Predică la duminica a 14 după rusalii.

0
199

Pilda din Sfânta Evanghelie de azi, pe lângă alte învăţături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte şi de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfântul şi dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecăţii lui Dumnezeu de la sfârşitul veacurilor.

Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia. În urma celor prezentate ne putem întreba: parabola are vreo legătură cu viaţa noastră creştină de astăzi? Sigur că da.

Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi.

Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Dobândirea Împărăţiei Cerurilor este scopul înalt şi ultim al vieţii noastre pământeşti şi despre acest lucru ne vorbeşte Sfânta Scriptură, în nenumărate locuri.Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a pogorât din cer pe pământ ca să ne învrednicească de această mare fericire şi să deschidă calea către bucuria dragostei lui Dumnezeu.Pentru aceasta şi-a dat trupul şi sângele jertfă pentru noi şi s-a înălţat de pe pământ la cer, ca să ne gătească nouă loc la această sfântă bucurie. Pentru aceasta ni s-a dat Sfântul Botez şi Sfânta Împărtăşanie, către aceasta se îndreaptă rugăciunile, milosteniile noastre, ca să putem ajunge şi noi la ospăţul ceresc.Evanghelia care s-a citit astăzi vorbeşte, prin glasul unei parabole a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Împărăţia cerurilor, despre chemarea pe care însuşi Dumnezeu ne-o face, de-a intra într-însa şi despre vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile acestei Împărăţii.Parabola a fost rostită de Mântuitorul în templul din Ierusalim, cu puţine zile înainte de patimile Sale, spre a arăta cele ce aveau să urmeze pentru El şi pentru Biserica Sa.Cuprinsul acestei parabole este minunatul ospăţ al bucuriei şi al veşnicei fericiri cereşti: „Începând Iisus iarăşi să le grăiască în pilde, a zis: Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis slugile sale să poftească pe cei chemaţi la nuntă, dar aceştia n-au vrut să vină. Trimis-a iarăşi împăratul alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: iată, am gătit prânzul Meu, viţeii Mei şi cele îngrăşate ale Mele s-au junghiat şi toate-s gata. Veniţi la nuntă! Ei, însă, neluând în seamă această poftire, s-au dus: unul la ţarina sa, unul la neguţătoria sa; iar ceilalţi, prinzând pe slugile lui, le-au bătut şi le-au ucis. Auzind de acestea, împăratul s-a mâniat şi trimiţând oştirile sale, a pierdut pe ucigaşii aceia şi cetatea lor a ars-o. Apoi a zis slugilor sale: iată, ospăţul de nuntă este gata, iar cei chemaţi n-au fost vrednici de el. Duceţi-vă dară pe la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la mine. Şi ieşind slugile acelea pe la răspântii, au adunat pe toţi câţi au găsit, răi şi buni şi s-a umplut ospăţul nunţii de oaspeţi. Dar intrând împăratul să vadă pe cei ce şedeau la masă, a văzut acolo un om, care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? El însă tăcea. Atunci a zis împăratul celor ce slujeau: legaţi-i mâinile şi picioarele, luaţi-l pe dânsul şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară: acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.Precum vedem, Mântuitorul „aseamănă Împărăţia cerurilor cu un împărat care a făcut nuntă fiului său” (Mat. 21, 2). Ca şi parabola din duminica trecută (parabola cu lucrătorii viei), împăratul din parabola de astăzi este Dumnezeu, Fiul este Iisus Hristos, iar nunta este unirea tainică a lui Hristos cu cei ce vor forma noua lui împărăţie spirituală, uniţi cu El prin dragoste şi credinţă.Mirele ceresc – Hristos – îşi alege dintre oameni pe cei ce-Lvor iubi şi-i vor urma învăţătura, făcând din ei Biserica Lui, Biserica Sa. Despre această unire dintre Hristos şi Biserică, Sfânta Apostol Pavel zice: „Hristos a iubit Biserica Sa şi s-a dat pe Sine ca s-o sfinţească, curăţind-o prin baia apei prin cuvânt şi ca s-o sfinţească Sieşi, mărită, neavând pată sau întinăciune, nici altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5, 25-27).În comunitatea Bisericii – Mireasa curată a lui Hristos – nu pot intra decât cei care au primit baia botezului creştin, murind şi înviind cu El, la viaţă nouă. La această nuntă, de care vorbeşte parabola, la această unire cu Hristos şi vieţuire cu El, după învăţătura Lui, în credinţă şi dragoste, curăţiţi şi sfinţiţi prin baia botezului, sunt chemaţi toţi oamenii.În primul rând, însă, au fost chemaţi fiii lui Israel, fiii poporului ales al Domnului. Lor le-a trimis Dumnezeu pe prooroci, spre a-i pregăti, din vreme, pentru primirea lui Mesia şi să se facă Biserica Hristosului lui Dumnezeu, care avea să întemeieze pe pământ Împărăţia Sa.Dar poporul, cu care Dumnezeu făcuse legământ sfânt: „Eu voi fi Dumnezeul tău şi tu îmi vei fi Mie popor”, nu primeşte pe prooroci, „slugile Domnului” – nu le ascultă chemarea. Ei, înşelaţi de îngrijorările clipei, ispitiţi de averi, mândrie şi fariseism, de dorul de mărire şi de poftele trupului, nu au răspuns la chemare.Dumnezeu i-a lăsat pe aceştia până la vremea rânduită a întoarcerii lor şi a trimis soli să cheme la ospăţ, în locul lor, celelalte popoare, popoarele păgâne şi chiar dintre iudeii cu sufletele neîmpietrite, ca Nicodim şi Iosif din Arimateia, ori ca acei vameşi şi păcătoşi de care vorbeşte Sfânta Evanghelie, dar plini de dragoste la chemarea Domnului către noua împărăţie, adusă lumii de Fiul lui Dumnezeu.Nuntaşii găsiţi la răspântii, dacă au venit la ospăţ, erau îndatoraţi să înţeleagă că cinstea ce li se făcea, de a fi invitaţi în locul celorlalţi, trebuie preţuită. Deşi poftiţi de neaşteptate, în clipa intrării în casa împăratului, ei trebuia să poarte o îmbrăcăminte deosebită, să fie curaţi şi cu toată cuviinţa trebuitoare. Aşa au făcut toţi, afară de unul, care şi-a luat pedeapsa. „Iar împăratul, intrând să vadă pe cei ce şedeau, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis lui: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? Şi a poruncit slugilor să-l lege şi să-l arunce în întunericul cel mai din afară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Mat. 22, 12-13).Intrarea împăratului în camera de nuntă simbolizează a doua venire a Mântuitorului, când va judeca lumea. Oaspeţii, pe care Împăratul (Mântuitorul) îi privea, sunt credincioşii adevăraţi, care prin credinţă şi fapte bune şi-au dobândit dreptul de a rămâne cu Hristos în împărăţia veşnică. Iar cel ce nu avea haină de nuntă reprezintă pe cei care s-au numit creştini numai cu numele, dar nu şi-au făcut sufletele lor haine, îmbrăcăminte de fapte bune.Ei n-au hrănit pe cel flămând, n-au îmbrăcat pe cel gol, n-au primit pe cel străin, n-au adăpat pe cel însetat, n-au vizitat pe cel bolnav sau în suferinţă. Aceştia sunt pomi fără roade, oaspeţi fără haine de nuntă, pentru care Dumnezeu îi va arunca în focul veşnic.Căci în acest loc de petrecere cerească, de veselie şi de nuntă duhovnicească, de mari bucurii, care este împărăţia lui Dumnezeu din cer, nu poate intra oricine şi oricum. Aici intră numai sufletele care au haină de nuntă, sufletele curăţite şi sfinţite prin credinţă, faptele cele bune şi harul lui Dumnezeu.Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia. În urma celor prezentate ne putem întreba: parabola are vreo legătură cu viaţa noastră creştină de astăzi? Sigur că da.Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi.În adevăr, la această „Cină” poate intra oricine făgăduieşte credinţa şi fapte potrivite cu ea, dar nu rămâne decât cel ce în adevăr îmbracă o haină, o haină nouă şi o păstrează curată.Botezul este uşa intrării la acest ospăţ al Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin el ne curăţim, îmbrăcăm o haină nouă şi intrăm în această împărăţie. Poate veni toată lumea, căci „mulţi sunt chemaţi”, dar nu rămân până la sfârşit decât unii, căci „puţini sunt aleşi”, adică puţini se nevoiesc a duce cu adevărat o viaţă potrivită cu învăţătura Mântuitorului, la respectarea căreia ne obligăm cu prilejul botezului.O dată cu botezul, noi primim şi harul de a putea duce o viaţă curată, dar păstrarea acestui har şi deci, putinţa de mântuire, stă în voinţa noastră liberă.Iar dacă suntem nehotărâţi de soarta noastră, atunci trebuie să ne gândim la nuntaşul poftit la nuntă şi totuşi aruncat „în întunericul cel mai din afară”, fiindcă a intrat fără haină de nuntă, adică fără a cinsti ospăţul cu o îmbrăcăminte deosebită şi fără să răspundă aşa cum se cuvine la o invitaţie cu înţeles atât de adânc.Să ne cercetăm viaţa noastră şi sufletele noastre, ca să vedem dacă ne asemănăm cu oaspeţii cei pregătiţi pentru nuntă, care vor petrece cu Părintele ceresc în fericire veşnică, sau cu oaspetele fără haină de nuntă, care a fost aruncat în iadul veşnic.Să nu uităm că în viaţa aceasta, în care ne pregătim pentru mântuire, Sfânta Biserică ne cheamă şi ne primeşte pe toţi dar numai aceia se vor mântui, care îşi vor dovedi credinţa lor prin viaţa şi faptele dragostei creştine, căci „mulţi sunt chemaţi”, dar „puţini sunt aleşi” (Mat. 22, 14).Aşadar, iubiţi fraţi creştini, să nu uităm şi noi nevrednicii, de slava acestor oameni sfinţi de care am amintit mai sus şi să ne silim cu toată sârguinţa a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre, cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele şi cu desăvârşita smerenie. Amin.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

42 + = 43