Care este rolul bărbatului în iconomia lui Dumnezeu? Poate ar trebui să începem, așa cum fac cei care scriu despre femei, cu caracteristica de bază a genului: o mai mare putere fizică. Chiar dacă unele femei ajung să aibă mare forță, și unii bărbați duc lipsă de ea, aceasta este, totuși, emblema masculinității, așa cum nașterea de prunci este emblema feminității. O femeie care niciodată nu a născut poartă, totuși, demnitatea feminității; un bărbat cu o mai mică forță fizică este membru deplin al comunității masculine.

Dar este oare nevoie de această forță astăzi? Rolul femeii este asigurat, pentru că omenirea va avea nevoie totdeauna de născătoare de prunci. Dar foarte puține dintre meseriile de azi necesită mușchi. Un personaj din romanul „A Man in Full” (de Tom Wolfe) prezintă o dilemă a bărbatului modern: când e angajat pentru a lucra la un computer descoperă că mâinile lui sunt prea mari și neîndemânatice pentru tastaturile la care femeile lucrează cu ușurință.

Dar dacă ne gândim la omenire în starea ei primară, scopul acestei forțe este evident: protecția. Ciclul reproductiv este mult mai solicitant pentru om decât este pentru animale, deoarece copiii noștri sunt mult mai puțin dezvoltați la nivel embrionar decât puii animalelor. Un pui de cerb nou-născut reușește să stea pe picioare și să meargă să sugă, în timp ce un copil nou-născut nu va merge timp de un an de zile, nu-și va putea asigura hrana și paza încă mulți ani după aceea.

Faptul că pruncii sunt așa de neajutorați are implicații serioase. Nu este suficient doar să naști un copil; dacă el moare este ca și cum reproducerea nu s-a realizat. Omenirea dăinuie numai dacă pruncul ajunge la maturitate, îndeajuns de matur pentru a se putea reproduce la rândul său.

Așa că o mamă singură cu un copil este vulnerabilă. A avea grijă de un copil poate fi ca un serviciu cu normă întreagă. Dacă mama trebuie să caute hrană și adăpost și să se apere pe sine și pe copil de animalele de pradă, poate fi copleșită. Mântuitorul a recunoscut vulnerabilitatea mamelor tinere atunci când a vorbit despre zilele din urmă: „Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea!” (Matei 24, 19).

Majoritatea mamiferelor au pui care sunt mult mai dezvoltați la naștere, încât femela poate să-i crească singură. Dar Dumnezeu l-a creat altfel pe om. El a făcut ca mama și copilul să fie așa de vulnerabili încât să fie nevoie de un al doilea părinte. Și a rânduit ca acel al doilea părinte să aibă dimensiuni și forță mai mari, pentru a fi ajutorul de care ei au nevoie. Dacă nu ar fi existat puternica protecție a bărbaților, omenirea ar fi dispărut demult.

Cred că bărbații simt cumva această chemare, pentru că în orice ținut și în orice cultură ei instinctiv se ridică în apărarea femeilor și a copiilor. Ei fac asta chiar în zone unde femeile nu sunt prețuite sau văzute ca egale bărbaților. Bărbații par să aibă un simț înnăscut că este drept să mori pentru a apăra femeile și nu se așteaptă ca femeile să-i apere. Aceasta se poate întâmpla și față de femei care nu fac parte din familia lor. Se pare că pentru ei așa trebuie să fie.

Acum câțiva ani a apărut un film american care se numea „Saving Private Ryan”. Acțiunea se desfășura în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și consta în misiunea de a găsi un anume soldat, Ryan, care se afla undeva pe câmpul de luptă. Scopul misiunii era de a-l aduce acasă în siguranță, pentru că ceilalți trei frați ai lui muriseră în luptă și el era singurul fiu rămas în viață. (Filmul s-a bazat pe o întâmplare reală). În acest film de acțiune alți câțiva soldați și-au pierdut viețile în încercarea de a-l localiza și salva pe acest soldat.

De ce au simțit o așa puternică chemare de a-l „salva” pe soldatul Ryan? Viața lui nu era mai prețioasă decât a oricărui alt soldat. De fapt, nu pe el încercau ei să-l salveze, ci pe mama lui – să o ferească de o cumplită durere. Ofițerii au riscat viețile multor soldați pentru a proteja nu viața acelei mame, ci inima ei rănită. Și au făcut-o pentru o femeie pe care nu o cunoșteau.

Acesta este un indiciu despre cât de adânc, de instinctiv, simt bărbații datoria de a proteja femeile. Această datorie este atât de firească, încât în film este luată de bună. Scenariul nu a avut nevoie de un personaj care să explice de ce era nevoie ca acei soldați să treacă prin atâtea încercări pentru a „salva” o mamă necunoscută. Toți cei din film – și toți cei din audiență – au înțeles că trebuia făcut tot posibilul pentru a salva o femeie de la o asemenea suferință devastatoare.

Femeile nu fac asta pentru bărbați. O femeie nu și-ar da viața în mod instinctiv pentru a salva tatăl unui necunoscut de la suferință. Este un foarte mare dar pe care un gen îl face celuilalt gen, și prin asemenea sacrificii viețile multor, multor femei și copii au fost salvate. (Bineînțeles că sunt și bărbați care rănesc și abuzează femeile. Femeile au nevoie de bărbați buni tocmai pentru că tot timpul vor exista bărbați răi.) Curajoasa dăruire de sine a bărbaților a salvat omenirea și nu ar trebui să fie trecută cu vederea.

după Frederica Mathewes-Green

Sursa: revista ”Cuvinte către tineri”, 2015

LĂSAȚI UN MESAJ

86 − = 82