IMG_5743

Seara zilei de duminică, în Biserica Sfânta Treime din s. Lucășeuca a fost deosebită, prin prezența Prea Cuviosului Părinte Augustin Zaborosciuc, nevoitor al Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din s. Curchi.

Creștinii au avut parte de întărire spirituală și de hrană duhovnicească, care este atât de necesară pentru perioada Sfântului și Marelui Post. În același timp, a fost trecută în revistă importanța și specificul fiecăreia dintre Duminicile Postului, atenție deosebită fiindu-i atrasă Duminicii a IV-a din Post, cât și Cuviosului Ioan Scărarul, care ne-a lăsat scrierea sa atât de actuală după mai bine de o mie de ani! Mesajele acesteia, întăresc atât inimile monahilor cât și a creștinilor de rând: Ascultarea înseamnă a nu te mai încrede în tine toată viața, indiferent de ce bine ai săvârși. Sau: Creștin este cel ce Îl imită pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire. Despre rugăciune, Sfântul Ioan Scărarul ne spune: Rugăciunea este, după ființa ei, apropierea și unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susținătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu. La final, părintele ne-a oferit răspunsuri la mai multe întrebări ce țin de viața creștinului ortodox și de poziția pe care trebuie să o ia aceștia într-o situație sau alta.

Mulțumim lui Dumnezeu care ne binecuvântează și ne întărește în calea mântuirii! Mulțumim tuturor creștinilor ortodocși, care își fac timp să participe la Serile Duhovnicești din incinta Bisericii noastre și să primească întărirea necesară petrecerii cuvenite urcușului nostru duhovnicesc! Prea Cuvioase Părinte Augustin, Domnul nostru să te întărească în slujirea Cuvântului! Vă aducem sincere mulțumiri!

Preot Iulian Rață

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 4 = 6