Mi-au spus unii că se smintesc, pentru că văd multe lucruri strîmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: ”Dacă vei întreba o muscă: Sunt flori în locul acesta? , ea îți va spune: Nu știu. Ci știu numai că acolo, jos, în groapă sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății, și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: Ai văzut vreo necurăție în locul acesta, ea îți va spune: Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare, și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice. Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alții cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situație, caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat gîndește, pe toate le interpretează de-a stînga și le vede anapoda. În timp ce acela care are gînduri bune,orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gîndul cel bun.

Cuv.Paisie Aghiorotul

Sursa: ”Calendar creștin ortodox 2015” , pag.353

LĂSAȚI UN MESAJ

6 + 2 =