Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintîi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Mai mare decît acestea nu este altă poruncă.(Marcu 12, 30-31)

 

Ne gîndim adesea că e destul dacă recunoaștem existența luiDumnezeu, că e destul să credem că El există. Dar nu-i așa. Nu-i destul. Dacă avem doar această credință, nu suntem cu nimic mai presus decît diavolii, pentru că și ei „cred și se cutremură”. Ce ne trebuie în plus? Domnul ne-a spus-o clar: iubire .Dacă nu avem iubire, credem degeaba.Dar iată că, deși credința sănătoasă înseamnă să iubești, noi nu iubim. Și înloc să recunoaștem că nu iubim, deci nu avem credințã, ne umplem de ipocrizieți ne considerăm credincioși. Dar ce rămîne cînd va trebui să trecem testul Iubirii? Pentru că Dumnezeu ne-a spus că acesta este criteriul Judecății.

Iubirea nu înseamnă ca eu, dacă sunt un obișnuit al bisericii, să mă apuc să dau cu superioritate lecții celui care e la începutul întîlnirii sale cu Dumnezeu  și nu știe uneori cum să se comporte. Iubirea înseamnă delicatețe. Iubirea nu înseamnă ca, dacă am ajuns la biserică după începutul slujbei, să iau la închinat toate icoanele (inclusiv cele de la iconostas, dacă se poate), iar apoi să îmi fac loc prin mulțime (eventual printr-o îmbrînceală). Iubirea înseamnă discreție. Credința nu înseamnă să îmi i-au fustă la biserică pentru că așa dă bine, dar să nu găsesc decît una strîmtă, care îmi scoate în evidență posteriorul. Nici să îmi pun o batistă în vîrful capului, pe post de năframă. Iar dacă mi-s „în regulă” și fusta, și baticul, nu înseamnă că am motiv să o judec pe cea care nu le poartă. Iubirea îmi cere să mă îmbrac astfel încît să nu îl smintesc pe celălalt, în biserică să încerc să trec neobservat, să nu atrag cu nimic atenția celor care se străduiesc să se lepede de grijile acestei lumi ți să se roage .Iubirea nu înseamnă să fiu nelipsit de la biserică, dar să nu țin cont de nevoile celorlalți. Iubirea înseamnă să trăiesc în prezent, să primesc darurile și întîlnirile pe care mi le dă Dumnezeu prin întîmplări și oameni. Credința nu înseamnă să vînez toate maslurile din împrejurimi, unde să mă duc „pentru binele familiei, sănătate și «noroc» în casă”, nici să consider Sfîntul Maslu „mai bun” decît Sfînta Liturghie. Iubirea nu înseamnă, de fapt, să pun orice altceva mai presus decît Sfînta Liturghie. Nici măcar un pelerinaj făcut Duminica în cele mai sfinte locuri, dar care mă ține așezat pe scaunul mașinii, exact în momentele în care Hristos Se jertfește pentru mine pe Sfînta Masă a Altarului și mă cheamă să fiu împreună cu El. Iubirea mă îndeamnă să răspund invitației Lui plină de… Iubire. Iubirea nu înseamnă să alerg pe la nu știu cîte mănăstiri, să dau nu știu cîte pomelnice, pentru nu știu cîte slujbe, ca să mi se îndeplinească nu știu care dorință arzătoare. Dumnezeu nu e un tonomat de împlinit dorințe, în care săbagi un număr exact de fise (fie ele pomelnice sau slujbe). Iubirea nu poate fi cumpărată. Iubirea nu înseamnă să stau cu mîinile în sîn și să mă  uit la cer, așa cum nu înseamnă că, dacă cineva vrea să facă ceva, să îi pun imediat bețe în roate, fie doar și prin vorbe. Iubirea e vie, se implică,se bucură de celălalt.Iubirea nu se referă numai la anumite momente sau situații din viața mea, ci la fiecare clipă.

Iubirea cuprinde totul. Iubirea înseamnă să fiu viu, să vreau să fac și eu ceva bun, ca răspuns la dragostea nețărmuită pe care mi-o poartă Domnul.  Și atunci cînd face altul ceva, să îl susțin măcar cu o încurajare, dacă nu pot face mai mult. Dacă greșește, iubirea mă îndeamnă să îi atrag atenția cu delicatețe, nu să îi distrug lucrarea. Credința înseamnă să îmi încredințez viața lui Dumnezeu. Să Îl ascult, punîndu-mă sub ocrotirea unui duhovnic, care mă îndrumă. Să Îl primesc pe Dumnezeu ca Tată mereu prezent, nu doar să cerșesc atunci cînd am vreo problem, iar apoi să mă întorc liniștit la problemele cotidiene. Sfînta Liturghie este cel mai mare dar pe care ni l-a lăsat Hristos. E Jertfa pe care El o împlinește iar și iar, pentru mine și pentru fiecare dintre noi. Doar țintuit în pat am motiv să nu fiu Acolo și cu trupul; iar dacă chiar nu pot să merg, iubirea îmi spune să particip măcar cu duhul, rugîndu-mă în timpul acela. Iubirea înseamnă să îmi schimb întreaga viață. Cînd iubești, iubești tot timpul, nu doar la anumite ore din zi, în funcție de interese. La slujbe spunem „Pe noi înșine și TOATĂ viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Nu o parte din viață, nu doar anumite momente, cînd vrem ajutor. Nu doar cînd ne convine. Ci TOATĂ viața. Sfîntul Maslu și celelalte slujbe nu fac minuni fără ca eu să fac efortul de a schimba ceva în viața mea, de a ieși din răutate. Iubirea înseamnă ca în timpul slujbelor Dumnezeu să fie totulpentru mine și nimic altceva să nu mă intereseze. Credința înseamnă să iubesc. Înseamnă ca atunci cînd cineva se apropie de Biserică să îi arăt toată dragostea și iertarea pe care mi-a arătat-o și mie Dumnezeu. Să îl primesc cu căldură și zîmbet, chiar dacă nu le știe pe toate de la început. Credința fără iubire nu înseamnă nimic.

Sursa: revista ”Apostolat în Țara Făgărașului”, nr. 50, martie 2011,  pag.6

LĂSAȚI UN MESAJ

2 + 2 =