Papa și Patriarhul

Citind declaraţiile slujitorilor din Chişinău întruniţi pe 24 martie am observat că n-au mai revenit la pomenire cei cu “nepomenirea”. Nu s-a întâmplat nici o minune şi nu pot să trec cu vederea noua provocare asupra Bisericii din Moldova.

Sincer să fiu mi s-au dilatat de-a binelea pupilele ca să nu zic că mi s-a holbat vederea deoarece nu vezi aşa ceva în fiecare zi. Nu în fiecare zi vezi cum câteva parohii încearcă să se descătuşeze de Biserica aia „netrebnică sau eretică” (cum o consideră ei) a lui Hristos în speranţa probabil că-şi vor face propria lor biserică mai dreaptă ca dreptarul, mai patriarhală decât patriarhul şi mai papală decât papa. Nu de alta doar aşa, „ШОБЫ БУЛО ГЕМОРРОЙ”, că nu avem destulă bătaie de cap.  Acum ieratată să-mi fie propoziţia incidentă, câteodată scriu cu o clipă înainte de a mă gândi, dar nu în lucrurile esenţiale ci doar în cele ce ţin de deşertăciunea unor cuvinte neînsemnate. Ştiu că este păcat, îl şi mărturisesc şi mă lupt cu el şi încă nu am fost vindecat spre ruşinea mea de vorbirea porcoasă dar nădăjduiesc …

Cu toţii le avem pe ale noastre proprii şi cu toţii ne putem rătăci fiindcă ţine de deşărtăciunea firii noastre neizbăvite încă, uneori ţine şi de temperamentele noastre mai vulcanice dar este bine când alergăm cu toţii laolaltă spre izbăvire, spre cunună. Întrebarea este asta, ce facem? Mergem împreună în Biserică prin valurile acestea ale potopului  ţinându-ne unii lângă alţii în Corabia Mântuirii sau  ne pornim fiecare cu barca lui prin furtună, aşa cum fac sectanţii?  Oare dacă Sem, Ham şi Iafet sau femeile lor ar fi sărit în potopul de atunci părăsind corabia mântuirii lor cum ar fi arătat lumea de astăzi? Şi chiar de ar fi să luptăm pentru dreapta noastră aşezare în faţa lui Dumnezeu, cum credeţi că ar fi mai potrivit să luptăm – din interiorul Corabiei sau să plecăm cu pluta pentru a da piept cu aisbergul?

Eu înţeleg şi faptul că este şi a fost dorinţă de a zidi biserică nouă probabil mai de demult dar ce facem cu cea veche de zile, o gâtuim cu totul sau?… Rupem Biserica lui Hristos şi ne facem o altă biserică mai gustoasă, ca la mama acasă şi vom fi fiecare cu biserica mamei lui, ca să nu zic „biserica măsîi” că suna a înjurătură. Mai avem bisericele din astea prin Moldova, că nu va fi prima şi nu putea fi nici ultima că doar „curatul” nu doarme ci vegheză lucrând la misiunea lui. Întrebarea este alta. Cine intră în bisericile de turmă restrânsă de la noi?  Mai intră şi Hristos sau doar parohul cu paroaha ori profetul cu profeata, deoarece pentru Hristos nu mai este loc la masa lor.

Şi oricum eu ştiu că Hristos stă la masă cu păcătoşi alde noi, aşa cum sunt patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii împreună cu toţi  creştinii şi ne sfinţeşte curăţindu-ne de păcate la masa cea sfântă  euharistică  şi nu se retrage cu cei aleşi, şi puşii de o parte a Bisericii, sau înaintea Bisericii. Oare nu cumva  prea repede umblăm cu harismometrul în Biserică şi prea repede măsurăm dacă a pierdut sau nu harul Sfânta şi Dreapta noastră Biserică?  Sau nu prea repede şi prematur am început a testa pe patriarh  însuşi, că de,  el este „ereticul” pe care nu-l mai pomenim şi împreună cu el nu vrem să-i pomenim nici pe ceilalţi „eretici” de arhierei ce sunt şi ei. Mai apare o problemă, şi anume faptul că toti ceilalti patriarhi ortodocşi îl pomenesc şi pe patriarhul nostru şi el la rândul său face aceeaşi pomenire de comuniune  şi numai unii dintre noi nu, stau cu nepomenirea că doar se spurcă din pomenire sau…

Dar cu cine oare fac  ăştia cu „nepomenirea” comuniunea în sectorul lor? Că de, comuniune numai „eu” cu „eu” nu pot să facă, deoarece nu pot să zică: „Hristios în mijlocul lui „eu”.

Cu alte cuvinte asta da, provocare la o situaţie de misiune mai serioasă. Nu prea ne-a tras misiunea de mânecă  în ultimul timp şi nou înfiinţatul  Sector Sinodal de Misiune Antisectară şi Antischismatică nu mai avea nimic de făcut…  Celelalte provocări din partea sectarilor şi tot ce se face în acest sens – conferinţe, întruniri, informare în parohii, astea nu sunt misiuni, astea sunt aşa nişte misionele. Trebuie să recunoaştem că de când am luat fiinţă stăm cu toţii cu mâneca în fund,  neprovocaţi şi …  Dealtfel, n-am apucat să terminăm „lupta” (ca să plagiez un pastor celebru şi scrisa lui)  cu celelalte secte nici măcar nu am început bine cu ele şi trebuie să tercem rapid acum la sectele noastre ortodoxe. Oricum tot sectorul sinodal a fost trăsnit peste bot cu o misiune mai profundă, mai de amploare. Nu ştiu pe cine au intenţionat cei „doisprezece apostoli” să trăsnească cu „Toaca” lor, dar să aibă grijă mare că vrând nevrând au dat şi în Biserică şi să nu care cumva să vină trăsnetul lui Hristos că o să le scapere dezbinarea pentru toată veşnicia.

Şi încă ceva, noi  înţelegem că  Sfântului Duh este călăuzitorul Bisericii noastre şi credem că el ne va călăuzi să nu se săvârşească vreo viclenie împotriva credinţei, iar ruperea de ascultare înseamnă până la urmă ruperea de Biserică care nu este eretică aşa cum încearcă unii să o definească. Nu s-a  votat finit erezia în locul adevărului şi nu putem considera nişte acte premergătoare ca acte finite dogmatice, prin care toată Biserica în apostolicitatea  şi sobornicitatea ei s-ar fi identificat. Cu alte cuvinte motivul ruperii este nul, şi oare nu va-ţi rupt cam repede de Hristos, şi pentru alte motive, mai nemărturisite încă? Marele Sinod încă nu s-a întrunit  şi este prematur să satanizăm hotărârile lui cu superstiţiile noastre de  grup sau cu vreo paranoie apocaliptică copiată de pe  http://3rm.info/ sau cum nu ştiu ce grecisme discutabile. Să te desparţi sub pretextul că se va întruni sinodul mâine şi va hotărî erezii şi toată pleroma  va recepţiona ereziile drept adevăruri dogmatice şi dacă … şi dacă … la infinit. Vorba unor oameni şezuţi la cugetarea lor: unde este „mâine”, unde suntem noi, astăzi şi unde şi când este schisma voastră?

De fapt dacă alfabetizăm un pic evenimentele vedem următoarea schemă:

  1. Actele pentru Marele şi Sfântul Sinod sunt în forma nedefinită, se pot cizela în acel Mare şi Sfânt Sinod. Şi să nu uităm faptul că acele comisii presinodale care au pregătit tematica sinodului au formulat de fapt nişte dolianţe şi nu dogme cum încearcă unii să le definească prematur.
  2. Chiar şi Sinaxa Întâistătătorilor a aprobat tematica unor dolianţe de discuţii a Bisericilor Autocefale în întrunirea festivă în care s-au întâlnit mai marii noştri. Iar comisiile delegate interortodoxe care au lucrat la acte,  nu au decretat dogme ci au adus în discuţiile lor unele păreri prin înscrisurile pe care le-au făcut.  De altfel acele comisii nici nu au emis vreun comunicat cu pretenţii infailibil, că doar nu a zis „părutu-sa nouă comisiei şi Duhului Sfânt”.  Acea comisie nu ia horărâri, ea propune teme sinodale şi doar sinodul ia hotărâri potrivit credinţei.
  3. Bisericile autocefale primesc înscrisurile comisiilor preliminare şi astfel fiecare patriarhie discută sau nu discută aceste înscrisuri întru-un sinod local, le aprobă sau nu le aprobă ca pe tematici ce vor fi confruntate în sinod şi nu ca pe nişte dogme.
  4. De altfel fiecare patriarhie poate să supună aceste tematici în discuţia sinodului local, sau poate doar să informeze sinodul de ele, sau aceste teme pot să fie discutate în unele comisii de specialitate sau patriarhul poate lua mapa cu temele şi să plece la sinod, împreună cu suita lui şi acolo să aştepte discutarea tematică, mai ales că temele nu sunt puse pe poziţii de dogme. Procedează fiecare Biserică în parte după cum crede că este mai bine.
  5. Dacă există unele erori dogmatice în tematica prezentată, patriarhul poate pune în dicuţie aceste erori în comisii specializate, sau în sinod sau poate medita în taină la aceste erori şi poate să-şi formeze poziţia sau opoziţia pe care o va discuta la Marele Sinod.
  6. Fiecare Biserică Autocefală participă la acest sinod cu câte o delegaţie de câte 24 de ierarhi dar având invitaţi şi creştini-teologi din pleroma Bisericii, cu număr restrâns desigur, dar şi cu ei….
  7. Sfântul şi Marele Sinod va lua o decizie prin consens şi fiecare Biserică Autocefală are un vot care poate fi pentru sau împotriva deciziei finale. Important este că sinodul trebuie să formuleze aceeaşi credinţă pe care noi o mărturisim acum şi nu o credinţă nouă ci aceaşi credinţă. Ce se poate schimba? Doar formularea care trebuie să fie mai explicită pentru societatea de astăzi, dar credinţa trebuie să rămână în aceiaşi mărturisire. În acest sens şi cu aceeaşi credinţă şi nu cu o altă credinţă eretică ierarhii vor putea să spună „părutu-sa nouă şi Duhului Sfânt”.
  8. Şi ultima etapă este receptarea sinodului. Dacă Duhul Sfânt va recepta Bisericile să recepteze hotărârile acestui sinod ne vom identifica cu hotărârile lui dacă nu, pleroma le va respinge.

Bineînţeles că sinodul este discutat în pro şi contra opinii şi va fi până la consumarea lui. Chiar şi acum se desfăşoară Pireu o mare conferinţă pe marginea hotărârelor „Sfântului şi Marelui Sinod”, dar de la discuţii şi acte presinodale până la hotărâri eretice generale este o cale lungă.

Eu am o teamă de altă natură însă – şi anume teamă de faptul că cei care s-au separat prematur de toată Biserica au rămas în afara Bisericii ca o rămăşiţă vulnerabilă. Şi chiar mi-i teamă să nu intre în rămăşiţa cuvioşilor voştri şi în prăvălia voastră  alte duhuri, că de, fără protecţia bisericească sunteţi expuşi. Şi doar ştiţi cum se întâmplă. Se vor juca preacucernicii şi preacuvioşii parohi din belşug cu nevăzutele puteri, aşa cum urmărim  pe la buticurile neo-protestantuate. Că vedeţi cum e la ei. Un duh le-o dă în limbi, alt duh îi tremură şi-i scuipă, alt duh îi linge, altul îi cheamă, altul îi impinge, vedeţi de cercetaţi şi duhul dezbinării şi vedeţi bine ce minuni face şi el, nu de alta dar avem poruncă de la Cartea Sfântă să cercetăm duhurile.

Şi nu credem că este cazul să ne poticnim aşa de uşor şi mai ales de ce?… de o pupătură patriarhală cu papa Romei, mare fâs de râsul curcilor.  Doar nu s-o umplut patriarhul nostru de nimic din pupat că nu se iau ereziile din pupături.  Şi nici nu s-a  mers mai departe cu rugăciuni comune, ecumenisme forţate şi alte cele. Eu nici nu  cred că se iubesc măcar duhovniceşte  cei cu pupătura în cauză. Iubovnicia asta spirituală este foarte discutabilă, că de,  fiecare e cu spiritualitatea lui. Doamne mă iartă că iară scriu înainte de gândire dar trebuie să  spunem lucrurilor aşa cum sunt şi fără adăugiri la evenimente, că dacă tâlcuim cu interpretări  scriem altă evanghelie ca sectarii. Şi încă ceva, precizez că n-o să avem nepoţei ecumenici , catolico-ortodocşi fiindcă nu s-a produs nici un mariaj între ortodoxie şi catolicism. Acum, de faţeta politichiei, se fac pocloane că aşa cere morala „soţietăţii”, dar hai să fim serioşi! Noi ştim că cei doi lideri religioşi nu mai  mor ei de acest dor de unul după altul.

 Şi  hai să fim şi mai serioşi, că doar nu l-o lăsat pe papă să-şi bage „botul”, pardon „boticul”,  la potirul nostru liturgic. Cu alte cuvinte nu ne-am împărtăşit cu acelaşi Hristos. Papa a rămas cu „Hristosul” lui personal, iar noi împreună cu patriarhul nostru am rămas în Hristos, care este Calea cea dreaptă a ortodoxiei, Adevărul din Biserica Lui, şi Viaţa cea veşnică de cunună spre care cu toţii nădăjduim.

Şi apoi cum vă închipuiţi întrunirea aceasta dintre papă şi patriarh fără pupături. Ar fi fost de toată pomina până la sfârşitul lumii următorul episod:

       -Tpfu… ia măi papo şi ţine de la mine ca patriarh această scuipătură patriarhală, „blagoslovită”, în semn de respect „creştinesc”.

Iar papa să-l fi scuipat pe patriarhul nostru la rândul său cu „binecuvântata” lui scuipătură papală. După care continuând în acelaşi ton să soluţioneze problemele arzătoare din Siria, unde chiar se moare în martiriu şi creştinii de acolo nu au timp să facă teorii despre conduita în înalta societate ecumenică căci mor pe capete. Sau cele legate de invazia musulmană printre noi fiindcă mâine-poimâine vom muri şi noi în acelaşi mod ca belgienii, sirienii ş.a.m.d.

Pentru preoţii din noul grup de iniţiativă să ştiţi că eu personal am tot respectul, dar haideţi fraţilor să ne venim în fire, să nu mergem împotriva ei fiindcă este păcat.

Cu iertare de la cei vizaţi şi cu îndemnul nostru  comun să ne smerim până la mântuire şi să ne adunăm cu toţii unii lângă alţii la acelaşi Potir căci Hristos este între noi … şi în loc de hulă şi judecată la adresa mai marilor Bisericii noastre, mai  bine am încerca să întindem o mână de ajutor şi am înălţa împreună nişte rugăciuni pentru miile de creştini martirizaţi în lume acum.

Preot Octavian SOLOMON,

profesor de sectologie la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.

 

P.S.  1  Ţin să reamintesc faptul că nu sunt ecumenist  şi personal nici nu aş vrea ca acest sinod să se desfăşoare. Chiar, pe bune, îmi doresc să apară ceva impedimente în convocarea lui.  Nu de altfel, dar atunci când se crează un precedent cu astfel de sinoade pe care nici nu ştim bine cum să le definim parcă nu e treaba oablă. Dar părerea mea nu e părerea pleromei şi nu fac eu teorie cu părerea mea, că pleacă antimisul la altul mai vrednic, imediat.

P.S.S. 2  Cei care ţin neapărat să mă pomenească în pomelnicele lor după acest articol o să-i rog să facă trimitere doar la mine informându-i pe această cale că pe mama mea şi pe alte rude am grijă personal să-i pomenesc la timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

− 6 = 2