În Alexandria Egiptului, în zilele lui Pavel patriarhul, o fecioară oarecare, rămânând fără părinți, avea multă avere, însă era nebotezată. Iar într-una din zile, plimbându-se prin via sa, care îi rămăsese de la părinți, a văzut pe un om, pregătindu-se să se spânzure și, alergând, i-a zis lui: „Ce faci, omule?” Iar acela a răspuns ei: „Fecioară, lasă-mă pe mine, că în mare necaz sunt.” Zis-a lui fecioara: „Spune-mi mie pricina și, de se va putea, îți voi ajuta ție.” Iar el a zis: „Cu multă datorie, sunt dator și mă chinuiesc cei cărora le sunt dator și mi-am dorit moartea, mai bine decât să trăiesc o viață rea.” Deci, i-a zis lui fecioara: „Să vii după mine și, tot ce am, să iei și să dai pentru tine, datoria, ca să nu te pierzi pe tine însuți, mă rog, ție.” Și, mergând, așa au făcut. După aceea, fecioara sărăcind, și neavând pe cineva ca să se îngrijească de ea, fiindcă nu avea părinți, s-a dat la desfrânare, iar, după un an, s-a îmbolnăvit; deci, venindu-și în sine, s-a umilit și zicea către vecinii ei: „Pentru Dumnezeu, faceți milă cu sufletul meu și rugați pe patriarh, ca să mă boteze și să mă facă creștină.” Însă nimeni nu o lua în seamă, zicând: „Cine să vorbească pentru această desfrânată?” Iar ea se întrista mult și se ruga lui Dumnezeu. Și, iată îngerul Domnului a venit, în chipul omului aceluia, cu care făcuse ea milă, pe care de la spânzurătoare îl scăpase și i-a zis ei: „De ce te mâhnești, stăpâna mea ?” Iar ea a zis: „Doresc să mă botez și nimeni nu voiește să vorbească pentru mine cu patriarhul”. Și i-a zis îngerul: „Oare cu adevărat, dorești ?” Iar ea a răspuns: „Cu adevărat, voiesc”. Apoi i-a zis ei îngerul: „Nicidecum să nu te mâhnești, că eu voi aduce pe cineva și te vom duce pe tine la biserică”. Deci, a adus la dânsa și pe alți doi îngeri și luând-o au dus-o la biserică. Apoi, s-au închipuit și alte feţe cinstite, din palatele împărătești, care, știind rânduielile bisericii, au chemat pe clerici, adică un preot și un diacon, rânduiți pentru aceasta și le-au grăit lor, ca să o boteze pe dânsa. Și aceștia ziceau către ei: „O veți lua oare pe ea în chezășie ?” Și au zis : „Cu adevărat, noi vom fi chezași pentru dânsa”. Apoi, așa, au botezat-o pe ea. Și, în haine albe îmbrăcând-o, au mers la casa ei, cu chezașii săi. Și, ajungând acolo, s-au făcut nevăzuți. Iar vecinii, venind, au văzut-o pe ea îmbrăcată în haine albe și i-au zis: „Cine te-a botezat ?” Ea le-a spus lor: „Au venit niște oameni și m-au dus la biserică și, poruncind preoților, m-au botezat”. Și au grăit ei: „Cine sunt ?” Și, dacă n-a putut spune cine sunt, au mers și au spus patriarhului. Iar el, chemând pe cei rânduiți ca să boteze, a zis lor: „Ați botezat-o, oare, voi pe dânsa ?” Iar ei au zis: „Noi stăpâne, am botezat-o, fiind rugați de cineva din palatele împărătești.” Și, patriarhul, chemând pe cei de care i se vorbise, din palatele împărătești, i-a întrebat pe ei dacă au luat-o în chezășie. Iar ei au zis: „Noi nici nu o știm, nici n-am văzut-o pe ea”. Și atunci a cunoscut patriarhul, că din dumnezeiască putere, s-a făcut lucrul acesta. După aceea , chemând pe fecioară, i-a zis ei: „Spune-mi mie, fiică, ce bine ai făcut ?” Ea a răspuns: „Ce bine să fac eu, o desfrânată săracă ?” Zis-a iarăși ei: „Oare, deloc, nicidecum, nu te știi pe tine să fi făcut vreun bine ?” Atunci, a zis ea: „Nimic, stăpâne, n-am făcut, fără numai că, văzând pe un om, care vrea să se spânzure, fiindcă îl asupreau datoriile, i-am dat lui toată averea mea și l-am izbăvit pe el.” Și aceasta zicând, fecioara, îndată, a murit. Deci, așa, patriarhul și cei ce erau cu dânsul, au proslăvit pe Dumnezeu și au zis: „Drept ești, Doamne și drepte sunt judecățile Tale, Slavă Ție pentru toate.”
Sursa: ”Proloagele”, Vol. II, pag. 659-660.

LĂSAȚI UN MESAJ

− 5 = 2