De obicei, în mediul ortodox, se consideră că, Conciliul II Vatican (1962-1965; nemaivorbind de primul: 1869-1870) a însemnat o nouă cădere a romano-catolicilor. Dacă ne referim la reformele liturgice şi la reconsiderarea normelor ascetice de viaţă creştină, aprecierea este în mare parte valabilă. Dar în plan dogmatic, Conciliul II Vatican a făcut totuşi o reevaluare pozitivă a multor definiţii dogmatice anterioare, depăşind schemele scolastice elaborare în Evul Mediu şi mai ales în „perioada contra-reformei” (în special la Conciliul Tridentin: 1545-1563). În multe privinţe abordările dogmatice ale Conciliului II Vatican au făcut un pas important spre Ortodoxie, chiar dacă unul incomplet şi pe alocuri indecis.

Una dintre aceste reevaluări se referă la învăţătura Fericitului Augustin despre „păcatul originar” şi, implicit, despre soarta copiilor care mor nebotezaţi. Deşi Conciliul nu s-a ocupat în mod special de acest (al doilea) subiect, dezbaterile pre- şi post-conciliare au permis formularea ulterioară a unei învăţături mai nuanţate pe această, pentru că, în ciuda unei autorităţi personale, nimeni nu era de acord cu poziţia rigidă a lui Augustin că cei morţi nebotezaţi merg în iad (cf. De peccatorum meritis et remissione et de baptizmo parvulorum ad Marcellinum, 1.16.21 şi Contra Julianum pelagianum 5.11.44). Nici teoria unui „limbus infantium” sau cea a „privării de vederea fericirii” nu se încadrau în Tradiţia generală a Bisericii şi nu răspundeau la diversele întrebări care apăreau vizavi de pruncii morţi fără Botez.

De aceea, în anii 2005-2006, o Comisie Teologică Internaţională a Bisericii Romano-Catolice a elaborat un document numit: „Speranţa mântuirii pentru pruncii care mor nebotezaţi”. Documentul a fost aprobat în 2007 de papa Benedict al XVI-lea, fiind disponibil în mai multe limbi pe saitul oficial al Vaticanului. Deşi este un document elaborat de romano-catolici, cu trimiteri la surse şi idei uneori străine Ortodoxiei, concluziile generale ale Comisiei sunt în mare parte acceptabile pentru ortodocşi sau, cel puţin, ar putea să constituie un imbold pentru o discuţie similară în mediul ortodox, având în vedere multiplele teorii şi fabulaţii pseudo-ortodoxe, care uneori întrec prin rigiditate şi îngustime vechile teorii romano-catolice.

Spre bucuria noastră, teologii romano-catolici recunosc că abordarea Ortodoxă, deşi este mai apofatică şi mai reticentă în formularea unei poziţii clare, se articulează mai bine cu Scriptura şi Tradiţia Bisericii – lucru pe care încearcă să-l facă şi teologii apuseni, făcând numeroase trimiteri la Părinţii răsăriteni şi la cultul bizantin. În mod clar teologii romano-catolici se distanţează de înţelegerea lui Augustin despre păcatul originar şi mergerea în iad a celor care mor nebotezaţi, oferind o perspectivă mai optimistă, axată pe nădejdea evanghelică, fără a diminua în nici un fel importanţa Botezului pentru mântuirea omului.

Sursa: teologie.net

LĂSAȚI UN MESAJ

9 + 1 =