Tot mai mult s-a încetăţenit – mai cu seamă în parohiile urbane – obiceiul de-a săvîrşi Taina Sfîntului Maslu în zilele de vineri, pentru credincioşi bolnavi sufleteşte, dar mai ales trupeşte, din comnitatea parohială respectivă. Mullţi credincioşi îşi îndreaptă paşii cu încredere spre preoţii săvîrşitori ai acestei Sfinte Taine, cu nădejdea izbăvirii de suferinţele fizice sau sufleteşti care s-au abătut asupra lor. Dar, din nefericire, mulţi dintre aceşti buni credincioşi ai noştri, care îşi pun atîtea nădejdi în Taina Sfîntului Maslu, ştiu pre puţin despre ea şi mai cu seamă despre „efectele” sau urmările ei. De aceea socotim necesar un scurt cuvînt de învăţătură despre ea.

După învăţătura Bisericii noastre, Sfîntul Maslu este ultima din şirul celor şapte Taine: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa (Spovedania), Împărtăşania (Euharestia), Preoţia, Nunta şi Maslul. Se ştie că: „Sfintele Taine sunt lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Mîntuitorul Iisus Hristos şi săvîrşite de Biserică prin episcopii şi preoţii ei, prin care se împărtăşeşte primitorul, harul dumnezeiesc cel nevăzut şi mîntuitor” (Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, ed. Bucureşti,1992,p. 144 ).

Taina Sfîntului Maslu a fost aşezată de Mîntuitorul Însuşi atunci cînd a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, spunîndu-le: „Iar celor ce vor crede, aceste semne le  vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni,…pe cei bolnavi mîinile îşi vor pune şi se vor face bine” (Marcu, 16, 17-18). Acelaşi Sfînt Evanghelist Marcu ne spune că încă de la prima lor propovăduire Apostolii „scoteau mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi îi ungeau cu untdelemn şi-i vindecau” (Marcu,6,13). Dar cel care vorbeşte cu mai multă claritate despre această Sfîntă Taină este Sfîntul Iacob, în Epistola sa sobornicească, în care citim şi aceste cuvinte: „Este cineva bolnav între voi? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn în numle Domnului; şi rugăciunea credinţei îl va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi dacă va fi făcut păcate, i se vor ierta” (Iac. 5; 14-15).

Pe temeiul acestor cuvinte biblice s-a instituit deci Taina Sfîntului Maslu, care se folosea mult încă în Biserica primară. Sfîntul Ioan Gură de Aur (sec IV) vorbea pe larg despre ea în cunoscuta sa lucrare „Despre preoţie”.

Potrivit unei vechi predanii ai Bisericii, Taina Sfîntului Maslu se săvîrşea de şapte preoţi, întrucît acest număr preînchipuie cele şapte daruri ale Duhului Sfînt, despre care vorbeşte proorocul Isaia în cartea sa (11, 2-3). Acelaşi număr ne aminteşte şi de anumite fapte petrecute în Vechiul Testamet: şapte au fost preoţii care au sunat trîmbiţe şi de şapte ori au înconjurat cetatea Ierihonului cînd a fost cucerită de israeliteni, la intrarea în Pămîntul făgăduinţei (Iosua, 6, 13-16); de şapte ori s-a rugat proorocul Ilie pe Muntele Carmel pînă cînd Dumnezeu s-a îndurat şi a trimis ploaie pe pămîntul ars de secetă (III Regi, 18, 42-45); de şapte ori s-a aplecat proorocul Elisei peste un copil mort pe care l-a înviat (IV Regi, 4, 32-35).

În caz de nevoie Taina Sfîntului Maslu poate fi săvîrşită şi de mai puţini preoţi: trei- după numărul persoanelor Sfintei Treimi – sau cel puţin doi. În nici un caz, Maslul nu poate fi săvîrşit de un singur preot, din momentul ce Sfîntul Apostol Iacob scria răspicat: „să cheme preoţii Bisericii…”  (cf. Iac. 5, 14) .

Sfîntul Maslu se poate săvîrşi oricînd este nevoie, fie în biserică, fie la casele credincioşilor. De regulă, se face în săptămîna Patimilor – Miercuri, Joi, dar mai cu seamă Vineri – în amintirea Ungerii Mîntuitorului cu mir de către o femeie păcătoasă (Luca 7, 37-38). Atunci se face aşa numitul „maslu de obşte”, pentru un număr mai mare de credincioşi, fie bolnavi, fie sănătoşi. Este recomandabil- nu numai cu acest prilej – ca respectivii credincioşi să se şi spovedească, urmînd, apoi, ca la prima Liturghie să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului.

Se cuvine să cunoaştem şi părţile principale ale acestei Sfinte Taine a Maslului. În primul rînd este canonul de pocăinţă ce se cuvin a fi rostit de preoţii slujitori, mai cu seamă pentru înmuierea inimii în vederea primirii harului lui Dumnezeu, apoi rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului, pe care o citesc preoţii pe rînd, de şapte ori. Urmează citirea a şapte Apostoli şi şapte Evanghelii, urmate de şapte rugăciuni pentru sfinţirea untdelemnului şi mai cu seamă pentru vindecarea celor bolnavi. A treia parte o constituie ungerea celui bolnav de şapte ori cu untdelemn sfinţit, cu rostirea rugăciunii: „Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupuilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos ca să vindece toată boala şi să ne răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robul Tău acesta (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce l-a cuprins şi fă-l să vieze prin harul Hristosului Tău…”

Să ascultăm şi o parte din rugăciunea a patra, prin care-L rugăm pe Dumnezeu: „Cel ce tămăduieşti toată neputinţa, tămăduieşte şi pe robul Tău acesta (N); ridică-l din patul durerii, pentru mila bunătăţii Tale; cercetează-l pe dînsul cu mila şi cu îndurările Tale; depărtează de la dînsul toată boala şi neputinţa. Ca ridicîndu-l cu mîna Ta cea tare, să slujească Ţie cu toată mulţumirea…. ca să Te lăudăm şi să Te slăvim pe Tine, Cel ce faci lucruri mari şi minunate, slăvite şi prea înalte ”.

Aşadar, iubiţi credincioşi, să luăm parte şi noi, cu toată încrederea, la sfintele masluri care se săvîrşesc în bisericile noastre parohiale, ca să cerem har şi îndurare de la Părintele Luminilor peste noi şi peste familiile noastre, care au trebuinţă de ajutorul şi binecuvîntarea Sa. Amin.

Sursa: Prof. Dr. Mircea Păcurariu

„Predici la duminici şi sărbători” p. 245-247

LĂSAȚI UN MESAJ

− 3 = 3