Lacrimile la rugăciune sunt semnul neîndoielnic al sincerității profunde și al zdrobirii inimii celui ce se roagă. Dar, încuviințînd acest simțămînt de înduioșare sufletească a celor ce stau la rugăciune, Sfîntul Teofan Zăvorîtul, totuși, consideră necesar să remarce că tot este mai bine să înăbușim lacrimile, mai ales cînd stăm în Biserică.

-Lacrimile vărsate în timpul rugăciunii și în biserică, și acasă sunt binefăcătoare – scrie el , dar nu trebuie să le arătăm. Aceste mărgăritare duhovnicești, din cauză că sunt arătate, se întunecă… și își pierd strălucirea și valoarea lor. Dar este mai bine să vărsăm lacrimi acasă, iar în biserică să le ascundem, lăsînd în inimă starea cea plîngătoare… sau duhul umilit și inima înfrîntă… Și întotdeauna să vă străduiți să faceți așa.

-Există în inimă lacrimi care sunt mai bune decît ce se varsă din ochi. Cele ce se varsă din ochi hrănesc viermele slavei deșarte, iar celelalte – din inimă – sunt știute numai de Dumnezeu… Este mai bine ca oamenii să-și rețină lacrimile, rămînînd cu zdrobirea inimii.

-Noaptea este cea mai bună pentru rugăciune… Mai ales miezul nopții… Rugați-vă cu zdrobire de inimă și cu lacrimi… Iată cînd trebuie să vărsați lacrimi… Iar în biserică – repetă iarăși sfîntul – înăbușiți lacrimile și păstrați duhul umilit…

Sursa: ”Sfaturi înțelepte”, Sfîntul Teofan Zăvorîtul, pag. 29

LĂSAȚI UN MESAJ

87 − = 79