Atenţie dreptmăritori creştini! Se deschide o nouă campanie de prozelitism sectar în Moldova. Şi de data aceasta nu mai vin pastorii din America să vă vândă locuri în Raiul american aşa cum v-aţi obişnuit sau să vă smulgă zeciuiala din gura copiilor voştri. De data aceasta vin să vă facă plinul cu presupusul duh aşa-zişii preoţi reformaţi. Din ştirile mondene am înţeles că vin chipurile la invitaţia preoţilor noştri ortodocşi. Pe pariu că asta n-o cred nici ei dar o afirmă să fie mai cool şi mai credibili în zelul lor de ajutorare forţată a nevoilor noastre spirituale. Probabil i-or fi chemat oficialităţile adâncului prin reprezentanţii locali, dar asta este altă chemare, nu-i o chemare ortodoxă.

     Cine este răspopitul Cristian Florea şi pochimea lui? Aici trebuie să recunoaştem că s-au mai strecurat şi prin Facultăţile de Teologie Ortodoxă nişte tămâitori la două altare diferite care au ajuns repede pravoslavnici pe din dos. Înspăimântaţi de misiunea de preot şi de slujirea aproapelui atins de boala păcatului au dat-o în mândreţe meditând:”cine sunt eu pe lângă spurcaţii ăştia şi ce caut eu printre păcătoşii de ortodocşi?”. Şi tot umblând după chilipiruri spirituale au scăpat repede şi de omenie şi de ortodoxie, că de, oricum jinduiau gloria de umplutură deşartă, aşa că li s-a fâlfâit frumos de parohie şi de enoriaşi. Cam toată pochimea asta s-a şi crezut repede Lutheri, Munzeri, Knoxi şi alte podoabe reformatoare şezetoare pe soclu în adunare, îmbrăcaţi la patru ace în stofă de togă neo-protestantualizată. Dealtfel, sunt foarte apreciaţi şi căraţi din breaslă-n breaslă prin pelerinaje multiple pe banii zeciuitorilor fideli ca să facă bârfă opărită şi întărtată împotriva Bisericii Ortodoxe. Şi nu puţini sunt curioşii care se adună să admire cocoşii…

   Ştiu că pe mulţi îi chinuie întrebarea: „Cum nişte preoţi cu scaun de şedere prin facultate la cap au trecut din dreapta credinţă în stânga ei?” Cum au putut schimba teologia cu ideologia, tainele cu simbolurile şi muzica psaltică cu mazurca? De unde li se trage şi ce Doamne au putut greşi în viaţa lor de şi-a bătut joc diavolul în halul ăsta e ei?

     Nu ştim cum au intrat atât de adânc în experimetul ăsta diavolesc dar un lucru este clar: ăştia au călărit Facultatea de Teologie la galop. Şi în loc de cursurile materiilor teologice care trebuiau să le intre în cap au rămas din toată facultatea doar cu „iapa de curse” între picioare. Doar aşa se explică galoparea lor pe la baptişti, penticostali şi adventişti. Dacă mâine-poimâine vor începe să ajungă preoţii noştri ortodocşi păstori pe la Martorii lui Iehova sau pe la Sfinţii Mormoni să ştiţi că mare este schilodirea produsă de „duhuri” în misiunea lor.

     Nu putem să avem pretenţii de la cei care au trecut direct de la ghicitul în cărţile de tarot la ghicitul în cărţile biblice, dar de la preoţi şi încă trecuţi pe la facultate… Şi scriu aceste lucruri fără vreo jignire la etnia insinuată deoarece am cunoscut şi ţigani ancoraţi în ortodoxie care erau mai în pocăinţă decât fraţii lor pocăiţi de la Toflea de care vorbeşte un alt răspopit şi înscăunat ca popă la ei, fostul arhimandrit Bogdan Ionescu. Pe pocăiţii lui Ionescu îi inţeleg pe undeva că au pretenţii lăutăreşti de manifestare în adunare ca să zguduie pereţii (cum spune el), însă la noi nu putem schimba Heruvicul cu „Doamne, ţi-as da zile de la mine…, etc.”, iar stihirile cu prochimenuri pe glasul cu „daţi-aş slavă şi mâncaţi-aş gloria ta etc…” astea nu le putem ortodoxia nicicum.

     Chiar nu puteam să-mi închipui că unii preoţi ortodocşi vor decădea în aşa hal încât să se unească la unison în intonarea unor parodii la hituri celebre pe cuvinte cu pretenţii creştine gen:

Ghiţă, te-aştept deseară la „scriptură”,

Să-ţi facem o tâlcuitură!

Ghiţâcă …..ş.a.m.d.

     Să treci de la recuperarea în Hristos oferită de Biserică şi de la vindecarea omului în Hristos prin dreapta aşezare în faţa Lui la privatizarea lui Hristos trebuie să fii lichefiat bine pe creer. Am ascultat câteva mărturii ale răspopiţilor de m-am însemnat cruciş. Nici nu pot să cred că astfel de specimene deosebite au trecut printr-o facultate ortodoxă. Să te scremi atât de condensat de a deforma imaginea Bisericii şi teologia ortodoxă pe care nici măcar în parte nu ai însuşit-o – trebuie să fii ori zdruncinat ori motivat serios. Bine, bine acum să admitem că te-ai poziţionat în altă luntre şi latri la ortodoxie ca diavolul la tămâie dar cu ce vrei s-o înlocuieşti sau s-o reformezi? Atenţie mare în ce constă reforma?!! Scoaterea „eu”-ului personal în faţă şi evidenţierea personală, că de, de azi te crezi sfânt şi salvat şi pe lângă toate astea îl privatizezi pe Iisus ca în reforma de privatizare. Am rămas şocat de descrierea specificităţilor religioase ale răspopiţilor prin expresii de privatizare a lui Dumnezeu ca la uşa cortului:

(Eu personal) l-am primit pe „Isus” ca salvatorul meu personal; i-am făcut loc lui „Isus” în inima mea (personală); Eu (personal) m-am predat Dumenzeului meu (personal); în acea clipă „Isus m-a cercetat pe mine şi m-a salvat pe mine (personal)”. Cu alte cuvinte ne invită răspopiţii să înlocuim ortodoxia cu ceea ce cred ei despre Iisus şi cu impresia lor personală de a fi salvaţi şi cu neruşinata pretenţie că ceea ce cred ei este şi biblic. Ortodocşii niciodată nu au crezut că Iisus coboară în imagini de zei personalizaţi sau în diverşi „Hristoşi” distorsionaţi de oameni atinşi de viziuni patologice. Mie (personal) mi-ar fi şi frică să medizez la un Iisus personal conceput după propriile mele repere imaginare în afara Bisericii. Oare Iisus nu le va zice şi celor cu privatizarea atunci când vor da ochii cu El:

„Frate Ghiţă, uite aici este locul tău personal pentru vecie, stai în „raiul” tău personal pregătit numai pentru tine, fără rude, fără sfinţi, fără Maica Domnului, stai aici cu simbolul „Isus-ului” tău personal în care Eu ca Hristos şi Dumnezeu nu pot să intru.” Acum este de înţeles că are şi Hristos ca Dumnezeu pretenţiile Lui – nu intră în Star Track-ul imaginar al unor „Hristoşi” eretici.

       Însă alta este problema… Odată cu venirea răspopiţilor în Moldova poate unii dintre ortodocşi se vor poticni când vor auzi mărturii cutremurătoare cu lacrimi curgătoare recitate ca pe poezie şi bine regizate cu gesturi de pantomimă şi tot tacâmul ca la actorii de lux americani. Îmi îndemn creştinii ortodocşi să nu se ia după aparenţe. Este o tactică de evanghelizare americană preluată de la hiper-pastorii de meserie deţinători de Mc Church-uri în geografiile de peste ocean. În spatele unui „show-pastor” din ăsta stau echipe întregi de regizori, designeri, cosilieri vestimentari, formatori de opinii, bolnavi tămăduiţi la comandă şi coordonaţi din birouri speciale cu departamente specializate. Unul scrie scenariul, altul urmăreşte cantaţia predicii, vocea predicatorului, gesturile, altă echipă cară tămăduiţii, alţii îi grimează – şi toate acestea ca să fie show-ul complet. Cam acealşi tip de evanghelizare vin să ne aducă şi nouă răspopiţii, deşi la o scară mai modestă, cu mai puţine efecte speciale, după putinţele lor, însă cu aceeaşi poezie. Este suficient să accesăm câteva mărturii ca să vedem ce bine şi-au învăţat acelaşi recital de evanghelizare pe care îl reiau obsedant la fiecare chemare unde sunt invitaţi. De exemplu: Mărturia lui Bogdan Ionescu este aceeaşi poezie de la Biserica Adoram din 09. 12. 2012, cu cea de la emisiunea „Se poate şi altfel” din 22 noiembrie 2012; acelaşi recital cu acelaşi text l-a avut şi la Biserica Elim din Munchen pe 23. 01. 2013, nemaivorbind că în anul 2014 peste tot a cântat iarăşi aceeaşi predică, iar în 2015 pe 14 februarie cu aceeaşi poveste a plecat în S.U.A. la Biserica Adventistă. Nu vreau să reiau povestea cu date cu tot din mărturia convertirii lui Cristian Florea, cizelată şi aceasta în expresii lustruite ca şi mărturia lui Bogdan Ionescu şi pe care aşa-zişii pocăiţi o ştiu mai bine decât „Capra cu trei iezi” probabil. Pentru a vă scuti de asfixierea psihică pe care o produce ascultarea mărturiilor în cauză propun sub formă de rezumat piesele actorilor răspopiţi.

   Actul I – povestea vieţii „mele” în „ortodoxia păgână” unde mă împiedicam de icoane şi de traditii şi nu m-am putut salva. Astfel „eu”, cel mai mare căutător de Dumnezeu am ajuns victima Ortodoxiei.

   Actul II – în Facultatea de Teologie Ortodoxă n-am văzut (n-am deschis) Biblii, am învaţat numai „traditii şi tipic şi la inimă nimic”.

   Actul III – Misiunea de preot înţeleasă ca o misiune materială. Cârcoteala şi bârfa de rezistenţă: toţi în jurul lui „eu” sunt păcătoşi şi vinovaţi şi numai „eu”, albul ca zăpada vreau să ajung un porumbel.

     Actul IV, „happy-end”-ul final – „eu” L-am recunoscut formal pe Hristos ca „Mântuitor personal al lui „eu”. Şi astfel tot „eu” am ajuns salvat şi sfânt. Şi „eu” fiind sfânt am ieşit din mijlocul păcătoşilor ortodocşi şi „eu” m-am botezat cu cel mai drept botez. Neavând surse de venit fraţii m-au ajutat pe „eu”. M-au înaintat în grad, de la popă de parohie de ţară la pastor de oraş în buricul târgului, de la stareţ de mănăstire la episcop autodeclarat, etc.. Şi acum „eu” sunt „eu”, triumfătorul erou de epopee manelizată sau Făt Frumos cu Lacrimă, biruitorul duşmanilor, numărătorul banilor, jucând după cum îi cântă maneaua.

       Chiar şi la o privire sumară asupra lacrimogenelor mărturii ni se descoperă o curemurătoare farsă cu foarte multe intrigi, dezvăluiri şi multe osândiri şi judecăţi, acuzaţii multe şi nemulţumiri. Prin toată piesa de prea mulţi „eu” nu-l mai vedem pe Hristos. Întrebarea e „unde este Dumnezeu în toată intriga asta de teatru?”O fi stând cuminte zăvorât în colţişorul alocat din inima cu pricina aşteptându-şi dreptul la replică.

     Nu am scris aceste rânduri doar pentru a discuta cine peste cine vine în Moldova şi în ce formă ne vor aburi circarii prin vizita lor. Aceste rânduri sunt destinate şi pentru studenţii Facultăţilor de Teologie care ar trebui să-şi scaneze mai în serios viaţa de misiune atât înainte cât şi după preoţia pe care şi-au asumat-o, ca să nu devină nişte lepădături din credinţă asemenea lui Cristian Florea, Bogdan Ionescu şi alţii.

   Fiecare viitor preot trebuie să ştie până unde vrea să meargă în slujirea la care îl cheamă Hristos în Biserica Sa.

     Vrea să meargă până la bani şi colaci până unde au mers răspopiţii cu pricina (după spusa lor);

   Vrea să meargă până la glorie şi trăire comodă asemenea acestora sau îşi propune să meargă până la Hristos.

   Până şi mersul cu Hristos şi în Hristos este un urcuş gradat deoarece unii merg în misiunea lor până la mărturisirea lui Hristos, alţii pe lângă mărturisire merg până la jerfă cu Hristos, alţii jertfindu-se pe sine îi adună în Hristos şi pe ceilalţi, mergând unul lângă altul până la Înviere.

   Oare până unde pot să merg eu…Oare nu cumva eu sunt cel care merg doar până la tipic şi atât? Oare nu cumva eu sunt cel care m-am obişnuit prea lesne doar cu altarul? Oare nu cumva eu voi fi mâine lepădătorul de Hristos şi de Biserica Lui?

                                                     Preot Octavian Solomon

1 COMENTARIU

  1. Pai nu pe catolici si protestanti ii chemam la Soborul Pan-Ortodox ca observatori? Ce cauta ei la un sinod ortodox? Ce ne mai miram de acesti raspopiti, daca ierarhii nostri tac ca pestele cand se pupa Patriarhul cu Papa si se mai numesc frati?!
    Articolul este desigur relevant doar in masura in care avem mare grija la ce se intampla in propria ograda, de altfel degeaba atragem atentia la raspopiti, odata ce conducatorii se pupa intre ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

+ 12 = 18