratisarea vietii crestine, casatoria, preotia si intrarea in monahism arata uneori aceasta despartire de care spune Mantuitorul.

In momentul in care copiii, indiferent de varsta, doresc sa duca o viata crestina, iar parintii lor cauta sa-i opreasca, acestia sunt datori sa asculte mai mult de Dumnezeu, decat de parintii lor, fara insa a-i necinsti pe cei din urma. La acest lucru indeamna si Apostolii, cand slujitorii de la Templu le poruncesc sa nu mai invete despre Mantuitorul: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni” (Fapte 5, 29).

Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne ascultam parintii „in Domnul”, deci nu oricum, zicand: „Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate” (Efeseni 6, 1). Desi putem lega aceasta conditie si de porunca din Decalog, cred ca ea trimite mai mult la cuvintele Mantuitorului si ale Sfintilor Apostoli, amintite mai sus.

Chiar si atunci cand parintii indeamna spre pacat, ascultarea fata de acestia nu trebuie sa ia forma unei respingeri, ci trebuie manifestata sub o alta forma: dragoste, recunostinta, grija, ajutor, respect etc. Nu le mai ascultam cuvintele, insa le ascultam nevoile. Se cuvine sa ne cinstim parintii, prin care Dumnezeu ne-a adus la viata, indiferent de patimile si de rautatile lor.

Chiar si atunci cand parintii ne devin dusmani nu se cuvine a-i dispretui, a-i vorbi de rau sau a-i ura, caci Mantuitorul ne spune: „Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; binecuvantati pe cei ce va blesteama, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri” (Luca 6, 27-28).

Sursa:www.crestinortodox.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

− 1 = 1