Să încercăm să-L propunem cu povestiri pe Dumnezeu, conştiinţei lor. Să înceapă să se închine. Copiii nu înţeleg puterea grozavă a credinţei, dar practica în sine va aduce roade mai târziu.

Un alt element din educaţia lor ar fi să-i iubească la rândul lor pe ceilalţi copii. Învăţătura creştină îi mai domoleşte. Ştiţi cum se spune: „Părinţii care nasc copii mulţi umplu raiul de sfinţi“. Pentru că se înţelege că dacă i-ai făcut, trebuie să-i şi mântuieşti. Şi nu poţi să-i mântuieşti fără blândeţe.

Părinţii trebuie să se bucure la vederea copiilor când intră în casă. E aici problema libertăţii fiului care are tendinţa să facă ce vrea, nu ce trebuie.

Copilul este ca un „animal“ neformat, dar poţi întrezări şi câte ceva neprevăzut, care te surprinde: „Măi, ia uite ce a spus copilul ăsta!“ Pentru că „animalul“ acesta mic e totuşi om. Trebuie să-l înţelegi.

Eu cred că blândeţea este fundamentală în educaţie. Blândeţea dă rezultatele cele mai bune. Ea prinde în adânc, teama prinde în coajă. Dacă copilul face de frică, nu e de ajuns. Dacă prinde în adânc, se întâlneşte cu viaţa, cu pragurile vieţii şi, în anumite momente de răscruce, copilul va zice: „Uite ce zicea mama, uite ce spunea tata…“ Pentru că a prins în adânc.

(extras din interviu realizat de Augustin Păunoiu cu Părintele Arsenie Papacioc, pentru Ziarul Lumina în 2008)

 

Sursa: www.ortotox.md

LĂSAȚI UN MESAJ

59 − 51 =