Trei prieteni negustori se întorceau spre casă de la un tîrg îndepărtat, unde făcînd afaceri bune, strînseseră mulți bani. Cum noaptea i-a prins pe cale au rămas la un han, urmînd ca dimineața următoare să-și continue drumul.

A doua zi dimineața, unul dintre ei, om așezat și credincios, le zise celorlalți:

-Fraților, astăzi e Sfînta Duminică și se cade să mergem la Sfînta Liturghie. Să nu călcăm această zi, că vedeți cît bine și ce bogăție ne-a dat bunul Dumnezeu!

-La biserică ne vom duce altădată. Noi suntem drumeți și avem iertare dacă vom călca rînduiala, după cum spui dumneata, zise unul.

-Și apoi, dacă vom merge la slujbă, trebuie să plecăm la prînz și pierdem astfel toată ziua. Ce crezi dumneata că sunt dispus să-mi pierd timpul pe drum? Adaugă celălalt.

În timp ce primul pleca spre biserica din apropiere, ceilalți doi  și-au continuat drumul lor spre casă. Merseră ei ce merseră pînă ajunseră într-o pădure. Nu apucară să pătrundă prea adînc în desișul codrului, cînd, niște tîlhari, năpustindu-se asupra lor, au pus mîna pe ei. Le-au luat hainele și banii după care, legîndu-i de un copac au fugit.

Puțin după ora prînzului sosește la locul cu pricina și cel care fusese la biserică. Mulțumind lui Dumnezeu că îi scăpase de o asfel de ispită, îi dezlegă și le spuse:

-Ei vedeți? Dacă veneați și voi la biserică cu singuranță că nu vi s-ar  fi întîmplat asta. Însă voi vă grăbeați… Nu ați avut puțin  timp de ”pierdut ” cu Dumnezeu, așa că l-ați pierdut cu hoții. Voi n-ați auzit ce spune preotul nostru la biserică… ? Că timpul Sfintei Liturghii e timpul lui Dumnezeu și că cel care nu merge la biserică, în acest timp, îl fură pe Dumnezeu? … Iată că ați pierdut toți banii pe care Dumnezeu vi-i  dăduse mai înainte cu milostivire. Dacă v-a plăcut ce-ați pățit, să mai faceți  și altădată tot așa, adaugă consăteanul lor cu durere. Cred că ar fi bine să mulțumiți lui Dumnezeu că ați primit doar o lecție și ați scăpat cu viață. Putea să fie și mai rău!

Sursa: ”Pilde și povestiri”, Vol. II, Editura ”Credința Strămoșească”, Iași, 1991

LĂSAȚI UN MESAJ

28 − = 20