Harul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului este neobişnuit: el întoarce, vindecă şi întăreşte copilul trupeşte şi duhovniceşte. Împărtăşirea cât mai deasă este zălogul sănătăţii lui trupeşti şi sufleteşti.

Un medic mărturisea că recurgea rar la ajutorul medicamentelor în cazul copiilor care erau des împărtăşiţi.Asupra acestor copii legea moştenirii însuşirilor rele nu are nici o putere. E. Poseleanin vorbeşte despre nişte părinţi care aveau motive serioase să se teamă că defectele lor vor fi moştenite de copil. Pentru a împiedica transmiterea lor, după sfatul duhovnicului, ei împărtăşeau pruncul în fiecare duminică. Astfel, acesta a crescut complet sănătos.

Uneori, de Taina Euharistiei se leagă întâmplări de vindecare miraculoasă a copiilor. Astfel, unul dintre marii învăţători ai Bisericii, Sfântul Andrei Criteanul, în copilărie, nu a vorbit mult timp. După o rugăciune fierbinte a părinţilor pentru însănătoşirea copilului, în momentul împărtăşirii lui cu Sfintele Taine, legăturile limbii s-au rupt.

Episcopul Teofan Zăvorâtul a observat că în ziua când sunt împărtăşiţi copiii sunt mai liniştiţi. Câteodată chiar sunt plini de bucurie duhovnicească şi sunt gata să îmbrăţişeze pe oricine.

După rânduiala Bisericii, începând de la vârsta de patru ani pruncul nu trebuie să mănânce şi să bea nimic dimineaţa, până la Sfânta Împărtăşanie.

(N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp. 39-40)

Sursa: doxologia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

− 3 = 6