Credincioşii din Botoşani au participat în urmă cu două zile la o nouă conferinţă duhovnicească. De această dată, s-a prezentat tema „Cultul morţilor“ de către părintele Visarion Vizitiu de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Botoşani, şi de către părintele Nicolae Bobârnea de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – Eternitatea din Botoşani.

„Cultul morţilor are o însemnătate deosebită în credinţa ortodoxă, iar Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ne dau nenumărate exemple despre folosul şi importanţa lui. Omul fiind alcătuit din trup şi suflet, despre sfârşitul lui Sfânta Scriptură mărturiseşte: «Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiast 12, 7). Încă din Vechiul Testament, s-a rânduit să se facă pomenire pentru cei morţi. În creştinism, rolul acordat sufletului în învăţătura de credinţă şi în viaţa religioasă a făcut ca grija pentru cei morţi să devină una dintre componentele de frunte ale pietăţii creştine şi să se exprime în forme din ce în ce mai bogate şi mai variate. Rugăciunile pentru cei morţi sunt în strânsă legătură cu judecata particulară şi cu starea sufletului de după ea, până la judecata obştească. Pomenirea la Liturghie pentru cei adormiţi, parastasele şi săvârşirea de fapte bune pentru sufletele lor sunt cadourile şi buchetul de flori pe care le oferim celor ce au trecut în viaţa de dincolo. La Proscomidie, preotul scoate părticele pentru cei vii şi pentru cei adormiţi şi le aşează pe Sfântul Disc, iar în timpul Sfintei Liturghii, când le pune în Sfântul Potir, rosteşte următoarele: «Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi»“, a relatat părintele Petru Fercal, misionar protopopesc. La finalul coferinţei, Corul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, dirijat Laurenţiu Palade, a intonat câteva cântări duhovniceşti.

Sursa: doxologia.ro

conferinta_botosani_0conferinta_preoti

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 60 = 68