SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU

SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU

313
0

Încă de la început, Doamne, Îţi sunt recunoscător că mi-ai dat puterea de a mă mulţumi cu un petic de cer ghimpat, spre care speranţele mele, prin ochii înlăcrimaţi, zboară printre nori, sus, acolo… atât de departe, la Tine!

Doamne, mă bucur că mi-ai dat înţelepciunea de a mă împăca cu mine, că mi-ai alungat gândurile negre mocnite în neputinţa descătuşării şi mi-ai redat liniştea şi credinţa în Tine.

Întorcându-Ţi Faţa spre mine, Doamne, mi-ai dat bunătatea să împart patul cu un coleg de suferinţă, şi chiar dacă aceasta îmi creează un disconfort, ai făcut să nu-mi încarc mintea cu fărădelegile lui, ci doar să-l înţeleg aşa cum este el, bolnav şi neputincios, fără să mă gândesc că mâine ar putea să-mi facă cel mai mare rău, şi să-l sprijin aşa cum aş ajuta pe cineva drag.

Doamne, îţi mulţumesc că îmi dai zilnic o pâine şi un blid de mâncare cu puţine calorii, care, chiar dacă îl mănânc în picioare, pe pat sau pe tocul ferestrei, m-a făcut în sfârşit să ajung la greutatea ideală, cu toată că afară, în libertate, am încercat toate reţetele de slăbit din lume.

Mi-ai dat, Doamne, ca setea să mi-o astâmpăr cu apa asta vie din Jilava, care mă face rezistent, ca într-o binecunoscută reclamă.

Doamne, prin grija Ta m-ai internat aici, în cel mai eficient „spital”, şi m-ai dezintoxicat de vise deşarte şi de patima alcoolului, devenind din nou om.

Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai însuflat modestia şi m-ai făcut să înţeleg că pot trăi cu un castron, o lingură, cu câteva haine şi o pereche de tenişi, în timp ce afară nu-mi ajungeau toate hainele de firmă din şifoniere.

Doamne, m-ai făcut rezistent şi m-ai protejat de toţi factorii care ar fi putut să mă îmbolnăvească, ordonând organismului meu ca aici, în detenţie, să nu se lipească nici o boală de el. Astfel, am devenit imun la pişcăturile ploşniţelor, pe care acum nu le mai simt, nu mă mai scarpin, nu-mi mai apar blândele mari şi roşii care mă chinuiau la începutul detenţiei.

Mi-ai dat, Doamne, posibilitatea de a-mi schimba miile de prieteni de pe Facebook, dintr-o lume virtuală, cu o lume groaznic de reală, cu care, chiar dacă discut doar despre pământ şi animale, descopăr adevărata faţă a comunicării.

Doamne, Îţi mulţumesc că le-ai dat răbdare şi pricepere educatorilor care au sprijinit efortul de reabilitare şi că m-ai făcut să înţeleg ce e în mintea unor gardieni atunci când îmi spun: „Ia pe cinci, că te bocăncesc!”.

Te rog să ai grijă, Doamne, de cei care m-au ajutat necondiţionat, m-au încurajat, mi-au trimis scrisori sau, pur şi simplu, s-au gândit la mine.

Vreau să-Ţi mai spun că sunt recunoscător că m-ai cazat la un pat de la nivelul al treilea, fiind astfel privilegiat că sunt mai aproape de Tine!

În încheiere, Doamne, vreau să-Ţi spun că eu ştiu că eşti foarte ocupat şi nu vei avea timp să-mi răspunzi la scrisoare, dar ştiu că, în preamare răbdarea Ta, vei citi rândurile mele şi sunt convins că-mi vei fi alături şi mă vei ajuta să-mi duc crucea pe calea ce duce spre lumina adevărată a credinţei.

 Al tău creştin,

Alexandru

Penitenciarul Vaslui

 Text premiat la concursul lunii septembrie 2014

Sursa: www.familiaortodoxa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

21 + = 28