Când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte.

Undeva prin Ardeal, un părinte a fost reclamat la episcopul locului că face nu ştiu ce vrăji femeilor, ca să nu le mai bată bărbaţii lor. A venit părintele episcop la preotul respectiv şi l-a întrebat ce face de a fost reclamat. Şi preotul a răspuns: „Ce să fac, Preasfinţite, că tare mai sufereau sărmanele femei, că aproape toate au bărbaţi cam beţivi, şi cam agresivi, şi… Aşa că le dau câte o sticluţă cu apă sfinţită şi le spun: Când vine bărbatul acasă, tu să iei o gură de apă sfinţită şi să n-o înghiţi, s-o ţii în gură până adoarme. Şi aşa scăpau de ceartă şi bătaie, că nu mai puteau să deschidă gura să-şi facă dreptate… Dacă ai scăpat-o pe gât, să mai iei o gură, că altfel nu-şi face efectul; numai în gură îşi face efectul”.

Să ne imaginăm şi noi, când ardem de dorinţa de a ne face dreptate prin cuvinte, că luăm o gură din apa aceea sfinţită şi să tăcem cu rugăciune. Stau acolo aşa şi nu-mi fac dreptate, să văd ce faci Tu, Doamne, când eu nu îmi fac singură dreptate… Vom descoperi perspective de o adâncime şi o frumuseţe nebănuite pentru sărmana noastră minte captivă în conflicte fără ieşire…

Şi vom simţi bucuria lui Dumnezeu.

Monahia Siluana Vlad

Sursa: ”Apostolat în Țara Făgărașului”,  februarie 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

6 + 2 =