Postul cel Mare reprezintă o progresivă revenire a omului în sine, o trăire accentuată a vieții duhovnicești, o negare a fatalității morții, o răstignire a păcatului din noi și o nevoie de înviere cu Cel Răstignit și Înviat. Postul ne ajută să vedem lucrurile mai simplu și mai clar, să ne adâncim în noi înșine pentru a dărâma mândria și a ne rezidi pe temelia cea nouă, Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, răspunzând chemării Tatălui. Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, ne-a împărtășit câteva din tainele acestui drum către adâncul din noi.

Care este specificitatea Săptămânii Mari față de celelalte săptămâni ale Postului Sfintelor Paști?

Trei săptămâni Biserica ne pregătește pentru post, postul este de 40 de zile, care la rândul său ne pregătește pentru Săptămâna Pătimirilor, ca să ne răstignim împreună cu Hristos. Ca într-o spirală, viața noastră duhovnicească se adâncește în Hristos, și cu Hristos în Dumnezeu, în lucrarea de mântuire a noastră. Săptămâna Pătimirilor înseamnă săptămâna Răstignirii lui Hristos și a răstignirii noastre, a coborârii lui Hristos până la iad, și a coborârii noastre până la iadul propriu. Vorbim aici de perioada Triodului, însă aceasta nu înseamnă că după Paști noi nu ne mai ocupăm de răstignirea noastră. În fiecare duminică noi sărbătorim Învierea, și în fiecare vineri noi prăznuim Răstignirea Domnului. De aceea și postim, sau mai și ajunăm. Noi avem 53 de zile ale Învierii. Toate duminicile de peste an sunt zilele Învierii! Toate vinerile de peste an sunt zilele creației noastre, căci am fost creați în ziua a VI-a, care era ziua de vineri, și ale restaurării noastre, ale recreării noastre pe Cruce. Să observăm că Biserica ne duce în acest ciclu de zece săptămâni spre adâncul, spre interiorul, spre abisul sinelui nostru, pe calea spre noi înșine.

Cum să ne spovedim cât mai eficient în aceste zile care ne mai despart de Învierea Domnului? Cum să ne cercetăm înaintea scaunului spovedaniei?

Taina Spovedaniei este ca o operație. Ca să scoți răul din trup, trebuie să te pregătești bine, și tu, și duhovnicul… Și duhovnicul trebuie să se pregătească, căci s-ar putea să clacheze el… Trebuie să te pregătești bine și să pui degetul pe rană. Toate spuse cu numele…, fără detalii. De obicei noi mergem la detalii ca să îndulcim lucrurile. Omul care nu s-a spovedit niciodată de obicei vine și, prima dată, ce credeți, spovedește satul, apoi începe să-i spovedească pe cei de pe strada lui, apoi pe cei din familie și, dacă ai răbdare ca duhovnic, ajunge și la el, dar s-ar putea ca într-un an, doi să ajungă la el… Spovedaniile bune sunt acelea care sunt punctuale. Mă spovedesc pe mine! Nu așa: „Părinte, vezi, am fost în cutare loc și oamenii au început să bârfească, eu n-am zis nimic, ba chiar am zis și eu ceva, și uite așa m-am aflat și eu bârfind”. Sau mai spune și cu numele: „Cutare m-a provocat, și eu n-am putut.” Nu, dragă, ce ai făcut? Asta e! Dacă nu vrei să scapi de păcat, atunci spovedește pe altul, poate îi dau dezlegare lui… Spune-le numele și-i dezleg pe ei, dacă i-ai spovedit pe ei. Asta este problema la noi. N-avem curajul, și în general bărbații, aceștia mai viteji… Când îl vezi în afara bisericii zici că împărățește lumea, dar la spovedanie n-are curajul… Nu-i problemă! Datoria noastră este să-i ajutăm pe oameni și să avem răbdare noi. Aceasta nu înseamnă că toată viața va face așa. Nu se mai spovedește la mine, că n-am timp. Într-o săptămână mărturisesc cam vreo 300 de oameni, cam spre sfârșitul săptămânii, vineri, sâmbătă și duminică. Pentru ca spovedaniile să fie bune, nu trebuie să dureze mai mult de dublul timpului în care rostesc dezlegarea mea. Își poate mărturisi păcatele tot în atât timp cât durează dezlegarea. E firesc, pentru că altfel moare omul, îl pierzi pe masa de operație. Asta e! Spovedania trebuie deci să fie foarte serioasă.

În ritmul vieții actuale ne este tot mai greu să menținem un program de rugăciune. Cum putem să ne așezăm într-o bună rânduială astăzi?

Depinde ce înțelegeți prin program de rugăciune. Trebuie să-l faci după măsura ta. Programul de rugăciune merge la dumneavoastră, care sunteți în lume, de la cinci minute dimineața și cinci seara, până la o jumătate de oră dimineața și o jumătate de oră seara. Nu cred că dumneavoastră trebuie să vă rugați mai mult. E părerea mea. Aveți duhovnic, el să vă îndrume! După părerea mea, dacă vă rugați o oră pe zi, puteți să vă rugați și bine, nici să n-o faceți în grabă, și să spuneți lui Dumnezeu tot păsul dumneavoastră. Nu neapărat o oră, dacă nu puteți. Ce este mai important nu este durata, ci ritmul. Când te rogi lui Dumnezeu nu trebuie să fii adormit. Roagă-te după ce ai venit de la serviciu, fă-ți rugăciunile de seară după ce ai mâncat, imediat. Să fie făcute liniștit și cu seriozitate. Să ai conștiința că stai ­înaintea lui Dumnezeu.

„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” sau „Doamne, iartă-mă!”, poți spune mereu. Dar asta este altceva. Însă de două ori pe zi e necesar, e strict necesar să te rogi. Să nu spui: „Astăzi nu am timp!” Ca să fie un dialog complet, rugăciunea trebuie însă însoțită de lectură duhovnicească, ori din Sfânta Scriptură, ori din Sfinții Părinți. Dialogul complet este ca eu să vorbesc și Dumnezeu să-mi vorbească, nu? Deci, după ce mă rog, iau Sfânta Scriptură, sau o carte din Sfinții Părinți, sau din Părinți contemporani, și citesc măcar o frază, rețin o idee.

Vedeți, și la slujbă, noi ne rugăm, dar și Dumnezeu ne vorbește. Preotul este în dublă misiune. Când stă cu fața către Altar, către Răsărit, ne reprezintă pe noi și vorbește în numele nostru, iar când stă cu fața către noi Îl reprezintă pe Dumnezeu și vorbește în numele lui Dumnezeu. Înainte de a zice rugăciunile mai este ceva, trebuie să ne cerem iertare. Nu te poți mărturisi de două ori pe zi, cum se mărturisesc pustnicii, dimineața pentru gândurile pe care le-au avut noaptea, și seara pentru gândurile sau păcatele pe care le-au făcut peste zi, nu poți să te mărturisești la duhovnic, dar poți să le enumeri în fața lui Dumnezeu. Atunci înveți și cum să te spovedești: „Doamne, am păcătuit. Am făcut asta, asta și asta… Iartă-mă, Doamne!” Dacă eu v-am greșit unuia dintre dumneavoastră, și de ieri nu ne-am mai întâlnit de când v-am greșit, cu ce ar trebui să încep? Cu a-mi cere iertare, nu? Și doar mai apoi să vă rog ceva, nu? Nu pot să mă fac că plouă: „Lasă, că Dumnezeu mă iartă!” Nu! Eu nu mă iert! Dacă eu sunt serios, nu-mi permit să nu-i spun: „Doamne, iartă-mă. Uite, am fost neserios, uite, am vorbit aiurea, uite, am judecat pe semenul meu…” Asta, asta și asta… Și pe urmă mă rog. Întâi îmi cer iertare și pe urmă mă rog. După ce mă rog, citesc un cuvânt, și atunci e un dialog serios și complet cu Dumnezeu.

Aceasta socotesc eu că este rugăciunea. Așa vom dobândi un ritm de viață. Oricât ar fi de bulversată, de nebună lumea aceasta, totul depinde de mine, de cât sunt de serios cu Dumnezeu. Dacă eu sunt într-o relație cu Dumnezeu, îmi păstrez echilibrul într-o lume nebună. Ritmul vieții mele depinde de mine și de Dumnezeu, nu depinde nici de lume, nici chiar de duhovnic, nici chiar de Biserică. Dacă eu nu vreau, nici Dumnezeu, nici duhovnicul, nici Biserica nu mă poate mântui!

Cum să permanentizăm în viața noastră profunzimea duhovnicească a slujbelor Săptămânii Pătimirilor?

Dacă am reușit să ne pregătim cum se cuvine în post, și am reușit să gustăm din dulceața sfintelor slujbe din Săptămâna Pătimirilor, dacă am reușit să participăm activi, cu toată simțirea noastră, cu sufletul, dar și cu osteneala trupului, cu siguranță că vom vrea să revină stările acelea, cu siguranță ne vom strădui ca fiecare zi de vineri să o apropiem de Vinerea Mare, cu siguranță că fiecare duminică vom încerca s-o privim și s-o înțelegem ca Înviere, fiecare zi din viața noastră devenind o zi a lucrării mântuirii, cum de altfel este socotită Săptămâna Patimilor, în care Hristos lucrează mântuirea noastră. Hristos pe cruce și în viața Lui a recapitulat întreaga lume, mântuirea întregii lumi, a fiecărui om în parte, în Persoana Sa. Cu noi fiecare, Hristos lucrează mântuirea subiectivă, în viața noastră, cu fiecare dintre noi, adică mântuirea realizată de Hristos în Săptămâna Mare devine proprie nouă, trăind-o în fiecare Post Mare, în fiecare Săptămână a Patimilor și, dacă se poate, în fiecare zi.

Sursa: ziarullumina.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

− 1 = 1