Legume la cuptor de post

2
933
  • Ingrediente
    • 4 cartofi
    • 1 vânătă
    • 1 zucchini
    • 1 dovlecel
    • 2 ardei graşi roşu şi galben
    • 4 cepe galbenă şi roşie
    • 4 roșii
    • câteva linguri ulei de măsline
    • zeamă de lămâie de la 1 lămâie
    • câţiva căței usturoi
    • cimbrişor
    • oregano
    • sare
    • piper

    Mod de preparare

Cartofii se curăţă de coajă, se taie pe jumătate, apoi în 6 sau în 8, în funcţie de cât de mari sunt. Se pun în tava cu hârtie de copt, unsă cu ulei de măsline.

Cepele se taie în 6 şi se pun peste cartofi.

Usturoiul se pisează cu sare

şi se freacă bine cu ulei de măsline până se obţine o pastă.

Se adaugă oregano uscat

şi cimbrişor proaspăt şi se amestecă bine.

Din amestecul condimentat se ia 2 linguri şi se pune peste cartofi şi ceapă. Se amestecă, astfel încât legumele să fie trecute prin uleiul aromatizat.

Tava se bagă în cuptorul preîncălzit la 200 grade timp de 15 minute.

Ardeii se taie felii groase de 2 cm şi se adaugă în tava scoasă din cuptor.

Dovleceiul zucchini se taie rondele,

iar celălalt se taie cuburi.

Vânăta se taie în 4, apoi se taie felii.

Toate se pun în tavă, se condimentează cu sare şi piper şi restul de ulei aromatizat,

se amestecă

şi se bagă din nou la cuptor pentru 15 minute.

Se scoate tava şi se adaugă roşiile tăiate sferturi.

Pentru ultima dată se dă totul la cuptor pentru încă 15 minute. Dacă după acest timp, legumele nu sunt făcute şi puţin rumenite, se poate prelungi timpul de şedere în cuptor pentru încă 10-15 minute.

Se scot din cuptor şi se stropesc cu zeama de lămâie.

Se servesc ca fel principal.

Sursa: www.delicatesa.ro

2 COMENTARII

  1. Cred ca vinetele trebuie pregatite dinainte pentru a elimina sucul lor care nu face intotdeauna bine la stomac (mai ales daca exista sensibilitate). Pentru aceasta, vinetele trebuie taiate inainte, sarate, si lasate intr-o sita peste un castron minim 45 de minute timp in care in castron se va scurge lichidul lor daunator care va fi aruncat.

LĂSAȚI UN MESAJ

3 + = 4