Şi a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul (Ioan 20, 18)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost rîvna lor sfîntă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Cîtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormîntul lui Hristos Mîntuitorul nostru ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure. Piatră mare au răsturnat peste Mormîntul Domnului, cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Rîvna lor cea mare, sfînta evlavie şi bărbăţia lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgînd seamă de toată paza Mormîntului. Un cuget şi un gînd stăpînea mintea şi inima lor: să slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormîntarea Preascumpului Mîntuitor.

A zis oarecînd Solomon: Femeie bărbat cine a văzut? Dar iată aici femei mai bărbaţi decît bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru cel fierbinte şi tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă s-a căit şi a plîns cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sînt fricoase şi neputincioase şi care de multe ori se înfrico-şează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în slujba înmormîntării Preasfîntului nostru Mîntuitor se arată mai tari şi mai bărbătoase decît bărbaţii. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se înfricoşează, nici straja de la Mormîntul Domnului nu le tulbură inima.

Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mîntuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimîntat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormîntul şi să ungeţi cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din rîvna cea sfîntă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.

Femei neputincioase eraţi cu firea, dar nu cu mintea şi inima voastră, căci întru nimic nu s-au arătat la voi cele ale neputinţei femeieşti, ci toate isprăvile voastre mai presus de bărbăţia bărbaţilor s-au suit. Cu adevărat la voi s-a împlinit Scriptura, care zice că: Puterea Mea se desăvîrşeşte în slăbiciune (II Corinteni 12, 9) şi iarăşi Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16). Cu adevărat în inima voastră erau cuvintele Preasfîntului nostru Mîntuitor care a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă (Matei 10, 28). Şi iarăşi zice Duhul Sfînt:Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul (Psalm 30, 26). Voi mai înainte de Apostoli, fapta Apostolilor aţi arătat-o. Voi mai înainte de Sfinţii Mucenici, credinţa şi bărbăţia de suflet a lor aţi lucrat-o.

Ilie, marele prooroc, cu rîvnă dumnezeiască pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce străjuiau Mormîntul Domnului i-aţi ruşinat. Ghedeon, învingînd cu trei sute de ostaşi oarecînd, oastea cea numeroasă a Madianiţilor a sfărîmat-o (Judecători 7, 25). Voi, însă, împreună cu drepţii bărbaţi, Iosif şi Nicodim, mai tari decît toate întăriturile iudeilor şi ale lui Pilat v-aţi arătat şi slujitoare neînfricate pînă la jertfă aţi fost, gata a sluji Celui ce a venit să slujească şi să-Şi dea sufletul Său răscumpărare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, împreună cu Preacurata Fecioara Maria, Maica Veşnicului nostru Mîntuitor, cu mare rîvnă şi bărbăţie de suflet v-aţi îmbrăcat şi cea mai timpurie slujbă către Mîntuitorul aţi arătat. De aceea mai înainte de Apostoli v-aţi învrednicit a propovădui Învierea Domnului.

Iubiţi credincioşi,

Cine sînt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului şi să-I ungă sfîntul trup cu miresme, cît a stat în mormînt? Sfînta Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.

Cea dintîi şi cea mai plină de rîvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.

Alte sfinte mironosiţe sînt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) şi a lui Iosi (Marcu 15, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) şi Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care îi slujeau din avutul lor (Luca 8, 3). Printre mironosiţe sînt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mîntuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum spre Ierusalim sau Galileea.

Care erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întîi credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe pămînt să mîntuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfîntă, de rugăciune şi post, de înfrînare şi milostenie, trăiau în iubire sfîntă unele cu altele şi cu avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.

Dar credinţa şi rîvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl odihneau, ci, mai mult, mergeau cu rîvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii.

Cea mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în vremea patimilor Domnului. După ce ucenicii de frică L-au părăsit şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe, erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei Ioan. Căci dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.

Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfîntul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adînci, încît Mîntuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plîngeţi pe Mine, ci plîngeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii… Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 28; 31).

Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut însîngerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mîinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a tîlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mîntuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46).

Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigaşi: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai bărbătoase decît apostolii, mai pline de rîvnă decît ucenicii, au văzut aruncîndu-se sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mîinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvîntul Lui cel mai de pe urmă: Părinte, în mîinile Tale încredinţez Duhul Meu! (Luca 23, 46).

Iată cît de mare era rîvna, tăria credinţei, şi bărbăţia sufletului sfintelor femei mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atît de sîngeroşi. Nu se înfricoşau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimîntau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nădejde!

Însă bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă şi vineri seara, la coborîrea Domnului de pe cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu, L-au pus în mormînt şi au prăvălit o piatră la uşa mormîntului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, adică Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sîmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adică sora Maicii Domnului, şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.

Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii – adică Duminica – pe cînd răsărea soarele, au venit la mormînt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormîntului? Dar ridicîndu-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare. Şi intrînd în mormînt au văzut un tînăr şezînd în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmînt alb, şi s-au spăimîntat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimîntaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-a pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.

Şi ieşind, au fugit de la mormînt, că erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintîi a săptămînii (Duminică), El S-a arătat întîi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergînd, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli,care se tînguiau şi plîngeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).

Vedeţi rîvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plîngeau şi se tînguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormîntul. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele intrînd în mormînt, au primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunîndu-le: Nu mai plîngeţi! Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a înviat, nu mai este în mormînt!

Iată cîtă bărbăţie şi credinţă, cîtă tărie şi îndrăzneală la aceste femei. Bărbaţii stau ascunşi şi ele aleargă la mormînt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintîi mormîntul gol de Viaţă şi văd giulgiurile aşezate alături. Nu se tem de întunericul nopţii, nici de ostaşii care străjuiau mormîntul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus, să ungă şi să sărute sfîntul Lui trup. Femeile mironosiţe sînt cele dintîi, şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii, îngropării şi învierii Domnului. Ele sînt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi raiul s-a deschis.

Unde mai sînt acum femei creştine, iubitoare de Hristos, tari în credinţă şi în fapte bune, ca femeile mironosiţe din Sfînta Evanghelie? Şi totuşi numărul sfintelor femei în Biserica creştină s-a înmulţit, întrecînd uneori pe cel al bărbaţilor.

Să ne gîndim la numărul mare al sfintelor muceniţe, precum: Tecla, cea întocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisă pentru Hristos de tatăl ei; Ecaterina, Irina, Maria, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia, Tatiana sau Filoteia de la Argeş. Mare este şi numărul cuvioaselor care s-au nevoit prin mănăstiri şi pustietăţi, şi au ajuns vase ale Sfîntului Duh şi făcătoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cîteva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca şi Cuvioasele Parascheva de la Iaşi, Teodora de la Sihla şi multe altele.

Toate aceste cuvioase sînt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosiţe şi rugătoare ale Bisericii pentru noi toţi.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sînt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decît bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfînt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sînt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sînt întîi la biserică, întîi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate.

De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atîta nevoie astăzi societatea în care trăim. Sînt destule mame care nu vor să nască copii, nici să le dea o educaţie creştină bună. Sînt atîtea mame care îşi ucid majoritatea copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu sau îi lasă de capul lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.

Mamelor, sînteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cît mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cît mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfînt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mîine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gîndiţi-vă ce mame sfinte am avut!

Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă pînă veţi dobîndi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor şi bătrînelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceţi. Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea voastră.

Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de mîine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pămînt şi mai multe suflete în Rai! Amin.

Hristos a înviat !

Părintele Cleopa Ilie

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 73 = 75