În fiecare an, ziua de vineri a săptămânii Luminate este închinată Maicii Domnului cea care este izvor tămăduitor al tuturor bolilor sufletești și trupești. De-a lungul timpului pictori iscusiți au încercat să surprindă și să redea cu ajutorul culorilor taina ce învăluie acest Praznic.

În centrul icoanei, într-un vas baptismal cu revărsări de apă, stă Maica Domnului având mâinile întinse către cer. În fața ei este reprezentat Hristos, ca prunc, Cel ce a venit în lume să ne mântuiască și să ne vindece sufletele de rănile păcatului. Prin prisma acestui fapt, Maica Domnului, ca ceea Ce L-a născut, este izvor de tămăduire și a bolilor sufletești. Din acel loc, pruncul Iisus binecuvintează pe cei ce cu credință aleargă către Maica Sa.

Potrivit Erminiei Bizantine (carte normativă în ceea ce privește iconografia bizantină), El poate ține în mâna stângă sau la piept, o Evanghelie deschisă în care scrie: „Eu sunt apa cea vie!”, făcând trimitere la relatarea Sfântului Evanghelist Ioan 4, 4-12, cea în care Mântuitorul poartă o conversație cu femeia samarineancă: „Dacă ai fi ştiut darul Lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie”. În baza acestei afirmații, Imnul Acatist spune despre Maica Domnului că este „piatră care adapă pe cei însetați de viață” sau „izvor al râului celui cu ape multe”.

Tot Erminia Picturii Bizantine ne pomenește de doi îngeri, ce stau în văzduh, unul de-a dreapta și altul de-a stânga Maicii Domnului, punându-i pe cap coroană și încununându-o ca Împărăteasă a cerului. În cealaltă mână, îngerii țin câte un sul de hârtie în care sunt scrise cântări de laudă Celei Preacurate: „Bucură-te izvorul cel neîntinat și purtător de viață!”, respectiv „Bucură-te crin preacurat și de Dumnezeu primitor!”.

În ceea ce privește vasul central, el poate fi reprezentat ca un potir uriaș din care curge apă într-un bazin de piatră. În unele variante ale icoanei, acest vas, sau chiar bazinul de piatră, are marginea de sus în forma Sfintei Cruci, amintindu-ne astfel de forma vaselor de botez din primele veacuri creștine.

  

Coborându-ne privirea în partea de jos a icoanei, vedem de-o parte și de alta a bazinului, mulțime de oameni: arhierei, preoți, împărați și împărătese, oameni de rând, bolnavi și slăbănogi, spălându-se sau bând apa cea dătătoare de vindecare. După cum știm, Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii și, implicit, icoana reprezentativă își au sorgintea într-o minune pe care Maica Domnului o săvârșește în apropierea Constantinopolui, în secolul al-V-lea, asupra unui orb. Se întâmpla cu puțin timp înainte ca Leon cel Mare să devină împărat. Pe când acesta se plimba printr-o pădure, se întâlnește cu un bătrân orb care îi cere apă. Viitorul împărat, ghidat fiind în chip minunat de Maica Domnului care îi și făgăduiește că în curând va ajunge să conducă Imperiul, găsește un izvor de apă din care bând orbul și spălându-și fața își recapătă vederea. Din acel moment și până în ziua de astăzi, numeroși credincioși s-au întors vindecați de la acel izvor minunat prin rugăciunea și mijlocirea Maicii Domnului. Pictorul creează un arc peste timp și încearcă astfel să surprindă într-o singură imagine întreaga istorie a Izvorului Tămăduitor.

Icoana Izvorului Tămăduirii o găsim atât în reprezentările murale, pe cupola Aghiazmatarelor, dar și ca icoană propriu-zisă întâlnită cu precădere pe iconostasele Bisericilor care poartă acest hram.

Sursa: doxologia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

91 − 82 =