Astăzi, joi, 29. 09.2016, cu binecuvântarea Prorectorului Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, Prot. Vetcislav Cazacu, în incinta Bibliotecii „Arhim. Ermoghen Adam”, din cadrul instituţiei, a avut  loc întîlnirea duhovnicească cu tematica: „Rolul preotului militar, în cadrul Armatei Naționale și impactul asistenței religioase și psihologice asupra comportamentului dezvoltării militarilor”, avîndu-i ca invitați pe:

 Prot. Dorin Rusu, preot militar,

Prot. Alexandru Comendant, preot militar,

D-na Ilona Dragan, șefa secției G1 a Armatei Naționale, al Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

„A apăra Patria, în plan primordial înseamnă a-ţi apăra Familia” , astfel a început Părintele Alexandru discursul său, în faţa tinerilor teologi, îndemnându-i astfel să înţeleagă rostul tânărului militar în fortificarea Armatei Naţionale.

Preotul  militar, Prot. Dorin Rusu, a împărtăşit cu studenţii emoţiile trăite în timp ce transportau „Sfintele Taine” de la o unitate la alta, pentru a împărtăşi în zilele Postului Mare tinerii ostaşi.

Bazele spirituale în cadrul Armatei Naţionale  s-au pus începând cu mici acatiste, apoi slujirea Sfintelor Liturghii în cantina soldaţilor, unde preoţii se întruneau foarte dimineaţă pentru a liturghisi , în aşa mod ca deja la orele 8:00 soldaţii împreună cu comendanţii lor să poată lua micul dejun, deja fiind împărtăşiţi.

Vă aducem la cunoștință, că în cadrul Departamentul Misionar “Cuviosul Anatolie Tihai” al Academiei şi Seminarului Teologic Ortodox din Chişinău, în fiecare zi de joi se vor organiza asemenea întruniri duhovniceşti. Pe această cale ţinem să aducem mulţumiri organizatorilor  şi invitaţilor evenimentului zilei de astăzi.

 p1080679dp1080656p1080660p1080661

Sursa: www.teologie.md

LĂSAȚI UN MESAJ

45 + = 46